Ce păcat! se gândi Pablo; absenţa aceea se va face simţită
în bordel. María dovedea, cel puţin cu el, o adevărată dăruire pentru munca ei.
— S-a încurcat cu un negustor de cârpe şi de articole la modă. Un client bun. Omul a rămas văduv şi a arătat întotdeauna un mare interes pentru María. A hotărât s-o scoată de aici.
— Dragostea! exclamă Pallarés.
— Şi cine-i cea nouă? întrebă Pablo.
— 91 —
— E o fată foarte frumoasă şi… nepricepută. E cu noi de o săptămână. O cheamă Lulú.
— Are nume de căţel.
Gluma aceea nu fu pe placul patroanei.
— Poartă-te frumos cu ea. Cum ţi-am spus, e nouă.
— Şi tânără.
— Destul de tânără, afirmă Benigna, indicându-i camera din capătul culoarului.
— Eşti o vrăjitoare; îi laşi întotdeauna lui Pablo ce-i mai bun, spuse Pallarés.
— Poţi să te plângi cât vrei! Vino, o să-ţi dau o lecţie de n-o s-o uiţi toată viaţa ta!
— Bine, dar cea nouă este pentru Pablo, insistă Manuel.
— Ştii bine că e pictorul meu preferat.
— Cât te pricepi tu la pictură! exclamă Manolo.
Şi amândoi, ţinându-se de braţ, se îndreptară spre cameră.
— Ai crescut, spuse Lulú întorcându-se cu faţa.
— Cu asta te ocupi acum?
La început, nu o recunoscuse. Tânăra era în pat, cu spatele spre uşă. Se întoarse şi, văzându-l, se ridică în picioare. Atunci el făcu afirmaţia aceea. Tânăra avea cămaşa descheiată şi Pablo admiră zborul porumbiţelor pe care nu-l uitase niciodată şi figura ei atât de frumoasă pe care nici chiar picturile acelea groteşti nu o puteau urâţi. Nu mai era costelivă, avea forme mai rotunde, iar sânii erau de o tărie neobişnuită. Fără îndoială că noua ei meserie îi asigura o mai bună alimentaţie.
— Cu asta te ocupi acum? o întrebă el din nou.
Ea îşi lăsă capul în jos, apucă poalele cămăşii şi se acoperi. Nu răspunse la întrebare.
— N-ai nimic de zis?
— Şi ce-ai vrea să-ţi zic?
— De ce-ai plecat?
— Am plecat; asta-i tot.
El aştepta alt răspuns. Aştepta în tăcere, lângă uşă.
Întotdeauna a visat că o va reîntâlni, dar nu într-un loc precum acela. Nu vânzându-şi trupul.
— 92 —
— Eu nu te iubeam; asta-i tot, minţi Carmen.
Dacă era adevărat, Carmen se prefăcuse foarte bine în scurta perioadă cât fuseseră împreună. Oricum, asta nu mai avea importanţă. Simţi o furie de nestăpânit. Carmen a lui, femeia la care visase zi de zi, chiar din clipa în care dispăruse din viaţa lui, femeia pe care nu şi-o putuse scoate din minte nicio clipă de atunci, lucra acum într-un bordel pentru câţiva gologani, dăruindu-se oricărui bărbat.
— Ce le spui? Ce le spui clienţilor tăi când te pipăie, când intră în tine? Ce le spui tuturor acelor nenorociţi care vin aici ca să te umilească, să se simtă importanţi când tu ţipi prefăcându-te că-ţi place? Ce le spui?
— Nimic. Nu spun nimic. Şi tocmai asta le place.
Carmen ar fi dorit să o înghită pământul. A vrut să pună
distanţă între ei, iar acum, el era acolo, în faţa unei târfe. Îi putea simţi furia, îi putea simţi ranchiuna, îi putea ghici toate şi fiecare dintre gândurile care-i treceau prin minte tânărului. Şi putea să-i observe şi dispreţul. Atunci izbucni: cine e el ca să o judece, cine e el ca să o privească în felul acela. Îşi lăsase locul de muncă pentru el, se îndepărtase de viaţa lui pentru el. Da, a izbucnit pentru că nu putea suporta expresia aceea de dezgust de pe chipul singurului tânăr pe care îl iubise în toată viaţa ei.
— Şi, spune-mi, ce simţi tu când plăteşti ca să ţi-o înfigi într-o biată fată care n-are alt mijloc de a-şi câştiga existenţa? Ce simţi tu, marele pictor, geniul, când ele gem şi ţie nu-ţi pasă nici cât negru sub unghie şi vrei doar să le pipăi, să pătrunzi în ele, căutând propria plăcere şi, după
aceea le arunci câteva monede şi la revedere până data viitoare? Tu ce simţi?
— O să-ţi arăt eu ce simt, spuse pictorul apropiindu-se de ea şi îmbrâncind-o pe pat. Se aruncă peste ea ca un animal rănit, întorcându-i capul ca să nu-i susţină privirea, smulgându-i chiloţii aproape brutal. Îi muşcă sânii şi gâtul; ea voia să-l privească, dar Pablo îi dădea faţa într-o parte.
Apoi, îi scormoni prin sex, aproape înfigându-şi unghiile în el. Un ţipăt de durere îi scăpă lui Carmen din gâtlej. Şi un altul, sfâşietor, îi scăpă din nou când pătrunse în ea fără
