culoarea
orbilor,
a
flămânzilor,
a
dezmoşteniţilor. Dar care este această culoare?
— Nu ştiu, Pablo. Tu caută-ţi culoarea ta. Într-una din zilele astea o să mă apuc să pictez ţigănci, dar numai aşa, 57 Antoni Caba i Casamitjana (1838-1907), pictor spaniol, de origine catalană, cunoscut ca portretist şi reprezentant al realismului în pictură
(n.tr.).
— 97 —
de-al naibii. Aveam un profesor care repeta întruna aceeaşi prostie, că arta este creaţie de opere frumoase şi că, pentru un artist, materia şi subiectul producţiilor sale trebuie să fie doar ceea ce e măreţ, nobil şi frumos; şi nu apoteoza urâtului şi a dezgustătorului, nu copia josnică şi care, profanând scânteia divină a inspiraţiei, se consacră preamăririi depravării şi crimei. Prostii, Pablo, prostii! Îţi spun eu, ţigănci! Voi picta ţigănci!
Doar asta-i mai lipsea, se gândi Pablo, să picteze ţigănci.
Nonell era un pictor care producea o senzaţie stânjenitoare asupra unor categorii largi de oameni; publicul burghez ieşea indignat de la expoziţiile sale, din cauza insistenţei cu care prezenta modelele cele mai degradate de pe scara socială. Iar săracii nu cumpărau tablouri; era destul pentru ei să ajungă
la sfârşitul zilei fără să-şi pună capăt vieţii din disperare.
— Ştii? Am o amantă ţigancă.
Mărturisirea aceea îl surprinse pe Pablo.
— O cheamă Consuelo şi este bolnavă. Dar dacă ai vedea-o! Cu coama ei de păr negru şi cu chipul şi trupul chinuite de viaţă! Quina pobre més bonica!58
Nu mai făcu alt comentariu despre ţigancă, doar că îi realizase câteva crochiuri şi că avea intenţia să o angajeze ca model.
Pablo îl cunoscuse pe Nonell după ce citise o cronică veche în care se spunea: „Ne pare rău că pictorul se încăpăţânează
să urmeze un drum care nu îi va aduce rezultate, când ar putea foarte bine să le obţină căutând teme mai interesante, dacă ţinem seamă de faptul că stăpâneşte tehnica de execuţie”. Cine era pictorul acela? Ce făcea? S-a întâmplat la Sala Parés, în ianuarie 1896; Nonell expunea împreună cu Casas, Rusiñol, Mas i Fontdevila59, Graner şi alţi artişti renumiţi. A expus două lucrări: Tarda de primavera60 şi Cap 58 În catalană în original, Ce frumuseţe de fată săracă! (n.tr.).
59 Arcadi Mas i Fontdevila (1852-1934), pictor şi desenator spaniol de origine catalană, fondatorul aşa-numitei Şcoli Luministe de la Sitges, curent preimpresionist care punea accentul pe lumină (n.tr.).
60 În catalană în original, Seară de primăvară (n.tr.).
— 98 —
al tard61, despre care un critic a declarat că erau rezultatul
„bunelor sale intenţii”. Dar lui Pablo i s-au părut minunate. A căutat să nu piardă nicio expoziţie în care erau prezentate unele dintre operele sale.
La 12 iunie 1897 se deschidea berăria Els Quatre Gats, condusă de Pere Romeu. După o lună, se organiza acolo o expoziţie de schiţe în creion şi mostre de culoare ale artiştilor, clienţi obişnuiţi ai localului; printre ei, Isidre Nonell. Pablo era decis să nu o piardă. Erau incluse nouă
desene ale artistului, din colecţiile particulare ale lui Raimon Casellas62 de pe bulevardul Riera: desene aparţinând seriei lui de Cretini şi câteva uleiuri pe pânză: Paisatge de Sant Martí63 Şi Paisatge de Caldes64. În afară de profunda compasiune care emana din lucrări, lui Pablo i s-a părut nouă maniera aceea de a desena. Pe tânăr l-a impresionat un mic desen colorat în creion al cărui titlu era: Dona cretina amb nen demanant caritat65. Tocmai descoperea un artist autentic care probabil că nu îşi câştiga existenţa cu acele lucrări, dar a cărui lume i se părea foarte cunoscută. Nonell nu a asistat la vernisaj, deoarece se afla la Paris, iar Pablo a suferit că nu a putut să-şi exprime impresiile în faţa lui.
Acum avea ocazia şi profită de ea.
— Da, eram la Paris pe vremea aceea, îi răspunse Nonell lui Pablo. I-am dus lui Camille Pissarro câteva dintre desenele mele şi cuvintele sale binevoitoare m-au îndemnat să lucrez. Trebuie să mergi la Paris, Pablo; acolo se fac lucruri importante. Nu-ţi poţi închipui ce am simţit când, acum doi ani, în primăvară, am expus la Salonul de pe Champs de Mars! Acolo erau trei tablouri ale lui Toulouse-Lautrec şi unul de Gauguin! Poţi să-ţi imaginezi aşa ceva? Eu 61 În catalană în original, Spre seară (n.tr.).
62 Raimon Casellas i Dou (1855-1910), critic şi colecţionar de artă din Barcelona (n.tr.).
63 În catalană în original, Peisaj din Sant Martí (n.tr.).
64 În catalană în original, Peisaj din Caldes (n.tr.).
65 În catalană în original, Femeie cretină cu copil cerşind (n.tr.).
— 99 —
eram alături de ei şi de Van Dongen66!
În glasul lui Nonell era emoţie, o emoţie pe care Pablo o percepea de parcă ar fi fost a sa. Nonell a expus la Paris!
— Apoi, eu şi Canals am expus împreună în Sala Dosbourg. O lună întreagă, Pablo! Şi cu un catalog prezentat de criticul Fabrice! Ziarele au vorbit foarte bine despre noi.
Au spus că proiectul meu caricatural se înrudea cu Ribera, Velázquez şi Goya. Le-au plăcut „prăjelile” din scenele surprinse pe străzile Parisului şi în timpul şederii mele la Caldes de Bohí.
„Prăjeala” era un procedeu pe care tânărul pictor îl utiliza adesea; consta în scufundarea desenelor deja colorate într-o baie de ulei sicativ. Încercase şi Pablo, dar recunoştea că
Nonell era un maestru al acestui procedeu.
Nonell îi vorbi pe larg şi cu atâta patimă despre Paris, încât Pablo putea să-i vadă străzile, lucrările lui Toulouse-Lautrec şi Gauguin, forfota de pe bulevarde. Cât de mult dorea să
