Şi apoi?
Dacă următoarea criză ar începe prin dimensiunea ei exclusiv financiară, am putea spera ca ea să rămînă circumscrisă şi să
nu se transforme într-o criză economică, socială, politică, ideologică, geopolitică, tehnologică sau ecologică. Ceea ce ar fi posibil dacă creşterea economică ar reuşi să înghită
datoria sau dacă guvernele ar cădea de acord asupra cîtorva moratorii. Caz în care,
Care este scenariul declanşator?
145
o dată mai mult, creditorii, adică deponenţii, ar fi principalele victime ale crizei. Ceea ce, într-un anume fel, ar fi drept, dat fiind că unii dintre ei au profitat cel mai mult de pe urma sistemului.
Toate acestea .s-ar putea întîmpla : încă
o dată sau de două ori. Dar nu mai mult : datoriile publice şi private devin atît de uriaşe, cum am văzut, încît, în scurt timp, nu se va mai putea amina plata lor (care i-ar ruina pe debitori) sau anularea lor (care i-ar ruina pe deponenţi). Doar dacă nu cumva, o dată mai mult, un miracol tehnologic ne va apăra sau un mare conflict va da totul uitării.
Dacă criza :financiară ar derapa atunci într-o criză economică şi socială şi, în consecinţă, într-un şomaj masiv, nimeni nu ştie cum ar putea fi stăpînită: nu va mai fi disponibilă arma sporirii deficitelor publice, nici cea a reducerii ratei dobînzilor. Băncile centrale şi guvernele ar fi neajutorate.
Dincolo de crizele acestea, am asista atunci la o recompunere geopolitică a lumii favorizînd Asia, la o contestare globală a sistemelor democratice, la o instalare a unor regimuri despotice în Europa şi în Statele Unite, apoi la o victorie a întreprinderilor asupra naţiunilor.
14b
<..:um să ne apărăm ae crizele următoare Mai mult chiar: cum anumite segmente ale elitei economice din prezent, ale acestei plutocraţii care îşi însuşeşte cea mai mare parte din beneficiile lumii visează să nu mai aibă de gestionat crizele acestea, ca să
nu trebuiască să ia decizii nepopulare, ele ar putea să cedeze de bunăvoie puterea, sau măcar în aparenţă, cîtorva tirani populişti (de stînga, de dreapta sau religioşi, după
caz) şi să-i lase pe ei să ia deciziile nepopulare ce se vor impune: anularea datoriilor publice şi a unei părţi din datoriile private, ruinarea deponenţilor şi a pensionarilor, raţionalizarea folosirii apei potabile, interzicerea consumului de came.
O dată mai mult, am trece, pentru a ieşi dintr-o criză, printr-o paranteză totalitară, urmată de unul sau altul dintre războaiele de care am vorbit mai sus. Odată restabilită
ordinea şi îndepărtat haosul, cei mai bogaţi ar restaura o aparenţă de ·democraţie, păstrînd instrumentele de control al ordinii sociale instaurate în timpul parantezei autoritare.
Nu ar fi prima dată cînd o astfel de paranteză ar avea loc, cum am văzut : ieşirea dintr-o criză extrem de dificilă trece adesea printr-o perioadă de totalitarism. S-a întîmplat mai ales după criza din 1907 şi cele care i-au urmat, cînd social-democraţia
Care este scenariul declanşator?
147
s-a instalat cu preţul a două războaie mondiale, 70 de milioane de morţi şi a unor dictaturi în toată Europa.
* * *
Majoritatea cititorilor acestor rinduri vor considera că aceste scenarii apocaliptice sînt întru totul excesive şi cu totul improbabile.
Aşa şi sînt. Însă ele nu sînt imposibile.
Iar fiecare zi ce trece, fiecare renunţare le fac să devină mai verosimile. Şi doar dacă
vom înţelege verosimilitatea lor vom putea să acumulăm elementele necesare pentru a le evita.
Fără a masca ceea ce constituie esenţa dramei noastre : egoismul nostru, care ne face să preferăm prezentul cert viitorului ipotetic. Uitînd că, în scurt timp, nu va mai exista un prezent dacă nu există un viitor.
Dacă acţionăm de pe acum, dacă începem de astăzi să deturnăm cursul catastrofelor ce se anunţă, eforturile necesare nu sînt încă inaccesibile. Cu cît vom întîrzia mai mult, cu atît ele vor deveni mai inaccesibile.
Şi ar mai trebui înţeles că nimic nu este mai dăunător decît să aşteptăm ca alţii, sau progresul tehnic, sau orice altceva decît noi înşine să rezolve problemele care ne privesc.
Iar astăzi tocmai la aşa ceva asistăm: lumea
148
Cum să ne apărăm de crizele următoare politică nu se preocupă decît de prezent şi puţin îi pasă de viitor, care nu constituie pentru ea decît o agreabilă ficţiune.
Capitolul 9
Răspunsul :
trei principii, şase acţiuni
În faţa tsunamiurilor ce ne ameninţă, a catastrofelor ce par de neocolit, a acestor evoluţii, barbarii şi dereglări al căror control pare imposibil, ce altceva ar fi de făcut decît să ne încredinţăm că tot ce s-a spus pînă acum este fals, că analizele de mai sus sînt mult prea pesimiste, că nu trebuie să ne temem de nimic din toate acestea ; că
putem continua să trăim pe datorie, împrumutînd de la natură şi de la generaţiile viitoare, să ne distrăm făcîndu-ne mici plăceri, aşteptînd ca o soluţie să se ivească de altundeva, ca un progres tehnic să rezolve problema, cum s-a întîmplat de atîtea ori în trecut ; iar pînă atunci, că este suficient să ne asigurăm împotriva daunelor pentru a fi despăgubiţi la nevoie.
