ţilor, utilizînd, la limită, focuri de armă
împotriva lor sau măcar focuri de avertisment. Iar dacă fluxul tot nu este oprit (de exemplu, dacă Turcia deschide frontierele şi lasă să plece spre Europa milioanele de refugiaţi pe care îi mai adăposteşte), chiar şi celor mai generoşi dintre europeni le va fi greu să nu se împotrivească acestor sosiri.
Panica se va extinde asupra pieţelor, moneda euro va fi atacată, investiţiile străine în Europa ar fi încetinite. Am asista la o creştere a ratelor dobînzilor pentru împrumuturi;
Care este scenariul declanşator ?
129
deficitele Bătrinwui Continent ar fi mai dificil de finanţat. De astă dată, o criză geopolitică
va fi provocat o criză financiară, apoi economică şi socială. Situaţia politică din Europa se va transforma în haos; Uniunea Europeană
nu va mai putea fi gestionată.
Un al treilea scenariu de criză existen
ţială a Uniunii Europene s-ar produce în ipoteza în care Germania ar refuza un compromis privitor la diferitele teme aflate în aşteptare (de la criza migranţilor la criza italiană, trecînd prin reforma bugetului european): ne j>utem imagina atunci cum cancelarul sau succesorul său înştiinţează
guvernul francez că se află sub o foarte mare presiune politică internă şi că nu va putea răm.îne în zona euro decît dacă aceasta se reduce la aşa-numitele ţări "serioase".
S-ar instaura atunci un fel de zonă a mărcii germane, la care nu ar participa decît ţările ale căror principii economice de bază
ar fi apropiate de cele ale Germaniei. Franţa ar face totul pentru a intra într-o asemenea zonă, dar ar trebui fără doar şi poate să o părăsească destul de repede, din cauza deficitelor sale bugetare şi comerciale. Ar fi sfirşitul Uniunii Europene.
Şi încă un alt scenariu: dacă unul din partidele extremiste ar cîştiga în Franţa vreuna din viitoarele alegeri, sau dacă
130
Cum sd ne apdrăm de crizele următoare ipoteza victoriei lor ar deveni credibilă, sau dacă ar cădea la înţelegere pentru a promova un program minimal comun (ale cărui măsuri esenţiale ar fi creşterea cheltuielilor sociale şi militare, scăderea impozitelor celor mai sărace gospodării, creşterea fiscalităţii capitalului şi refuzul de a aplica majoritatea directivelor europene), toate acestea ar duce, din nou foarte repede, la o fugă
masivă a capitalurilor şi antreprenorilor în afara ţării; la aşezarea Franţei sub tutela creditorilor săi ; şi, destul de repede, la sfirşitul zonei euro şi al Uniunii Europene.
Într-unul sau altul dintre aceste patru scenarii, ţările membre ale Uniunii ar avea de gestionat desfacerea ei, în timp ce alte ţări (în special Statele Unite, Marea Britanie, Elveţia şi China) ar atrage spre ele toate talentele şi ar recupera toate firmele europene doritoare să găsească un nou adăpost.
Cel mai verosimil scenariu ar fi generalizarea guvernelor populiste în Europa. Ele sînt deja la putere în Europa de Est şi în Italia. Şi în Germania s-ar putea ca, într-un viitor apropiat, să vină un asemenea guvern la putere; dacă actualul mandat de cinci ani ar eşua, francezii, credincioşi propriei istorii, ar putea (ca acum două secole, cînd au trecut de la Adunarea Legislativă la Convenţia Naţională) să treacă de la un
Care este scenariul declanşator ?
131
degajism soft la un degajism hard, în care ultimii reprezentanţi ai "sistemului" ar fi eliminaţi în beneficiul noilor conducători, proveniţi din una sau cealaltă dintre cele două extreme, întîlnindu-se în ura lor faţă
de un "sistem" de unde ei au descins totuşi.
Ar fi preludiul la instalarea unor guverne autoritare, care ar putea impune reformele necesare.
Toate guvernele acestea ar pretinde, cum se întîmplă deja în cazul guvernului italian, să hrănească un ţ>roiect european. În realitate, politicile lor ar fi, prin chiar natura lor, în conflict unele cu celelalte. Şi ar fi necesar puţin timp pentru ca aceste conflicte să determine explozia monedei euro, apoi a ansamblului regulilor pieţei unice şi ale Uniunii Europene.
Populismul acesta xenofob ar duce şi la expulzarea a milioane de străini în afara Europei, apoi la conflicte economice foarte ascuţite între ţările europene învecinate şi chiar, într-un viitor îndepărtat, la un război între ele. Un nou război în Europa.
În alte părţi ale lumii, guverne totalitare ar pretinde şi ele că se află în cea mai bună
poziţie pentru a apăra interesele genera
ţiilor viitoare. Ele vor utiliza noile tehnologii, atît de lăudate ca instrumente ale libertăţii, pentru a instala mijloace de
132
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare supraveghere şi represiune. Vor crea, o dată
mai mult, ca acum un secol, o caricatură a viitoarelor instrumente pentru eventualele democraţii viitoare.
O criză a dolarului
Mai multe scenarii sînt posibile, care ar însoţi accelerarea declinului relativ al Statelor Unite.
Mai întîi, dacă investiţiile din Statele Unite ar continua să depăşească nivelul economiilor lor interne, atunci ţara ar fi constrînsă să importe tot mai multe capitaluri şi să înregistreze din această cauză
un deficit comercial crescînd, ceea ce, pe termen lung, ar duce în mod inevitabil la căderea dolarului. Pentru a evita acest scenariu, ţara ar trebui cufundată în recesiune, într-aşa un grad, încît investiţiile şi importul s-ar prăbuşi. Ceea ce ar atrage după sine o creştere a inflaţiei şi căderea dolarului; caz în care FED ar creşte probabil ratele dobînzilor, ceea ce ar duce la şi mai puţine investiţii, la o creştere economică şi mai mică şi la mai mult şomaj, ceea ce ar determina în mod mecanic vînzarea masivă a bonurilor de tezaur americane de către investitorii care le deţin; ceea ce, pe
Care este scenariul declanşator ?
133
termen lung, ar antrena intrarea în incapacitate de plată a celei mai mari puteri din lume.
Şi alte ipoteze ar putea duce la o cădere a dolarului : o înfrîngere, militară sau diplomatică, în faţa Chinei sau a Coreei de Nord, a Rusiei sau a Iranului ( determinînd, de exemplu, plecarea de la guvernare a preşedintelui Trump ), ar putea provoca pierderea credibilităţii globale a supraputerii, conştientizarea faptului că deficitul bugetar american a scăpat definitiv de sub orice control, incapacitatea guvernului american de a finaliza bugetul, de a plăti salariile funcţionarilor săi, de a finanţa serviciile sociale, de a întreţine armata şi închisorile şi de a finanţa datoria. Apoi, odată cu prăbuşirea dolarului, ar urma ruinarea pensionarilor, un şomaj masiv, abandonarea celor mai săraci, o explozie de violenţă şi o evoluţie a regimului politic american spre militarizare.
