nişte catastrofe îl pot atinge, că este muritor şi că viaţa sa se va curma în curînd.
Iar dacă se gîndeşte la toate acestea, de cele mai multe ori o face pentru a se resemna la gîndul că va suporta ceea ce pune în seama altora, în seama fatalităţii, destinului sau Providenţei.
Desigur că regulile comportă şi excepţii.
Excepţii Îară număr. Mulţi înfruntă cu curaj şi luciditate adversităţile, pentru că au tras învăţăminte din propriile experienţe sau din lecturi. Evocarea catastrofelor dej a trăite, de ei sau de înaintaşii lor, le aminteşte necontenit că ele se mai pot repeta. Acţionează
în consecinţă, raţional, pentru ei înşişi şi pentru cei apropiaţi, şi se apără.
Unii cad chiar în excesul opus şi văd răul peste tot, convinşi că atît ei, cît şi întreaga lume se îndreaptă, orice ar face, spre pierzanie.
În general, optimismul este recomandabil din punct de vedere social. În majoritatea societăţilor, nu este indicat să profeţeşti ceea ce este de rău augur.
Dimpotrivă, totul este orînduit, chiar şi din punct de vedere politic, încît să fim încuraj aţi să nu luăm în considerare pericolele
Cum să ne apărăm de crizele următoare 9
viitorului. Lucru de înţeles : este singura cale de a nu trăi în panică.
Fără doar şi poate că este şi unul dintre principalele motoare ale Istoriei: găsirea modalităţilor de a se descotorosi de panică.
Astăzi, mai mult ca niciodată, facem tot ce ne stă în puteri pentru a scăpa de ea.
Prin supunerea împăcată la ceea ce ar fi o fatalitate sau prin speranţa într-o lume de dincolo mîntuitoare, într-un progres salvator sau chiar într-un om providenţial. Iar cei ce nu se mulţumesc cu aceste speranţe tratează panica ca pe o boală, pe care o îndepărtează prin diverse terapii sau cu ajutorul unor substanţe chimice, mai mult sau mai puţin legale.
Totuşi, negînd panica, evitînd să cîntărească riscurile, îndopîndu-se cu tranchilizante pentru a deveni indiferent în mod artificial, omul pierde nenumăi;ate şanse de a fi cu adevărat fericit: cum să trăieşti în plenitudine o viaţă împlinită dacă nu capeţi conştiinţa ineluctabilităţii morţii? Cum să
supravieţuieşti unor pericole pe care refuzi să le vezi? Cum să înlături ameninţările pe care nu le înfrunţi la timp?
Ceea ce este adevărat în cazul oamenilor este şi în cel al naţiunilor şi civilizaţiilor: de-a lungul istoriei, toate supraputerile au intrat, una după alta, în declin pentru că
10
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare nu au vrut să conştientizeze riscurile la care se expuneau. 'lbate imperiile s-au prăbuşit, unul după altul, crezîndu-se de neînvins.
'lbate civilizaţiile au dispărut, una după alta, crezîndu-se nemuritoare. Iar astăzi, mai mult, specia umană în întregul ei este amenin
ţată, în chiar perioada în care puterea ei atinge apogeul şi cînd pare că îi merge mai bine ca oricînd.
Semnele prevestitoare ale iminenţei acestor prăbuşiri se numesc „crize",, momente paroxistice de aglomerare a contradicţiilor. Ele pot îmbrăca nenumărate înfăţişări, toate determinate de acumularea contradic
ţiilor. În timpul acestor perioade de paroxism, evoluţiile se accelerează, unele înspre tot ce e mai bun, altele înspre tot ce e mai rău. Momentele acestea sînt uneori atît de lungi, încît durează mai mult decît o viaţă
de om: multe vieţi încep şi se încheie în timpul unei crize, fără să îi fi văzut vreodată
sfirşitul.
Iar cînd refuzi să vezi venirea acestor crize, cînd te iau prin surprindere, atunci ele sînt deosebit de violente.
Aici nu va fi vorba decît despre crizele ce lovesc naţiunile, civilizaţiile şi omenirea; nu şi despre cele ce ne pot afecta vieţile personale, în afară de cazul cînd ele decurg din participarea noastră la viaţa socială.
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare 11
În cele ce urmează va fi vorba în special despre soluţiile la care fiecare dintre noi trebuie să recurgă pentru a supravieţui unei crize societale, nu uneia personale. Chiar dacă, cum vom vedea, principiile ce se pot aplica sînt foarte similare.
Crizele acestea pot îmbrăca opt forme : financiară, economică, socială, politică, geopolitică, ideologică, tehnologică şi ecologică.
Astăzi, toate semnele indică iminenţa unei crize multiforme, ce are concomitent toate aceste înfăţişări. 1bate semnele anunţă
chiar posibilitatea unei dezordini extreme, a numeroase momente de panică, a barbariei, a unei prăbuşiri a civilizaţiilor noastre.
Şi totuşi, omenirea face totul ca să nu vadă
semnele acestor pericole. Iar cînd le vede, procedează, pentru a le întîrzia iminenţa, la nenumărate manevre de amînare: mai mulţi bani, creşterea datoriei, mai multe tergiversări, mai multe divertismente, discursuri şi promisiuni. Cu speranţa că progresul tehnic, sau „alţii", sau creşterea economică, sau Providenţa, sau ideologia, sau eliminarea ţapilor ispăşitori vor rezolva situaţia.
Şi totuşi, nimic nu este mai păgubitor decît să aşteptăm de la alţii rezolvarea problemelor noastre. Este certitudinea dezastrului : crizele nerezolvate la timp, cu luciditate, de cei direct ameninţaţi sfirşesc prin a se
12
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare transforma într-un tsunami atît de puternic, încît nimic nu le mai poate opri. Iar de supravieţuit, nu au supravieţuit decît societăţile care nu s-au mulţumit cu sentimentul că ar fi de neînvins sau cu aşteptarea unui salvator; adică societăţile care au vrut să se pregătească pentru a face faţă provocărilor viitorului, care au acceptat să convieţuiască cu o oarecare paranoia, să-şi poarte singure de· grijă şi să înfrunte o anumită doză de panică cu braţele deschise.
* * *
Cum stau lucrurile în prezent? Ce s-ar putea întîmpla şi cînd? Vom mai putea să
evităm-noi crize sau să ne apărăm de ele?
