Nu altceva am putea spune despre Africa, imensă promisiune a viitorului. În 2050, PIB-ul ei îl va depăşi pe cel al Europei; la acea dată, trei ţări africane vor face parte clin topul 30 al economiilor mondiale: Nigeria (locul 14), Egiptul (locul 15) şi Africa de Sud (locul 27). 1,4 miliarde de africani vor fi atins nivelul veniturilor claselor de mijloc sau superioare ; şi mai bine de 60% din populaţia continentului va fi urbană, alimentînd astfel importante oportunităţi de dezvoltare socială şi economică. Vor trebui
24
Cum să ne apărăm de crizele următoare dezvoltate uriaşe infrastructuri în materie de energie, transporturi, canalizare, porturi, salubrizare. Unele întreprinderi sînt pe cale de a deveni lideri mondiali. Au apărut deja inovaţii de o importanţă majoră, precum plata cu cardul şi multe altele în domeniul agricol şi al serviciilor.
În fine, Europa nu stă atît de prost pe cît se spune : Uniunea Europeană înseamnă
510 milioane de cetăţeni reuniţi într-un spaţiu democratic reprezentînd un sfert din PIB-ul mondial, într-o societate prosperă, stabilă şi pacifică, în care numeroase ţări învecinate visează să intre. Împotriva tuturor pronosticurilor, moneda euro continuă să
existe şi este o monedă solidă şi invidiată.
Banca Centrală Europeană a făcut mari progrese în ce priveşte analiza crizelor financiare şi a mijloacelor de limitare a impactului lor ; a multiplicat instrumentele de control, iar băncile comerciale europene sînt mai solide decît pînă acum. În fine, Uniunea Europeană a început să îşi reducă dependenţa faţă de sursele externe de energie şi înaintează pe calea unei integrări mai mari a mijloacelor sale de apărare.
La rîndul ei, guvernarea mondială înregistrează progrese: Europa şi Japonia au semnat în iulie 2018 un acord privind zona de liber schimb, acoperind aproape o treime
De ce ne-am îngrijora? 1btul merge foarte bine! 25
din produsul intern brut mondial şi mai bine de 600 de milioane de locuitori. Numeroase alte acorduri multilaterale au fost încheiate, în special în jurul OCDE , pe terenul fiscalităţii internaţionale. Creşterea capitalului Băncii Mondiale a putut fi îndeplinită fără dificultate. Unele probleme ecologice planetare au fost rezolvate : gaura din stratul de ozon s-a micşorat; în Belize, a doua cea mai mare barieră de corali din lume nu se mai află în pericol ; acordul de la Paris, ratificat de o sută şaizeci şi opt de ţări, primul acord universal constrîngător din punct de vedere juridic în ce priveşte clima, constituie o cotitură esenţială în lupta împotriva încălzirii climatice.
Peste tot, violenţa este în scădere ; atît violenţa domestică, cît şi violenţa urbană; scade, în ciuda aparenţelor, numărul războaielor şi al actelor de terorism. În Anglia, s-a trecut de la o rată a omuciderilor anuale de 100 la 100.000 de indivizi în secolul al XIV-iea la 1 în 2018, adică O, 7% din numărul deceselor anuale. Începînd din 1989, media numărului de victime ucise în conflicte în lume se ridică la 0,5% la 100.000 de combatanţi, adică 0,21% din cifra tuturor deceselor anuale. Catastrofele naturale nu reprezintă
decît 0,01 % din cifra tuturor deceselor anuale ; terorismul, 0,05%, prăbuşirile avioanelor, 0,01 % ; iar accidentele nucleare, 0%.
26
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare Multe dictaturi s-au prăbuşit în America Latină, în Africa sau în Asia în ultimii treizeci de ani. Printre ele, republicile comuniste din fosta Uniune Sovietică, Regimul Apartheid din Africa de Sud, dictaturile argentiniană, braziliană, nigeriană, indoneziană, irakiană, afgană, pakistaneză, keniană, liberiană şi multe altele.
În plus, peste tot înfloreşte dorinţa altruismului şi pozitivităţii ; numeroşi tineri, mai mulţi ca oricînd, se angajează în acţiuni în slujba altora, fără să încerce să obţină vreun profit; unele întreprinderi se culpabilizează, cu mai multă sau mai puţină onestitate, pentru că produsele lor nu sînt etice sau fabricate în spiritul eticii.
În fine, nu ne-am putea oare linişti, dacă
ne temem totuşi de izbucnirea unor noi crize, observîndu-le pe cele din trecut? Nu au fost ele oare învinse, rind pe rind, prin progrese tehnice fabuloase sau prin dezvoltarea unor noi instrumente de politică economică şi socială? Iar noi progrese tehnice, şi mai fabuloase, nu sînt oare anticipabile în viitor?
Una peste alta, catastrofiştii se înşală
oare cu desăvîrşire? Să fie oare optimismul de rigoare? Progresul reprezintă oare viitorul umanităţii? Barbaria să fie oare definitiv evacuată înspre mlaştinile Istoriei ?
De ce ne-am îngrijora? 'lbtul merge foarte bine! 27
Vom vedea oare cum creşterea economică
va continua la infinit? Pacea universală
şi eternă se ascunde oare la colţul străzii?
Clima se va stabiliza oare pentru binele tuturor?
În unele ţări, în unele sfere ale societăţii, astfel de întrebări nu se pun. Cine vorbeşte despre şomaj în Quebec? Despre dificultăţile sistemului de învăţămînt în Finlanda? Despre pericolele recesiunii în Singapore? Despre problemele ecologice în Costa Rica?
Optimismul acesta există şi este exprimat aproape oriunde. De către cei bogaţi, desigur. Şi de cei care văd lumea din laboratoarele şi startup-urile lor. Îl regăsim cu precădere în Statele Unite, în Silicon Valley, în India, în China şi chiar în Europa, printre adepţii unei noi religii, cea a tehnologiei triumfătoare şi a startup-urilor promiţătoare.
El este exprimat într-un număr incredibil de ziare, reviste, cărţi, conferinţe, dezbateri ce alcătuiesc o ideologie liniştitoare, planetară şi, în acelaşi timp, arogantă.
Şi totuşi, chiar şi în aceste sfere, încep să se facă auzite primele voci critice sau, în orice caz, îngrijorate: ele ştiu - şi nu sînt singure - că nici un copac nu creşte pînă
la cer, că promisiunile lor sînt imposibil
28
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare de respectat, că noi crize, noi izbucniri de violenţă vor ameninţa. Ameninţă deja. Că
o gravă criză climatică nu mai poate fi practic evitată.
Capitolul 2
Nebunia lumii
În ciuda celor spuse mai sus, ar trebui să fii orb pentru a nu vedea tot ceea ce, în giganticele răsturnări aflate în curs de desfăşurare, reprezintă ameninţări, imediate sau pe termen mai lung, pentru fiecare dintre noi, pentru ţările noastre, pent� natură, pentru omenire. Dar şi pentru a nu lua act de incredibila lipsă de pregătire mentală, culturală, geopolitică, politică a întreprinderilor şi politicienilor ce se confruntă cu aceste provocări.
Mai întîi de toate, optimismul însuşi este totdeauna problematic. "Paradoxul liniştii"1, 1. Hyman Minsky vorbeşte adesea despre tranq uility, termen ce trebuie luat, cum arată şi autorul în mai multe rînduri, în cărţile sale, în sensul de stability, cf Hyman Minsky, Can
„lt" Happen Again? Essays on Instability and Finance, Routledge Classics, New York, 1982, 2016. Dacă Minsky vorbeşte constant despre
30
