Consumul mondial de apă potabilă a crescut de şase ori în cursul ultimilor o sută
de ani; agricultura reprezintă 70% din consumul mondial de apă. O resursă subterană
din trei este în curs de supraexploatare.
Irigaţiile, evoluţiile climatice, creşterea demografică, dezvoltarea economică, evoluţia modurilor de viaţă şi de consum explică această
situaţie.
Producţia de carne este deosebit de consumatoare de apă: sînt necesari 13.500 de litri de apă pentru obţinerea unui kilogram de came de vită; în timp ce 590 de litri de apă sînt suficienţi pentru a produce un kilogram de griu, 524 de litri de apă pentru un kilogram de orz şi 454 de litri de apă
pentru un kilogram de porumb.
În plus, 80% din apele uzate (industriale şi municipale) sînt deversate în mediu fără
nici o tratare, alterînd astfel calitatea globală a apei potabile şi, ca atare, disponibilitatea ei.
Astăzi, mai bine de 2, 7 miliarde de fiinţe umane nu au acces la apă cel puţin o lună
pe an; este cazul a trei locuitori din patru
Nebunia lumii
49
în Orientul Mijlociu. 1,9 miliarde de oameni se află astăzi într-o situaţie de „penurie de apă" (definită cînd prelevările totale ale utilizării umane se situează între 20% şi 40% din totalul resurselor de apă de suprafaţă regenerabile disponibile) sau de „gravă
penurie de apă" (peste 40%).
În Africa, mai ales în Africa Subsahariană, peste un sfert din populaţie trebuie să petreacă mai bine de treizeci de minute dus-întors pentru a căuta puţină apă. 4,5 miliarde de persoane sînt lipsite de servicii de asanare gestionate în mod corect ; 80% din apele reziduale revin în ecosistem fără nici un fel de tratare.
Peste 300 de milioane de persoane din Africa Subsahariană trăiesc într-un mediu unde apa este greu de găsit. Per ansamblu, Africa dispune de mai puţin de 1.000 m3
de apă pe locuitor şi pe an.
Migraţiile se accelerează
În 2017, peste 250 de milioane de persoane, adică peste 3% din populaţia mondială, nu mai trăiesc în ţara lor natală, faţă de 220
în 2010. Dintre acestea, 106 milioane s-au născut în Asia. Conform statisticilor ONU, în 2014, 125 de milioane dintre aceşti migranţi
50
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare se · deplasaseră spre Nord (venind dinspre Sud sau dinspre Nord), iar 110 milioane se deplasaseră spre Sud (venind dinspre Sud sau dinspre Nord). Un nou flux masiv circulă
în America Latină, venind dinspre Venezuela.
Începînd din 2014, 1,8 milioane de refugiaţi s-au alăturat celor 5 15 milioane de locuitori ai Europei, cu un vîrf de un milion atins în 2015.
În Franţa, între 1921 şi 1931, străinii reprezentau peste 50% din creşterea populaţiei, cu o medie anuală de 123.000 de imigranţi suplimentari, raportat la o populaţie de 40 de milioane de locuitori ; îricepînd din anii 1970, balanţa migratorie franceză nu mai este decît de 50.000 pînă la 100.000 de persoane anual, raportat la o populaţie ce depăşeşte 60 de milioane, adică un contingent din creşterea populaţiei franceze mult mai mic decît acum un secol.
Valorile democraţiei sînt contestate În acest context, democraţia este pusă la încercare: ea este din ce în ce mai puţin consideratA un sistem ideal de guvernare.
Mai întîi de toate, unele dintre vechile elite care alcătuiau cadrele superioare ale Republicii sînt îndepărtate de la putere ; în
Nebunia lumii
51
special cele responsabile pentru unele meserii esenţiale, însă masiv proletarizate, precum cele din educaţie şi sănătate.
Bogaţii transformă democraţiile în plutocraţii : ei reuşesc să facă în aşa fel încît deciziile colective să fie luate exclusiv în funcţie de interesele lor, chiar dacă ceilalţi alegători consideră că au şi ei un cuvînt de spus. În special bogaţii impun decizii puţin conforme cu exigenţele ecologice planetare, pentru că se pot ţine departe de consecinţele pe termen scurt ale unei înrăutăţiri climatice.
În plus, în timp ce piaţa s-a globalizat, democraţia presupune existenţa unor frontiere ; zi de zi, globalizarea pieţelor goleşte tot mai mult democraţiile de sens. Înglodate în mici scandaluri, purtînd grij a unei populaţii schimbătoare, guvernele democratice nu-şi mai acordă timpul de a fi nepopulare pe termen scurt şi de a acţiona pe termen lung. Iar pieţele financiare, ele însele globalizate, dictează propriile legi şi impun o concurenţă ce duce la scăderea retribuirii muncii şi a impozitelor pe capital.
În fine, instrumentele de măsură se golesc tot mai mult de sens : oamenii îşi dau foarte bine seama că operaţiunile contabile nu mai înseamnă nimic. PIB-ul nu măsoară degradarea mediului, nici timpul petrecut în activitaţi de divertisment sau în conversaţii pe
52
Cum să ne apdrdm de crizele urmdtoare reţelele sociale. Tot astfel, el nu evaluează
nici educaţia, nici speranţa de viaţă, nici starea naturii. Prin urmare, conducătorii, oricît de oneşti vor fi fiind ei, sînt percepuţi ca nişte marionete în mîinile bogaţilor şi ale impostorilor.
În consecinţă, peste tot în lume, democraţia este atacată, guvernele sînt greu de format, iar elitele administrative şi economice sint puse la zid, sub acuzaţia de a nu fi rezolvat problemele enumerate mai sus şi de a se supune pretenţiilor bogaţilor şi ale mass-mediei.
Asistăm la apariţia explicită a ideii că
democraţia nu mai este de actualitate, că
