Şi să considerăm că, dacă din nefericire aceste predicţii pesimiste s-ar realiza, ar fi
150
Cum să ne apărăm de crizele următoare de ajuns să fie taxaţi cîţiva bogaţi pentru ca totul să reintre în normalitate.
Ne putem oare mulţumi cu un asemenea refuz de a accepta realitatea? Ne putem asuma pariul că tot ce s-a spus aici este fals? Ne putem linişti la gîndul că se va întîmpla un miracol? Putem oare crede cu adevărat că statul, sau asigurările, sau averile bogaţilor de astăzi vor fi suficiente pentru a rezolva problemele de mîine?
Nu, bineînţeles: tot ce am arătat pînă
acum nu este, din nefericire, decît mult prea verosimil ; şi chiar mi-am impus, de fiecare dată, să nu invoc scenariul cel mai extrem.
Şi chiar dacă probabilitatea unor astfel de crize ar fi foarte mică, ea nu este nici o clipă nulă; şi nu ne putem permite să nu o luăm în serios, să nu înercăm să o evităm.
Şi să facem măcar tot ce se poate pentru a ne pune la adăpost de consecinţele ei.
Ne putem noi oare mulţumi să le dăm crezare populiştilor cînd aceştia declară:
„Sunteţi minţiţi. Elita v-a trădat. Ea nu merită altceva decît să fie alungată. Apoi, va fi destul să închidem frontierele pentru a ne regăsi suveranitatea. Şi să ne excludem din crizele venite din altă parte"? Astfel de răspunsuri sînt nişte escrocherii : capitalismul, piaţa şi forţele care o orchestrează sînt nişte mecanisme ; ele nu se limitează la
Răspunsul : trei principii, şase acţiuni 15 1
cîţiva omnipotenţi, pe care ar fi suficient să-i înlocuim. Mecanismele acestea distrug patrimoniile de orice fel, în special patrimoniile materiale, pentru a extrage din ele fluxuri, din ce în ce mai imateriale, lăsînd în urmă deşeuri din ce în ce mai numeroase; pe termen lung, ele duc la reificarea corpului prin intermediul geneticii şi la reificarea minţii prin intermediul inteligenţei artificiale. Mecanismele acestea sînt planetare. Izolarea nu ne poate proteja de ele.
În statele democratice în special, unde guvernanţii sînt aleşi mai mult sau mai puţin liber, nu ar fi suficient ca responsabilii să fie denunţaţi şi apoi înlocuiţi: următorii nu ar reuşi mai bine, gestionînd aceleaşi mecanisme, aceleaşi infrastructuri, aceleaşi instituţii, măturaţi de aceleaşi tsunamiuri, moştenitori ai aceloraşi rătăciri, dispunînd de la fel de puţine mijloace, răspunzînd de aceeaşi societate. Chiar dacă ar încerca să
închidă frontierele în faţa ideilor, mărfurilor, capitalurilor, oamenilor veniţi din alte părţi.
Important nu este aşadar să fie înlăturaţi conducătorii, nici chiar să fie taxate masiv personalităţile unei plutocraţii triumfătoare (şi în mare măsură vinovate). O altă gestionare a aceluiaşi sistem nu ar împiedica datoriile să crească, diferenţele dintre venituri să se adînceasă, natura să fie distrusă,
152
Cum să ne apărăm de crizele următoare clima să se încălzească, mînia popoarelor să sporească, democraţia să fie ameninţată, iar contradicţiile fundamentale să se acumuleze. Toate acestea ar deschide doar calea unor noi puteri totalitare, şi mai puţin simpatice decît cele de astăzi, care ar denunţa ţapii ispăşitori, i-ar exila, întemniţa sau masacra pe cei pe care i-ar desemna drept duşmani ai poporului.
În Franţa în special, dacă crizele acestea s-ar concretiza, dacă Europa s-ar desface, dacă populismul ar cîştiga teren, traiul nu va fi suportabil pentru nimeni. În primul rind pentru cei care dispun astăzi de o brumă
de putere sau de influenţă - economică, socială, politică, intelectuală sau mediatică -, cărora li se va pune în cîrcă responsabilitatea dezastrului. Şi cu nimic mai mult, în ciuda euforiei răzbunătoare care va urma unei astfel de evoluţii, pentru restul poporului: cei mai săraci, cei mai puţin iniţiaţi vor fi victimele inflaţiei, impozitelor şi a fugii capitalurilor şi a cadrelor superioare ce va urma. Nici clasele medii nu vor avea parte de rezolvarea problemelor lor şi vor fi şi ele victimele inflaţiei, şomajului şi penuriilor. Pentru a o scoate la capăt, noua putere va desemna noi ţapi ispăşitori, căutîndu-i tot mai departe, tot mai în adîncul societăţii franceze. Nimănui nu-i va mai
Răspunsul: trei principii, şase acţiuni 153
rămîne, ca pe vremea Revoluţiei franceze, decît să încerce să "supravieţuiască" aşteptînd vremuri mai bune.
Încă nu am ajuns aici. Şi pentru a avea cea mai mică şansă să ne protejăm împotriva crizelor ce se anunţă şi să evităm regimurile totalitare pe care ele le-ar putea genera, trebuie să gîndim cu totul altfel acţiunea individuală şi acţiunea colectivă, aşezîndu-le într-o cu totul altă paradigmă.
Mai întîi în plan individual, de vreme ce nimeni nu poate schimba de unul singur cursul Istoriei. Apoi la nivel colectiv, printr-o acţiune la nivelul întreprinderii, ţării şi lumii.
Fundamentele unei astfel de strategii se înscriu în cadrul a trei principii pe care fiecare, persoană fizică sau organizaţie, trebuie să le aplice în permanenţă şi să
le popularizeze în jurul său.
Trei principii
Luciditate
În faţa diverselor ameninţări, nimic nu este mai important decît să nu ne minţim pe noi înşine, să nu închidem ochii, să nu respingem previziunile catastrofice sub pretextul că ar fi exagerate ; să nu intrăm în panică
154
C.:um să ne apărăm de crizele următoare în faţa pericolelor, să nu ne liniştim considerînd că va veni de altundeva o soluţie ; să nu preferăm divertismentul mai curînd decît încercarea de a înţelege; să nu neglijăm analizele complexe sub pretextul că nu am avea timpul necesar pentru a ne strădui să le înţelegem şi nici să urmărim evoluţia lor.
Va trebui să fim suficient de paranoici pentru a nu ne legăna cu iluzii: nimic nu este mai ucigător decît optimismul stupid, tot aşa cum nimic nu este mai demobilizator decît pesimismul resemnat.
Nu trebuie să fim nici optimişti, nici pesimişti, altfel spus, nu trebuie să ne cantonăm în nişte atitudini de spectator, ci să fim gata să înţelegem, pînă în semnalele lor cele mai mărunte şi cît se poate de rapid, imensitatea pericolelor financiare, economice, sociale, politice, geopolitice, ideologice, tehnologice, ecologice ; pentru noi înşine, pentru familiile noastre, pentru ţara noastră, pentru contemporani, pentru genera
ţiile viitoare.
Bineînţeles că luciditatea presupune capacitatea de a şti cum să alegi sursele de informaţii în care să te încrezi. Pentru a nu ne hrăni propriile iluzii la izvoarele cele mai condescendente. Ceea ce presupune exigenţă şi curaj.
Rdspunsul : trei principii, şase acţiuni 155
În multe circumstanţe istorice analoage, luciditatea a permis multora să supravie
ţuiască, pentru că au putut reacţiona la timp, combătînd sau îndepărtîndu-se de un dezastru ecologic sau de o dictatură: luciditatea nu are nici o valoare dacă nu este pusă în serviciul unei cauze.
Combativitate
Odată ce pericolele au fost analizate, nu trebuie să ne dăm bătuţi, nici să intrăm în panică. Ele trebuie interiorizate, relativizate pentru a înţelege că mai putem încă
