În sfirşit, va trebui consacrată o sumă
semnificativă pentru asigurări, pentru propria persoană şi pentru cei apropiaţi. În special, pentru a acoperi riscurile economice şi sociale.
3. Găsirea unor aliaţi
Va fi mai uşor de răspuns acestor ameninţări dacă vom fi ştiut să construim, în vremuri senine, alianţe şi prietenii. Este prin urmare esenţial să nu ne închidem, să nu credem că izolîndu-ne ne vom descurca la nevoie.
Să nu credem că ceilalţi ne sînt neapărat duşmani şi că o vom scoate mai bine la capăt luîndu-le ce au sau împiedicîndu-i să
reuşească. Dimpotrivă, răspunsul se află în crearea unor reţele cu persoanele care reu
şesc. Şi, în special, reţele construite mult înainte de momentele dificile. De aici şi importanţa analizei riscurilor în amonte faţă de acţiune.
Şi, pentru aceasta, trebuie să cercetăm, în fiecare situaţie, pentru fiecare criză
166
Cum să ne apărăm de crizele următoare potenţială, de ce anume aliaţi putem dispune. Aliaţii pot fi familiali, amicali, profesionali, financiari, asociativi, sindicali, politici ; ei pot ajuta la protejarea unor economii, a unui loc de muncă, a unei pensii. Şi, mai mult, a unor libertăţi sau a unui mediu înconjurător. Înscrierea într-o acţiune colectivă este atunci esenţială. Chiar şi în cazul celor care s-ar considera sceptici faţă de orice altruism, este foarte important, la modul egoist, să se alăture unui partid, unui sindicat, unuia sau mai multor ONG-uri. Experienţa dovedeşte de altminteri că, adesea, vechii duşmani devin, în caz de criză, cei mai buni aliaţi şi că trebuie făcut totul pentru alierea cu cei care ar putea deveni viitori duşmani.
4. Răsturnarea situaţiei
Dacă circumstanţele se agravează, va trebui căutat un răspuns complet nou : lichidarea portofoliului, vînzarea apartamentului, schimbarea meseriei sau a modului de viaţă, eliminarea constrîngerilor, o ţransformare individuală profundă. Unii aşa procedează, părăsesc o existenţă care nu le mai convine pentru a trăi o alta. Uneori în acelaşi loc, alteori în cu totul altă parte. Adesea pentru că se gîndesc la interesul copiilor lor, cărora nu le oferă cea mai bună viaţă cu putinţă.
Rtlspunsul: trei principii, şase acţiuni 167
Adesea o criză personală sau una din cele opt crize colective funcţionează ca un declan
şator al acestei necesităţi. Este ceea ce am numit altundeva "Evenimentul" care te împinge să "devii tu însuţi".
Pentru aceasta, trebuie mai întîi făcute exerciţii de simulare a acestor schimbări.
Apoi urmează punerea lor în practică. La toate nivelurile propriei vieţi.
5. Dansul de lîngă uşă
Dacă, în ciuda tuturor acestor gesturi, nimic nu garantează că dezastrul ar putea fi evitat, trebuie să plecăm? Nu încă. .. Trebuie oare să renunţăm la viaţă, la a profita de lume, de creşterea cursurilor de la Bursă, de plăcerile naturii? Fără îndoială, nu imediat.
O metaforă ne poate ajuta să înţelegem: planeta seamănă cu o sală de bal, cu dansatori şi dansatoare încîntătoare, cu un bufet minunat, cu draperii şi nişte candelabre ce ameninţă permanent să le dea foc. Şi cu o singură ieşire. Ce e de făcut? Să te repezi afară? La urma urmelor, de ce să nu mai profiţi puţin de petrecere, atît cît se mai poate? Aşa că, măcar un timp, dansezi lîngă
uşă. Şi, dacă nu am reuşit să îndepărtăm candelabrele de lingă draperii şi să deschidem o altă uşă, pentru noi şi pentru ceilalţi,
168
Cum să ne apărăm de crizele următoare măcar să profităm de bal, pregătindu-ne să
plecăm dacă situaţia ar deveni de nesuportat.
Dacă continuăm metafora, trebuie să ne apropiem şi de uşă: dacă crizele precedente iau o întorsătură proastă, dacă vedem cum norii se îngrămădesc şi dacă criza se limitează la un teritoriu anume (de exemplu, o criză economică, politică sau ecologică circumscrisă), trebuie, înainte să fie prea tîrziu, să ne pregătim să părăsim locul dramei ce va urma. Şi, pentru aceasta, să ne desprindem de orice patrimoniu imobiliar şi de orice plasament ce nu poate fi lichidat cu uşurinţă, precum investiţiile în întreprinderi necotate; şi să împrumutăm cît mai mult posibil. În sfirşit şi în special, să alegem cum să plecăm, unde să plecăm, cînd să
plecăm şi cum să trăim în noua reşedinţă.
Nu trebuie să pl�căm totuşi imediat: la urma urmelor, poate că o criză nu va veni niciodată - sau va veni foarte tîrziu - şi mai putem încă continua traiul acolo unde ne aflăm, fără să ne lăsăm prinşi în capcana unei situaţii care să devină fără speranţă.
6. Plecarea
Uneori, odată ce s-au epuizat toate celelalte soluţii, nu mai rămîne nici o alta pentru noi înşine şi pentru cei apropiaţi decît plecarea,
Rdspunsul: trei principii, şase acţiuni 169
exilul, mutarea într-un sat învecinat sau pe un alt continent.
Eu am trecut printr-o astfel de situaţie: dacă părinţii mei nu ar fi părăsit foarte curind ţinutul natal, pe care o revoluţie şi un război civil începeau să-l pustiască, destinul meu ar fi fost cu totul altul. Şi le sînt neţărmurit de recunoscăt�r pentru că au avut viziunea ameninţării, îndrăzneala de a voi să îi scape şi spiritul practic de a fi procedat în acest sens mult înainte de a fi prea tîrziu şi în cele mai bune condiţii cu putinţă. Plecarea nu are de altfel nici un sens decît dacă este o acţiune pozitivă: părinţii mei au hotărît să părăsească pămîntul strămoşilor lor gîndindu-se la copiii lor. Deşi mulţi le spuneau că el va rămîne pentru noi un fel de paradis terestru.
În circumstanţe analoage, aşa va trebui procedat: într-o situaţie confuză, cînd nu mai este nimic de aşteptat, pentru sine însuşi şi pentru cei apropiaţi, de la un anumit teritoriu, cînd să te lupţi la faţa locului este zadarnic, plecarea este singura, ultima solu
ţie.
Fuga este o tentaţie naturală. Milioane de persoane procedează astfel anual. Adesea din motive nepotrivite. Nu mă refer aici la o fugă de responsabilitate, ci, dimpotrivă, la a pleca pentru a fi responsabil.
170
Cum sd ne apdrdm de crizele urmdtoare Dacă te afli într-un loc infernal, deosebit de ameninţat de anumite aspecte ale unei crize (de exemplu, dacă trăieşti într-o dictatură, sau într-o situaţie de foamete, sau într-o ţară unde este cu neputinţă să speri că lucrurile se vor schimba, să faci studii, sau unde apa va începe să lipsească, unde nu există acces la educaţie, sau faci parte dintr-o minoritate ameninţată), atunci plecarea constituie o formă de apărare legitimă, recomandabilă în cel mai înalt grad. Chiar şi cu riscul propriei vieţi. Pentru a o salva pe cea a copiilor tăi. Şi, bineînţeles, în acest caz, trebuie să găseşti locul unde să pleci şi, odată ajuns acolo, să te comporţi ca un musafir respectuos faţă de cei ce vor să te primească.
Totuşi, plecarea nu este o soluţie universală: majoritatea provocărilor despre care a fost vorba aici sînt mondiale, nu poţi fugi de încălzirea climatică, nici din calea unui război cu adevărat planetar. Nici chiar cei mai bogaţi nu se vor putea pune: la adăpost.
Iar fantasma unor nababi de astăzi, care visează să trăiască pe Marte, este semnificativă pentru conştientizarea acestor riscuri şi pentru voinţa de a-i lăsa pe ceilalţi în voia sorţii.
