Infuziile pot fi băute fierbinți — ceea ce, în mod normal, e cel mai bine pentru un ceai din plante medicinale — sau reci ori se poate pune gheață în ele. Se pot îndulci cu rădăcină de lemn-dulce, cu miere sau chiar cu zahăr brun.
Pliculețe de ceaiuri din plante se pot face punând amestecuri din plante în săculețe de muselină și ținând socoteala numărului de lingurițe din fiecare săculeț. Se pot folosi la fel ca pliculețele obișnuite de ceai.
Pentru a obține cantități mai mari care să dureze o vreme, proporția trebuie să fie de 30 g plantă la 0,5 l apă. Cea mai bună modalitate de a o păstra este în frigider, într-o sticlă bine închisă. Totuși, termenul de garanție al unei astfel de infuzii nu este foarte lung, căci este atât de plină de forță vitală, încât orice microorganism care pătrunde în ea se va înmulți și va prolifera. Dacă apare orice fel de semn de fermentație sau de alterare, infuzia trebuie aruncată. Ori de câte ori se poate, infuziile trebuie preparate în momentul în care este nevoie de ele.
Infuziile sunt cele mai adecvate pentru părți ale plantelor precum frunze, flori sau tulpini verzi, în care substanțele dorite sunt ușor accesibile. Dacă dorim să
facem infuzie din scoarță, rădăcină, semințe sau rășină, cel mai bine e să le pisăm mărunt mai întâi, pentru a distruge o parte din pereții celulari, făcându-le astfel mai accesibile pentru apă. Semințele, de exemplu, cum ar fi cele de anason sau de fenicul, trebuie ușor zdrobite înainte de a fi folosite la infuzie pentru a-și elibera uleiurile volatile conținute în celule. Orice plantă aromatică trebuie
infuzată într-un ceainic cu un capac foarte etanș, pentru a se asigura că doar un minimum de ulei volatil se pierde prin evaporare.
Când avem de-a face cu plante care sunt foarte sensibile la căldură fie pentru că
au cantități de uleiuri foarte volatile, fie pentru că au compuși care se descompun la temperaturi ridicate, se poate să facem și infuzie rece. Proporția plantă/apă
este aceeași, dar în acest caz infuzia trebuie lăsată 6–12 ore într-un recipient de ceramică bine închis. Când este gata, se strecoară și se bea.
Ca alternativă, poate fi folosit și laptele rece ca bază pentru o infuzie rece.
Laptele conține grăsimi și uleiuri care ajută la disoluția compușilor uleioși ai plantelor. Aceste infuzii cu lapte pot fi folosite și pentru comprese și cataplasme, adăugându-se acțiunea calmantă a laptelui la cea a plantelor. Există totuși o contraindicație la folosirea laptelui pentru infuzie: dacă se manifestă vreo reacție negativă la lapte sub forma hipersensibilității sau a alergiei sau dacă pielea e iritată în urma aplicării externe, astfel de infuzii trebuie evitate.
Infuziile preparate conform îndrumărilor constituie baza pentru multe alte preparate prezentate mai departe.
Pe lângă uzul pur medicinal al plantelor, de care se ocupă în mare parte această
carte, plantele sunt și un adaos excelent la stilul de viață, putând deschide poarta către o întreagă lume de plăceri și delicii subtile. Nu sunt doar medicamente sau alternative la cafea, ci și cele mai îndreptățite pentru obținerea unor ceaiuri excelente. Chiar dacă fiecare om are plantele lui preferate, îți prezint o listă cu unele din care se pot prepara ceaiuri delicioase fie simple, fie în combinație.
Dintre acestea, le poți alege pe cele care-ți plac cel mai mult la gust sau pe cele care îți îmbunătățesc și starea de sănătate.
Flori: hibiscus, mușețel, soc, tei, trifoi roșu.
Frunze: cimbru, isop, mentă, roiniță, rozmarin, salvie, verbină.
Fructe: păducel, măceșe.
Semințe: anason, chimen, fenicul, mărar, țelină.
Rădăcini: lemn-dulce.
DECOCTUL
Atunci când planta medicinală este dură și lemnoasă, e mai bine să se facă un decoct decât o infuzie, pentru a se asigura că acel conținut solubil al plantei ajunge cu adevărat în apă. Rădăcinile, rizomii, lemnul, scoarța, fructele lemnoase și anumite semințe sunt dure, iar pereții lor celulari sunt foarte tari și pentru a avea siguranța că acei compuși activi ajung în apă e nevoie de mai multă căldură decât pentru infuzii, iar planta trebuie fiartă în apă.
Pentru a face un decoct:
1. Într-o crăticioară se pune 1 linguriță plantă uscată sau 3 lingurițe materii proaspete pentru fiecare 1 cană de apă. Plantele uscate trebuie pisate, iar cele verzi tocate mărunt. Dacă se prepară cantități mari, se folosesc 30 g plantă uscată
pentru fiecare 0,5 l apă. (Acestea sunt recomandări generale; în secțiunea „Atlas botanic“ sunt date doze mai specifice pentru fiecare plantă în parte.) Recipientul trebuie să fie de sticlă, ceramică sau lut. Dacă este de metal, trebuie să fie emailat. A nu se folosi niciodată aluminiu.
2. Peste plante se toarnă cantitatea adecvată de apă.
3. Se dau în clocot și se fierb la foc mic un interval de timp specific pentru acea plantă sau acel amestec de plante, de regulă 10–15 minute. Dacă planta conține uleiuri volatile, se pune capac deasupra.
4. Se strecoară ceaiul cât este încă fierbinte.
Decoctul poate fi folosit în același fel ca infuzia.
Când se prepară un amestec ce conține și plante moi, și plante lemnoase, cel mai bine e ca infuzia și decoctul să se prepare separat pentru a avea siguranța că
plantele mai sensibile sunt pregătite adecvat.
Când se folosește o plantă lemnoasă ce conține multe uleiuri volatile, trebuie să
te asiguri că este zdrobită cât de fin se poate, apoi preparată sub formă de infuzie, pentru a avea grijă ca uleiurile volatile să nu se evapore la fiert.
PREPARATELE PE BAZĂ DE ALCOOL
În general, alcoolul este un solvent mai bun decât apa pentru compușii vegetali.
Amestecurile de alcool și apă dizolvă aproape toate ingrediente relevante dintr-o plantă, acționând în același timp și sub formă de conservant. Preparatele pe bază
de alcool se numesc tincturi, termen folosit din când în când și pentru preparatele pe bază de glicerină sau oțet, așa cum este prezentat mai jos.
Metodele după care se prepară tincturile sunt expresia unei abordări simple și generale; când tincturile sunt preparate profesional conform descrierilor din farmacopee, pentru fiecare plantă în parte se folosesc proporții specifice de apă/alcool, dar, pentru uz general, astfel de detalii nu sunt necesare. Pentru preparare la domiciliu, cel mai bun este un alcool de cel puțin 30% (60°) —
votcă, de exemplu — căci acesta este cam cel mai slab amestec alcool/apă, având cea mai îndelungată acțiune de conservare.
Pentru a face o tinctură pe bază de alcool
