1. Se pun 120 g plantă uscată, tăiată mărunt sau pisată într-un recipient ce se poate închide bine. Dacă se folosesc plante verzi, se dublează cantitatea.
2. Se toarnă 0,5 l votcă 30% (60°) peste plantă și se închide bine recipientul.
3. Se ține recipientul într-un loc călduț timp de 2 săptămâni și se agită bine de două ori zilnic, în fiecare zi.
4. După decantare, reziduurile se pun într-o bucată de muselină ținută deasupra
unui castron.
5. Se stoarce tot lichidul. Din reziduuri se face un excelent compost.
6. Se toarnă tinctura într-o sticlă închisă la culoare cu un dop bine strâns.
Întrucât tincturile sunt mult mai puternice, volumetric vorbind, decât infuziile și decocturile, doza de administrat este mult mai mică, între 5 și 15 picături, în funcție de planta respectivă (pentru detalii, vezi secțiunea „Atlas botanic“).
Tincturile se pot folosi într-o varietate de feluri. Pot fi luate ca atare sau amestecate cu puțină apă ori pot fi adăugate într-o cană cu apă fierbinte. Dacă
faci astfel, alcoolul se evaporează parțial, lăsând mare parte din extract în apă, ceea ce duce la tulburarea apei în cazul anumitor plante, când rășinile sau alți compuși insolubili în apă se precipită. Câteva picături de tinctură pot să fie puse în apa din cadă, în apa pentru baia de picioare sau să fie adăugate într-o centrifugă în amestec cu ulei și grăsime pentru a prepara o alifie. Tot în acest fel se pot face supozitoare și tablete.
O altă modalitate foarte plăcută de a prepara un fel de infuzie în alcool este infuzarea plantelor în vin. Chiar dacă aceste preparate pe bază de vin nu țin la fel de mult ca tincturile și nu sunt la fel de concentrate, pot fi foarte plăcute și foarte eficiente în anumite boli. Istoria folosirii vinului în acest fel este una îndelungată
și, practic, în majoritate, băuturile aperitive și lichiorurile au fost inițial remedii naturiste pe bază de plante cum ar fi anason, pelinariță și pelin, ca sprijin pentru procesul digestiv.
În cartea sa Herbal Medicine, Dian Dincin Buchman prezintă următoarea rețetă
excelentă pentru un vin tonic având un gust foarte plăcut: 0,5 l vin de Madeira;
1 ramură pelin;
1 ramură rozmarin;
nucșoară rasă;
ghimbir ras;
scorțișoară pisată;
12 struguri mari, cultivați organic.
„Se iau cam 30 ml vin și se pun ierburile în el. Se închide bine sticla. Se așază
sticla într-un loc întunecos și răcoros timp de 1–2 săptămâni. Se strecoară. Se amestecă vinul astfel obținut cu o sticlă de vin de Madeira și se amestecă bine.
Se bea câte puțin la nevoie. Ajută la calmarea stomacului, oferă energie și te face să te simți mai bine.“
Aproape oricărui vin i se pot adăuga plante medicinale. Un altul folosit de obicei este vinul cu rozmarin:
1 sticlă vin alb;
1 mână de frunze verzi de rozmarin.
Se înmoaie frunzele în vin timp de 1 săptămână, apoi se filtrează. Se poate folosi la nevoie și ajută digestia, acționând ca relaxant ușor.
De asemenea, se pot fermenta plantele; până la urmă, chiar și strugurii tot plante sunt. Toate plantele aromatice sunt excelente pentru a face vin din ele, iar păpădia și socul sunt deosebit de utile ca vinuri medicinale. Pentru a face un bun vin de păpădie este nevoie de:
2 l ceai de flori de păpădie;
1 lingură ghimbir ras;
coaja de la 1 portocală, tăiată mărunt; coaja de la 1 lămâie, tăiată mărunt;
700 g zahăr demerara;
zeama de la 1 lămâie;
1 linguriță drojdie de vin.
Se dau în clocot 2 l apă și se lasă la răcit. Se separă florile de păpădie de tulpinile amare și de caliciu și se pun într-un castron mare. Se toarnă peste ele apa răcită
și se lasă o zi, amestecând din când în când. Se toarnă apoi într-o oală mare, se adaugă ghimbirul și coaja de portocală și lămâie, apoi se fierb 30 de minute. Se strecoară lichidul și se toarnă în castronul clătit. Se amestecă zahărul și zeama de lămâie și se lasă la răcit. Se pisează drojdia de vin cu puțin lichid și se toarnă în castron. Se acoperă castronul cu un prosop și se lasă să fermenteze într-un loc cald timp de 2 zile, punând castronul pe o farfurie în caz că se scurge lichid peste margini. După două zile, se pune lichidul într-un butoiaș care se acoperă cu vată
pentru a permite gazelor să iasă sau se poate pune lichidul într-un borcan care să
aibă un capac cu orificiu cauciucat pentru aer (acestea se găsesc, de regulă, la furnizori de echipamente pentru prepararea băuturilor la domiciliu sau la unele plafare mari). Se lasă amestecul în butoiaș până când încetează fermentarea și nu se mai formează bule de aer. Apoi se închide butoiașul vreo 2 luni. În cele din urmă, se trage lichidul limpede în sticle și se lasă încă 6 luni înainte de a fi gata de băut.
TINCTURĂ PE BAZĂ DE OȚET
Tincturile se pot face și folosind oțet, căci acesta conține acid acetic ce acționează ca solvent și conservant în mod similar cu alcoolul. Când faci o tinctură pe bază de oțet, e cel mai bine să utilizezi oțet din cidru de mere, căci are excelente proprietăți de întărire a stării de sănătate. A nu se folosi oțetul obținut
