1. Se prepară un extract apos adecvat, fie o infuzie, fie un decoct, se strecoară și se lasă pentru a fi utilizat la pasul numărul 4.
2. Se măsoară grăsimea și uleiul pentru bază.
3. Se amestecă grăsimea și uleiul.
4. Se adaugă extractul strecurat și se amestecă împreună cu baza.
5. Se fierb la foc mic până când apa se evaporă complet, iar extractul s-a încorporat în ulei. Atenție să nu se ardă amestecul și mai ales atenție la momentul în care s-a evaporat toată apa și nu mai apar bule! Dacă trebuie încorporați agenți suplimentari de îngroșare (ceară de albine, de exemplu), se pot adăuga în acest moment, topindu-se și amestecând încontinuu până când se omogenizează.
6. Dacă se folosește o bază perisabilă (ca untura), trebuie să se adauge câte o picătură de tinctură de Lindera pentru fiecare 30 g bază.
7. Se toarnă amestecul într-un recipient.
SUPOZITOARELE
Supozitoarele sunt menite să permită introducerea de remedii în orificiile corpului. Pot avea o formă potrivită pentru a fi introduse în nas și în urechi, dar de regulă se folosesc pentru probleme rectale sau vaginale. Ele sunt un mediu pentru orice plantă medicinală adecvată, iar acestea sunt de trei categorii. În primul rând, sunt plante ce acționează pentru calmarea mucoaselor, reducerea inflamațiilor și susținerea procesului de vindecare, precum rădăcina și frunzele de tătăneasă, rădăcina de nalbă-mare și de gențiană și scoarța de ulm alb.
În al doilea rând, există plante astringente care ajută la diminuarea scurgerilor sau în tratamentul hemoroizilor, precum untișor, saschiu, hamamelis și dragavei.
Cea de-a treia categorie cuprinde remediile care stimulează peristaltismul intestinal pentru a combate constipația cronică, altfel spus, laxativele. Adesea e potrivit ca în oricare dintre aceste trei categorii să fie incluse plante antimicrobiene.
Ca și în cazul unguentelor, putem alege diverse baze, ținând cont de faptul că
acestea trebuie să fie suficient de tari pentru a fi introduse în orificiul respectiv, dar, în același timp, odată introduse, trebuie să se poată topi la temperatura corpului pentru a elibera plantele pe care le conțin. Plantele trebuie distribuite uniform la nivelul bazei, foarte important dacă folosim o plantă pisată fin, cea mai potrivită formă pentru supozitoare. Pentru a prepara un supozitor, se amestecă planta pisată fin cu o bază bună, preferabil unt de cacao, și se pregătesc în forma descrisă mai jos.
Când dorim să evităm introducerea unei plante pisate fin în organism, trebuie să
recurgem la o metodă mai complexă. Cea mai simplă formă de preparare a supozitoarelor în acest fel este prin folosirea de gelatină și glicerină, ambele produse animale, și o infuzie, un decoct sau o tinctură, în proporțiile următoare:
gelatină
10 părți
apă (sau infuzie, decoct, tinctură)
40 părți
glicerină
15 părți
Gelatina se înmoaie o vreme în extractul apos de plantă, apoi se dizolvă la foc mic. Se adaugă glicerina și întregul amestec se încălzește pe baie de aburi pentru a se evapora apa, căci consistența finală dorită depinde de cât de multă apă este eliminată. Dacă apa este eliminată complet, se obține o consistență foarte tare.
Cea mai simplă modalitate de a da formă supozitoarelor, pentru ambele tipuri de baze, este prin folosirea de folie de aluminiu, ce poate fi modelată în orice formă
și lungime se dorește. Cea mai bună formă este asemenea unei torpile, un supozitor lung de 2,5 cm. Se toarnă baza topită în formă și se lasă la răcit; supozitoarele se pot păstra în forme la frigider o vreme, deși este întotdeauna preferabil să fie făcute atunci când e nevoie de ele.
COMPRESELE
O compresă sau o cataplasmă este o modalitate excelentă de a aplica un remediu pe piele pentru accelerarea procesului de vindecare. Pentru a face o compresă se folosește o cârpă curată — fie de in, tifon, bumbac, fie vată — și se înmoaie în infuzie sau decoct fierbinte. Se așază apoi cât de fierbinte se poate pe zona afectată. Întrucât căldura intensifică acțiunea plantelor, fie se schimbă compresa când se răcește, fie se acoperă cu plastic sau cu hârtie cerată și se așază deasupra o sticlă cu apă fierbinte ce se poate schimba când se răcește.
Toate plantele cicatrizante sunt bune pentru comprese, la fel stimulatoarele și diaforeticele în multe situații.
CATAPLASMELE
Acțiunea unei cataplasme este foarte asemănătoare cu cea a unei comprese, dar,
în loc de un extract lichid, pentru cataplasmă se folosește planta în sine.
Pentru o cataplasmă se pot utiliza fie plante verzi, fie uscate. În cazul plantelor verzi, se aplică frunzele sau rădăcinile zdrobite direct pe piele sau între două
bucăți fine de tifon. Din plantele uscate trebuie să se facă o pastă prin adaos de apă fierbinte sau de oțet din cidru de mere până când se obține consistența potrivită. Pentru a menține caldă cataplasma se poate recurge la aceeași metodă
ca în cazul compresei, așezând o sticlă cu apă fierbinte peste ea.
Când se aplică planta direct pe piele, de multe ori este bine ca mai întâi să se ungă pielea cu puțin ulei care s-o protejeze și să ușureze dezlipirea cataplasmei.
Cataplasmele se pot face din plante calde și stimulatoare, din cicatrizante, astringente, dar și din emoliente, care calmează și catifelează pielea, cum sunt rădăcina de tătăneasă, semințele de in, rădăcina de nalbă-mare, ovăzul, semințele de gutuie și scoarța de ulm alb.
Cataplasmele se folosesc adesea pentru a drena puroiul și în acest scop există o mulțime de rețete din vechime. Unele dintre ele folosesc varză, care este excelentă; altele, pâine și lapte, iar altele recurg chiar la săpun sau la zahăr. O
rețetă veche pentru o cataplasmă cu terci de semințe de in este următoarea: „Se amestecă o porție suficientă de semințe de in cu apă fierbinte pentru a obține un terci. Cu o lingură se întinde terciul pe o bucată fină de flanel sau de muselină.
Apoi se îndoaie de două ori marginea, ca să nu se permită scurgerea cataplasmei.
După ce se aplică, se acoperă cu o bucată de mătase îmbibată cu ulei, de hârtie îmbibată cu ulei sau de cârpă cauciucată, pentru a păstra umezeala“.
