prin sinteza substanțelor chimice. Metoda este aceeași ca pentru tincturile pe bază de alcool și dacă înmoi în el condimente sau plante aromatice, oțetul astfel aromat va fi excelent pentru uz culinar.
TINCTURĂ PE BAZĂ DE GLICERINĂ
Tincturile pe bază de glicerină au avantajul că sunt mai blânde cu tractul intestinal decât tincturile alcoolice, dar au dezavantajul că nu dizolvă materiile rășinoase sau uleioase la fel de bine. Ca solvent, glicerina este în general mai bună decât apa, dar nu la fel de bună ca alcoolul.
Pentru a face o tinctură pe bază de glicerină, se combină 1 parte glicerină, 1
parte apă pentru a rezulta 0,5 l amestec, se adaugă 110 g plantă uscată și pisată și se lasă timp de 2 săptămâni într-un recipient bine închis, agitându-se zilnic.
După 2 săptămâni, se strecoară și se storc bine reziduurile ca în cazul tincturii pe bază de alcool. Pentru plante verzi, din cauza conținutului lor mai mare de apă, se pun 220 g plantă într-un amestec de 75% glicerină și 25% apă.
SIROP
În cazul unui medicament lichid — infuzie, decoct sau tinctură — care are un gust deosebit de neplăcut, se recomandă uneori mascarea acestui gust prin combinarea lichidului cu un îndulcitor. O modalitate este folosirea unui sirop, acesta fiind un mod tradițional de a face medicamentele de tuse mai plăcute pentru copii sau orice preparat naturist mai „al dente“.
O bază simplă pentru sirop se obține după cum urmează: se toarnă 0,5 l apă
clocotită peste 1,1 kg zahăr, se pune pe foc, se amestecă până se dizolvă zahărul și lichidul începe să fiarbă. Se ia imediat de pe foc.
Acest sirop simplu se poate folosi foarte bine alături de o tinctură: se amestecă 1
parte tinctură cu 3 părți sirop și se depozitează pentru a fi utilizat la nevoie.
Pentru a se folosi la o infuzie sau un decoct, e mai simplu să se adauge zahărul direct în lichidul respectiv: la fiecare 0,5 l apă se pun 350 g zahăr și se încălzește pe foc până se dizolvă zahărul. Și acest sirop poate fi depozitat pentru a fi utilizat la nevoie și se păstrează foarte bine în frigider.
Întrucât prea mult zahăr nu e foarte sănătos, siropurile se folosesc cel mai bine doar pentru gargară și tuse.
OXYMEL
Când trebuie să iei o plantă cu gust puternic, cum ar fi Populus gileadensis, usturoi, ceapă-de-mare, gustul se poate masca foarte bine folosind ca bază
oxymel. Acesta se obține din 5 părți miere și 1 parte oțet. Pentru a face o bază de oxymel, se pun într-o oală 0,5 l oțet și 1 kg miere și se fierb până când lichidul are consistența unui sirop.
Dr. Cristopher ne oferă următoarea rețetă pentru prepararea oxymelului de usturoi: într-un vas se pun 250 ml oțet, se fierb în el 7 g semințe de chimen și aceeași cantitate semințe de fenicul. Se adaugă 40 g rădăcină proaspătă de usturoi, tăiată fâșii, iar apoi se adaugă 300 g miere. Se fierbe până are consistența unui sirop.
Acest oxymel poate fi folosit și ca gargară, se poate administra și intern, câte 2
linguri.
PREPARATE USCATE
Uneori e mai potrivit ca plantele medicinale să fie administrate în formă uscată, aceasta având avantajul că nu trebuie gustată planta și că poate fi administrată
întreagă, inclusiv materiile lemnoase. Principalul dezavantaj constă în faptul că
plantele uscate nu sunt procesate, prin urmare compușii nu sunt de fiecare dată
disponibili pentru o absorbție rapidă. Într-un proces ca infuzia, căldura și apa ajută la distrugerea pereților celulari ai plantei și dizolvă compușii, ceea ce nu este mereu garantat în timpul procesului digestiv din stomac și intestinul subțire.
De asemenea, când compușii sunt deja dizolvați în formă lichidă, sunt mult mai disponibili și încep să acționeze mai repede.
Un al doilea dezavantaj pentru administrarea uscată a anumitor plante, ca în cazul capsulelor, constă în însuși faptul că planta nu este gustată. Din diverse motive, chiar dacă au un gust neplăcut, plantele amare acționează mult mai bine când sunt gustate, căci eficiența lor depinde de senzația neurologică de amar.
Când le pui într-o capsulă sau într-o pastilă, acțiunea lor poate fi pierdută sau scăzută.
Ținând cont de toate aceste considerente, există totuși numeroase moduri de a folosi plantele în formă uscată. Lucrul esențial căruia trebuie să-i acordăm atenție este ca planta să fie pisată cât de mărunt se poate. Asta garantează că
pereții celulari sunt în mare parte distruși și ajută la digestia și absorbția plantei respective.
CAPSULELE
Cea mai ușoară modalitate de a folosi intern plantele uscate și pisate fin este prin administrarea de capsule gelatinoase care au diverse mărimi și pot fi achiziționate de la majoritatea drogheriilor. Există și capsule care nu sunt de origine animală. Caută furnizori din zona în care locuiești. Dimensiunea de care ai nevoie depinde de cantitatea de plantă prescrisă per doză și de volumul materialului. O capsulă de dimensiunea 00, de exemplu, conține circa 0,5 g plantă pisată fin.
E foarte ușor de umplut o capsulă:
1. se așază planta pisată mărunt pe o farfurie întinsă și se separă jumătățile capsulei;
2. se trec jumătățile de capsulă prin planta pisată fin, umplându-le astfel; 3. se îmbină jumătățile la loc.
PASTILELE
Există mai multe moduri de a face pastile, în funcție de gradul priceperii fiecăruia.
Cea mai simplă cale de a lua un remediu neplăcut este rularea plantei pisate fin în miez de pâine proaspătă, ceea ce este foarte eficient în cazul unor plante ca ardei iute sau gențiană. În loc de pâine, se poate combina planta pisată fin cu cremă de brânză.
Poți obține pastile mult mai ușor de depozitat dacă le faci sub formă de tablete, ce pot fi înghițite întregi dacă le porționezi la dimensiunile potritive.
TABLETELE
