— Şi io care ziceam că te place! Încă parcă şi-acu aş zice.. Da nu se uită
domnu Niki la una d-asta! Păi n-o vezi cum arată, boită ca o brezaie? Care e bărbat serios, nu se uită la..
— Nu ştiu, dragă Vica, nu ştiu.. Noi îi credem capabili să reziste, ne facem această iluzie, dar adevărul e că puţini rezistă când li se face în asemenea grad curte. . Puţini, ca să nu spun niciunul...
— Din partea mea, n-are decât să facă ce vrea! Da nu e ei proşti... Şi domnu Niki e om cu carte. .
381
— Este, este, dar are momente de slăbiciune. . Lasă, nu protesta, dragă
Vica, pentru că mai sunt şi fapte cu care dumneata nu eşti la curent, deşi vii în casa noastră de atâta vreme.. Pentru că eu sunt o persoană discretă, lucru de care unele profită. . Nu la dumneata m-am gândit, dar se poate? Nici vorbă! Unele – m-am referit la madam Cristide! Crezi că şi-ar mai fi permis să intre aici în casă dacă n-aş fi fost eu cum sunt?.. Când am primit nu ştiu câte telefoane ca să mă avertizeze? Da, referitoare la ea şi la Niki, cum altfel?
Nu, nu acum, nu! Cu ani în urmă, ani, numai că ea, n-o vezi? Nici acum nu s-a potolit! A fost ceva, n-a fost, eu nu ştiu, madam Delcă! Şi dacă vrei să mă
crezi, nici nu mă interesează.. Eu n-am spus nimic nimănui, dumneata, iată, eşti chiar prima persoană, pentru că ne ştim de atâta vreme, şi astăzi, o zi atât de grea pentru mine, ne-am acomodat amândouă.. N-am spus şi n-am întrebat nimic pe nimeni, dimpotrivă, tot ea. . Tot ea îşi permite apropouri, tot ea îşi permite afronturi, dar vina, bineînţeles, numai a lui Niki e! Niki, care este şi acum amuzat să dea cu ochii de ea, să o converseze, deşi i-am atras atenţia cât este de periculoasă, dar el, îl ştii! El spune tot felul de lucruri în joacă, şi femeile îl iau în serios.. Asta-i... Şi în ciuda avertismentelor mele continuă să vorbească vrute şi nevrute în faţa ei, iar ea, tot ce află, vine imediat la mine şi mi le strecoară.. Ah, ce viespărie! Exact ceea ce detest!
— Prostii! Ce-ai să-ţi faci sânge rău pentru nişte vorbe goale? Aşa mi-am făcut io cu vipera de Moapsa, care tot cu intrigi umbla, de la mine la Reli, şi tot să mă şpioneze. Fă-ţi draci, plângi, fă tensiune, până-ntr-o zi, când am zis: Agâp! Şi d-atunci, dac-o văz, de departe trec pe partea ailantă! Dacă dă cu râtu să-mi intre-n casă, îi arăt uşa! Alta, nimic! Nici bonjur, nici pupă-mă-n cur! N-am treabă cu dumneata, n-ai treabă cu mine! Şi-aşa m-am potolit şi-am scăpat de Viperă. D-apăi cum! Să n-am tihnă nici între patru pereţi ai mei, că acu-acu dă buzna?!. . Da aşa, nu cum făcuşi: că poftim, că intră, te rog, că sucită, că învârtită! Nu!
— Uite la Vica, drăguţa de ea! Ai dreptate! Numai firea mea indecisă este de vină! Numai neputinţa mea de a spune în faţă omului lucrurile neplăcute!
Dar, mai ales, ştii ce regret?
Ivona trage pachetul de ţigări mai aproape, scoate una, o aprinde.
— Regret teribil tot ce i-am spus despre Clemenţa! Pur şi simplu nu-mi dau seama ce m-a apucat! Doar ştiam cu cine am a face, dar parcă uitasem!
Ei, şi cu asta am alimentat-o pe multă vreme! Ai să vezi ce va ieşi, mai ales 382
dacă nu se întâmplă o minune! Dacă nu apare Niki într-un sfert de oră, cel mult, dusul la biserică este compromis! Şi-atunci, va da amploare.. Aş putea merge singură, bineînţeles, dar uite că n-am s-o fac! În primul rând pentru că toată ziua nu m-am simţit bine, dispoziţia mea este la pământ! Sunt un adevărat pachet de nervi! Şi de atâţia ani, tot aplanez situaţii în urma lui Niki, tot dreg gafe, tot fac faţă la situaţii penibile.. Am obosit, am o-bo-sit de când păstrez aparenţele!. . Iar el nu are nicio grijă, nicio nelinişte, pentru că
ştie că eu sunt la postul meu! Ei, astăzi va avea surpriza să vadă că nu.. Cu orice risc, n-am să mă duc la biserică, deşi riscul este cât se poate de mare, ştiu.. Nu, îţi spun sincer, dacă ar fi fost Niki aici, făceam efortul să merg. .
— Telefonu! Haidi, dă fuga!. . Lasă asta şi fugi! Şi până vii, îmi strâng şi io toate-ale mele care le am, că-s în mare zor. .
Vica înghesuie pungile goale de plastic în ţoaşcă, îşi pune paltonul, basmalele, basca, se leagă pe deasupra cu fularul, controlează suta de la Ivona în portofel. Pe urmă, aşa încotoşmănată cum e, intră în bucătărie, se aude uşa frigiderului. Vica se întoarce înapoi, mestecând. În sufragerie dă cu ochii de Ivona pe care n-a auzit-o coborând de la telefon.
— Ce-ai, Ivona dragă, ce-ai? Haidi, zi! Că nu erai aşa când plecaşi. . Haidi, zi, că ce zor e pe mine, da nu po’ să plec! Nu po’ să te las aşa! Haidi, Ivona, zi!
Haidi, zi, că uite, mi s-a tăiat picioarele, stai puţin, stai să scot un carbaxin –
unu dumitale, unu mie. Ia-l, ia-l fără apă şi hai, zi odată. Haidi, zi, a păţit domnu Niki ceva? E, las’, stai liniştită! Las’, dacă e la spital, po’ să zici c-a scăpat! Mai grav ca ăla de conducea? E, piază rea, cine-o fi fost! Bărbat!
Femeie! Piază rea!. .
383
Epilog
Gelu
Ce strâmtă e curtea! Atât de strâmtă încât, dacă întind braţele în lături, cu dreapta ating gardul dinspre Reli, unsuros de parcă ar fi dat cu motorină, cu stânga – zidul de pe care curge tencuiala coşcovită. Totuşi, pe alunecuş lor le-a prins bine că e aşa de strâmtă: se ţineau de gard, se ţineau de zid, şi aşa reuşeau să ajungă până la closetul din fundul curţii. Iar alunecuş tot e, de prin noiembrie până prin martie. E de-ajuns să plouă, e de-ajuns să se topească zăpada rămasă pe lângă gard: apa se adună între cărămizile vechi şi strâmbe cu care e podit pământul şi, cum dă frigul, curtea e numai polei.
Aşaa fost şi în noaptea în care şi-a rupt Vica mâna. Sfârşit de iarnă, ziua a plouat, când a ajuns ea acasă, târziu, pe jos îngheţase. Era sticlă. Oglindă. I-a ieşit pe nas venitul târziu, cât s-a chinuit: şi dreapta! Şi pusă prost! Degetele se umflaseră, se învineţiseră, durerile nu se mai opreau, n-au avut ce face: i-au rupt-o şi i-au pus-o a doua oară. De atunci pare şi mai grijulie să toarne sare şi cenuşă pe gheţuş. Ce-i prost e că pe urmă se cară pe tălpi în sală şi, cu toată înghesuiala de-acolo – aragazul, lampa veche cu gaz, dormeza, maşina de cusut Singer, scaunele, bufetul, lavoarul, cutia cu creme şi perii –, e mai mare chinul să tot faci curăţenie. Dacă mă gândesc aşa, parcă aş înţelege că
vrea să scape dintr-odată de lucruri.
— Numa troace! La ce să mă mai împiedic de ele?
Le-a dat cu grămada, pe câteva sute de lei. Câteva sute de lei, ş-ăia plătiţi în rate! Le-a luat Oiţa, vară d-al doilea cu Delcă. Nu pentru ea, că n-a ajuns să-şi umple casa cu lucrurile Vicăi, dar pentru ăia de la ţară. A venit bărba-su şi le-a cărat cu maşina. Ultimul a cărat televizorul. Avea treişpe ani, da de mers mai mergea.
— Ţine-l, dragă, p-ăsta! a spus toată lumea. Mai îl deschizi şi tu seara, mai vezi un film, mai ştii ce e pe lume.. Mai vine câte unul, se uită şi-ţi ţine şi ţie de urât. .
— Dac-ar fi fost după mine, nu stricam banii pe el! Da m-am pomenit că-l aduce-n braţe! L-am răbdat treişpe ani să-mi meargă-n cap. . Trebuia să aibă
o ţicneală şi lighioana bătrână, că unu are una, altu are alta. . Şi plăcerea lui 384
asta era pe lume: să stea în pat, la televizor, încotoşmănat, să nu-l ia frigul, să
vie vecinii, să şază şi ei – făr’ să râdă, făr’ să vorbească tare.. Să şază şi să se uite. . Să vie şi rudele, să le dai şi lor ceva să ronţăie, că din toată sărăcia tot ai ce să vâri în gură, să şedem cu toţii la televizor. . Să vază şi vecinii că are cin’ să ne calce pragu.
Acum (spun vecinele) s-a obişnuit Vica să dea, dar nu prea mai are ce. A ajuns că umblă prin casă şi tot ce vede ar da. Umblă prin casă şi pune mâna pe câte un lucru, la întâmplare:
— Cât îmi dai p-ăsta? face.
Se tocmesc, până când Vica mai scade din preţ. Sau spune chiar:
— Mi-oi da şi tu cât oi putea! Oi vedea tu cât îmi dai, mai încolo!
