Dacă doriți să revedeți
Confreria șarlatanilor seamănă, dintr-un punct de vedere, cu Statul Islamic: nu are un teritoriu al ei, granițe și monedă oficială. E o structură care își schimbă conturul și își păstrează menirea: atentatele la buzunarul credulilor. Cu sau fără Detox, care joacă rolul nou-venitului cu potențial de vedetă, confreria funcționează de peste două decenii și speculează educația precară, boala și deznădejdea. Traficul cu speranțe nu e incriminat nicăieri în Codul penal, lucru pe care șarlatanii îl știu și-l valorifică. Combinația dintre legislația permisivă și lipsa de scrupule aduce pe scenă un cortegiu de impostori, escroci și pungași cu ochii pe cartea de credit a fraieritului. Iată-i pe câțiva din trecutul recent:
Dragoș Iliescu, promotor frenetic, cu niște ani în urmă, al curei pe bază de nichel pentru vindecarea de leucemie. Cu un mentor american și cu un
„medicament” produs în – pardon – China, domnul Iliescu se intitulează
„cercetător al noului”, chit că profesia lui e de economist.
Cătălin Luca, întreprinzător care leagă tămăduirea de consumul de zeolit, o rocă despre care s-ar fi dus vorba că ar fi fost folosită inclusiv în medicina tradițională indiană. Atenție, domnul Luca nu are sadismul de a-și pune pacienții să spargă roca între dinți. În fond, rolul lui este de lecuitor, nu de om care avariază danturi. Așa că roca este pisată fin și vârâtă în niște capsule scoase apoi la vânzare.
Viorel Pop, numerolog, clarvăzător și bioenergetician preocupat de armonia căminului, pe care o asigură prin enunțuri din categoria: „Ai un preș
în fața ușii? Aruncă-l imediat! E cea mai mare greșeală a românilor! Iată ce tragedie ți se poate întâmpla!” Care e tragedia? Simplu: „Preșul de la ușă poate aduce energii negative în casă. Persoanele care nu intră în casă își pot lăsa energiile negative la ușă, iar tu le iei pe pantofi și le duci înăuntru”.
Stelian Fulga, preparator de leacuri dubioase și practicant al unor metode din alte timpuri: pusul mâinii pe creștet, tehnicile de refacere ale călugărilor șaolin și mai cu seamă „tăierea sub limbă”, procedeu care „ajută la purificarea sângelui”. Domnul Fulga e cunoscut și pentru căderea în capcana unui jurnalist care, întrebându-l pe șarlavraci dacă-și poate vindeca semenii și de
„condinită ganglionară” (o boală inventată), a obținut un viguros răspuns afirmativ.
V. Mihăilescu (inițiala prenumelui sporește-a lumii taină), de la care afli, prin mijlocirea internetului, că, dacă achiziționezi pastila de sănătate Guaran-80
T Slim, „într-o săptămână vei slăbi chiar și 18 kilograme. În plus, îți vei accelera metabolismul pentru totdeauna cu 300%”. Un calcul elementar arată
că, dacă ți-a dat bunul Dumnezeu 72 de kilograme, în patru săptămâni reușești să dispari cu totul. E neclar, în aceste condiții, la ce mai folosește un metabolism ameliorat atât de spectaculos, însă deja nu mai contează.
Regele Detox are vecini de nădejde, care se pot oricând aduna într-un alai de multe ori tragicomic și câteodată periculos. La rândul lor, terapiile de detoxifiere sunt cel mai nou capriciu lăsat la îndemâna celor care vor să-și plătească visurile de armonie deplină a corpului și a minții. Poate credeți, poate nu, dar geluri antibacteriene Detox se vând chiar și la oficiile poștale unde se plătește factura la Enel.
81
DACI TOVARĂȘI ȘI PRETINI
Săbii în aceeași teacă: fake și fact
Mulți oameni din România și de prin alte locuri plătesc taxa pe candoarea adăugată fără să clipească. Le zumzăie atâtea informații în jur, încât nu mai știu după ce și după cine să se ia. În consecință, cred tot ce văd și tot ce aud.
N-ar face-o dacă ar aplica filtrele cuvenite, numai că accesul la filtre se face pe bază de discernământ. Aici e buba și tot aici urmarea: avalanșa de vești și povești, de știri și prostiri, de basme și fantasme. Fake și fact sunt două săbii care se duelează pentru teacă. Într-o lume cu happy-endul garantat, sabia fact ar răpune sabia fake și s-ar furișa înăuntru cu un fâsâit metalic. În lumea derutată și derutantă în care trăim, fake îi ia de mul te ori aerul lui fact. Și teaca.
Cu trei ani în urmă, în adineauri amintita Carte a râsului și a cercetării, am comentat ironic câteva zeci de titluri dintr-o serie de publicații, în frunte cu Daily Mail, pornind de la pretinse studii ale cercetătorilor (în primul rând) britanici. Iată câteva dintre aceste titluri: „Studentele care se machiază iau note mai mari la examene”, „Femeile arată mai bătrâne în fiecare miercuri la 15:30”, „Persoanele care beau alcool trăiesc mai mult”, „Femeile care au fundul mare sunt mai inteligente decât restul”, „Un pahar de vin roșu echivalează cu o oră de sport”, „Mâncarea e mai gustoasă dacă e fotografiată
înainte de consum”, „Puii de găină au mai multă minte decât copiii”, „Fanii lui Leicester produc cutremure când se bucură la goluri”, „Bărbații care poartă
cămăși roz câștigă mai mult decât ceilalți, sunt mai încrezători și primesc mai multe complimente”, „Oamenii de știință din Țara Galilor vor să conecteze oile la internet” etc.
Bazaconii una și una.
Niciun om cu mintea întreagă nu va crede vreodată că există felii de pâine pe care se poate desluși chipul înlăcrimat (neapărat înlăcrimat) al Fecioarei Maria.
Sau că IQ-ul crește ori scade în funcție de ora la care te culci. Sau că
versurile din Stairway to Heaven conțin trimiteri demonice. Cei care dau asemenea titluri și aștern sub ele pseudoargumente, uneori sub iscălitură
universitară, valorifică tendința oamenilor de a prelua informații fără niciun fel de filtru. Și fără să pună în discuție trei lucruri elementare: logica, plauzibilitatea și credibilitatea sursei.
82
„Minciuni în falș”
Cu cât ai mai multe surse de informare, cu atât ești mai prost informat –
iată unul dintre paradoxurile lumii de azi. Înainte de 1990, informațiile primite de români trec obligatoriu prin strecurătoarea cenzurii.
Mistificările sunt monedă comună, mai ales în ceea ce privește felul cum e privit Nicolae Ceaușescu în Occident. Un număr din Scânteia anilor 1980 oferă
un caz flagrant de falsificare a realității. Pe pagina rezervată știrilor externe (în epocă i se spune „actualitate internațională”) apare o fotografie în care Ceaușescu vorbește de la tribuna Adunării Generale a ONU. Radio Europa Liberă transmite informația că liderii occidentali au plecat ostentativ din sală, spre a-și semnala dezacordul cu politica președintelui român de distrugere a satelor. Numai că – miracol – în fotografia din Scânteia, în care se văd deopotrivă vorbitorul și asistența, sala e plină. Și – încă un miracol – din public pe Nicolae Ceaușescu îl privește însuși Nicolae Ceaușescu. E un trucaj stângaci, aproape primitiv, dar nimeni nu mai are timp pentru finețuri.
Explicația e la mintea cocoșului: partea din fotografie care prezintă publicul e luată de la discursul altcuiva, la care asistă și Ceaușescu. Dintre cele trei lucruri amintite mai devreme – logică, plauzibilitate și credibilitate –, cea care pică examenul este ultima.
Nu e singurul caz de dezinformare cu pretenții de informare. Există și dezinformarea prin răzuire. Pe 15 octombrie 1980, România și Anglia joacă
un meci important pentru calificarea la Cupa Mondială de fotbal din 1982 din Spania. România înscrie două goluri prin Marcel Răducanu și Anghel Iordănescu și primește unul de la Tony Woodcock. E o victorie cu 80.000 de spectatori pe Stadionul „23 August”, ulterior Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, astăzi Arena Națională. La câteva luni după meci, Marcel Răducanu fuge în R.F.G. Și e șters din memoria fotbalului nostru. Ziarele și revistele de după meciul cu Anglia sunt luate la puricat, iar numele trădătorului dispare din echipă. Cine vrea în 1984 să consulte colecția ziarului Sportul sau a revistei Fotbal din 1980 descoperă câteva lucruri interesante. România joacă
în zece oameni contra Angliei, în caseta tehnică numele lui Răducanu nu apare (scorul e 2–1, prin golurile marcate de Iordănescu din penalti în minutul 75
și Woodcock în minutul 64), iar la fotografia cu penaltiul transformat de Iordănescu, în spatele marcatorului se văd câțiva jucători englezi și români, plus o siluetă nedefinită, cu mâna în șold, căreia lama cenzurii i-a șters echipamentul și trăsăturile, neputând să-i radă și conturul.
83
E un tip de fake news ideologic răspândit în epocă. Și ce epocă! Aur pur, aur masiv, după cum dau asigurări poeții-țucălari ai regimului. Iluminismul francez e glumă pe lângă academismul comunist. Cu doar patru clase primare, Nicolae Ceaușescu inundă librăriile: România pe drumul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate, România pe drumul trecerii spre comunism sau România pe drumul lichidării diferențelor dintre sat și oraș, cărora umorul popular le adaugă un volum de sinteză: România pe drumuri. Elena Ceaușescu își secondează și, de la un punct încolo, își surclasează consortul. Printr-o detentă școlară asemănătoare celei a lui Nicolae, ea devine președintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie și membru al Academiei RSR.