— Sigur, știi că nu plec nicăieri fără el.
— Cam când te-ntorci?
— Nu știu, pui. Depinde cum îmi iese figura cu metamodelul.
— Să nu-mi spui că ai emoții.
— Eu? Asta-i bună, ce emoții să am? Fii serios. Știu să pun ancore? Știu. Știu cum e cu pozițiile perceptuale? Știu. Știu cum arată acuitatea senzorială? Știu.
Și-atunci de unde până unde emoții?
— Vezi, poate-ți cade cu tronc vreun cursant.
— Statul în pat împinge la gelozie, să ții minte. Trebuie să lupți cu chestia asta. Și știi cum? Preia controlul cedându-l. Pe urmă ia decizii limitatoare. Iar la sfârșit instalează-ți niște strategii noi și verifică-ți submodalitătile. Și fii atent la cel mai mic semn de burn-out sau de control freakness.
— Am glumit, iubi.
— Cu așa ceva nu se glumește, pui.
Exit Master Coach Cami.
19
Recunosc, singura parte care m-ar interesa cu adevărat din edificiul Crafting Minds ar fi cea legată de hipnoză. Mi-ar plăcea să deprind tehnicile cuvenite – desigur, la alt tarif decât cel de pe site. Și singurul motiv pentru care aș vrea s-o fac ar fi să descopăr ce crede cu adevărat Camelia Păduraru când e surprinsă cu garda jos. Și cum exprimă ceea ce crede.
„Mintea ta neconștientizată…”
Cum însă Cami nu s-ar învoi – mai cu seamă la un tarif preferențial – să-mi divulge două-trei tehnici de profil („du-te la Șarpele Kaa, dacă tot îți place să
citești, te învață el cum e cu hipnoza”), nu mi-ar rămâne decât să caut un alt maestru al domeniului. L-aș găsi, de pildă, la Baia Mare, unde există de câtăva vreme o instituție care se cheamă Academia de Hipnoză și a cărei eminență
cenușie se numește Tudor Borza. Domnul în cauză are o relație longevivă cu hipnoza, după cum singur mărturisește: „Într-o primăvară, la începutul lunii martie în 1989, m-am întâlnit cu hipnoza, i-am văzut efectul într-un mod care a transformat din poveste în realitate faptul că omul este capabil să fie deasupra animalului. Atât a animalului din interiorul său, cât și a animalelor din exterior”.
Întâlnirea primăvăratică din 1989 rodește cum se cuvine, din moment ce, după câteva decenii, Tudor Borza se adresează cursanților prezumtivi după
cum urmează: „Fiindcă îmi doresc să fiu ecologic cu mintea ta neconștientizată, am să te scutesc de schemele mercantile în care îți explic faptul că acest curs este pentru tine dacă… ce câștigi și ce pierzi dacă participi sau nu la acest curs; este un mod discret de a-mi selecta calitatea participanților. Detalii despre Trainerul acestui curs pe: www.tudorborza.ro
Investiția ta: 16 ore din timpul tău + 350 de euro/modul. Sunt șapte module”.
Promisiunea vizează până la urmă tot NLP-ul pe care Loredana Latiș îl invocă
ori de câte ori are ocazia și fără de care Camelia Păduraru nu pleacă nicăieri zi sau noapte, ploaie sau soare, vară sau iarnă, la Bârlad sau la Palm Springs.
Atâta doar că, pe coridoarele Academiei de Hipnoză, el se cheamă Transa Next Level, pe care Tudor Borza o prezintă astfel:
„Programarea Neuro-lingvistică ne spune că avem la dispoziție resurse nelimitate și așa și este, singura limită este dată de mintea noastră. Drumul în viață seamănă cu un traseu pe care avem nevoie să-l străbatem noaptea cu mașina. În drumul nostru, viziunea ne este limitată de distanța la care 20
pot lumina farurile prin bezna nopții sau de meandrele drumului. Chiar dacă farurile noastre străbat mult în întuneric, un viraj brusc ne poate limita flagrant perspectiva. La fel este și în viață, obiectivele noastre, la un moment dat, sunt definite de viziunea pe care o avem asupra vieții. Pe măsură ce reușim să ne atingem obiectivele, se deschid noi perspective, iar aceste perspective ne permit să ne remodelăm viața. Și așa mai departe, pas cu pas, nivel cu nivel.”
Fără să fie nevoie de hipnoză și de acreditare academică, mă gândesc că, dacă tot vrei să micșorezi riscurile și să vezi mai bine, e înțelept să nu pleci la drum noaptea, mai cu seama pe un traseu plin de curbe. Circulați ziua – iată
recomandarea pe care le-o fac celor care încă n-au obținut accesul la Transa Next Level. La fel procedez când trece pe lângă mine, asudat și descompus, câte un jogger pe trotuar. Cu ultima fărâmă de solidaritate, îl sfătuiesc în șoaptă: „Data viitoare pleacă din timp și n-o să te mai chinui”.
Între „a slăbi” și „a se slăbi”
Hotărât lucru, coachingul și hipnoza își intersectează prea des traiectoriile rarefiat-academice. Asta nu se întâmplă însă cu un alt tip de academie, incomparabil mai teluric: Academia de Slăbit. Poftim? Da, vă mirați degeaba.
Există și o Academie de Slăbit cum scrie la carte: cu pagină de Facebook, sfaturi peste sfaturi, rețete care promit să te transforme din Musashimaru în stripper și din aruncătoare de ciocan în manechin la Victoria’s Secret. Dar ce spun eu, o academie? Nici vorbă, mai multe. Două, trei, patru. În toate regiunile României. Și nu doar academii de slăbit, ci și academii holistice și de nutriție. Nu poți decât să te miri că, într-o lume care dă impresia că nu mai e dispusă să-și refuze nimic, încă nu s-au înființat Academia de Mâncat ca Porcul, Academia de Excelență în Obezitate, Academia Celor Cărora Li Se Bat Lupii la Gură sau Academia de Îngrășat la Loc. Totul e să avem puțintică
răbdare și vom birui. Nu peste multă vreme vor apărea, în Suceava sau în Gorj, în sectorul 3 sau în cine știe ce oraș al patriei, Academia Cefei la Grătar cu Cartofi Prăjiți, Academia Ciorbei de Burtă cu Smântână, Ardei Iute și Usturoi, Academia Micilor cu Franzelă și Muștar sau Academia Tochiturii Ardelenești cu Mămăliguță.
Mare păcat totuși că, deși dacii i-au învățat latină pe romani, româna încă
n-a devenit o limbă de circulație internațională. Dacă ar fi devenit, 21
învățăturile academicienilor cu butaforice doctorate în calorii ar fi ajuns și la urechile unor ființe văduvite, la ele în țară, de asemenea rezervoare de povețe și strategii: Melissa McCarthy, John Goodman, Chrissy Metz, Jonah Hill, Gabourey Sidibe, Rebel Wilson, Kevin James, Kathy Bates, Amy Schumer, Queen Latifah, Jorge Garcia etc. E aici, în vizibilitatea redusă a limbii române, doar una dintre strâmbătățile care compromit armonia planetei.
Academia de Slăbit coordonată (sau poate prezidată, nu e clar) de Florin-Cristian Cruceanu, specialist în nutriție genetică, propune metafora călătoriei inițiatice în folosul celor care vor să arate corespunzător și să nu gâfâie dacă
li se strică liftul. Avem de-a face de fapt cu un drum în trei pași pe un traseu doldora de platitudini, găunoșenii strepezitoare, pseudorețete și false realizări. Foaia de parcurs a călătorului se prezintă astfel:
„Primul pas: MOTIVAȚIA. Încă de la început trebuie să-ți stabilești DE
CE-ul. Hotărăște care este acel lucru esențial din viața ta care te va face să-ți depășești zona de confort (Céline Dion în buclă!, Céline Dion în buclă!).
Motivația reală te va ajuta să-ți menții concentrarea, determinarea și hotărârea. Motivația te va împiedica să renunți când vor apărea îndoielile sau când îți va fi greu!
Pasul al doilea: OBIECTIVELE. Stabilește obiective realiste, specifice, clare, măsurabile, accesibile, relevante pentru viața ta. Magia lucrurilor care funcționează cu adevărat îmbină perseverența, organizarea și disciplina.
