Pasul al treilea: JURNALUL DE CĂLĂTORIE. Ține un jurnal alimentar care te va ajuta să-ți vezi obiceiurile alimentare, vei descoperi ce te ține în loc, ce te ajută și ce te încurcă zi de zi. Vei realiza ce preparate îți plac, ce combinații alimentare preferi, pentru că e foarte important să mănânci doar ce-ți place și ce te inspiră cu adevărat! Jurnalul te va ajuta să
conștientizezi tiparele emoționale care te determină să mănânci dezordonat sau în exces. Te va ajuta să vezi cât de important este să te afli în compania persoanelor potrivite, care să rezoneze cu nevoile tale și să te susțină. Energia pe care ne-o oferă persoanele dragi este un stâlp de susținere în procesul de transformare. Și nu în ultimul rând va fi (bănuiesc că tot de jurnal e vorba) o mărturie a unei provocări în care tu ai reușit.”
Pentru un scriitor, ținerea unui jurnal e partea cea mai tentantă, mai ales după ce se răcorește cu două-trei înjurături pentru figura cu „determinarea și 22
hotărârea”. Și ce poate fi mai gustos decât un jurnal alimentar? Ideea e atât de bună, încât mă aștern scrisului pe loc, renunțând la ceilalți doi pași – refuzând, altfel spus, „să-mi stabilesc DE CE-ul”. Stabilesc în schimb că e bine să notez totul conform indicațiilor fluturate de cruciații nutriției genetice. Prin urmare:
Luni, 8 septembrie: Mi-am revăzut obiceiul alimentar de-a mânca o jumătate de baghetă crocantă cu unt sărat, trei ochiuri cu bacon și două
croissante la micul dejun. Mi se pare un obicei adorabil și nu, nu mă ține nimic în loc. Cafeaua de dimineață mă ajută fiindcă de la ea încep numărătoarea celor cinci căni pe zi. Singurul lucru care mă încurcă e măsuța de cafea neîncăpătoare pentru cât de mare e mic dejunul.
Marți, 9 septembrie: Am testat câteva combinații de efect, sub îndrumarea câtorva ospătari de la un restaurant italienesc. Prima combinație a însemnat măsline pane, plus salamuri și brânzeturi din zona Abruzzo la gustare („gustărică”, după părerea unui ospătar), un consommé la primul fel și o tagliata de vită cu funghi porcini la felul doi. Fără salată, fiindcă ocupă inutil locul desertului. Știu că desertul e un fruct oprit, dar, dacă tot vorbim de fructe, îmi dau aciditate, așa că am optat pentru o felie de tort de ciocolată făcut cu mâna lui de patronul locantei, care nu divulgă
rețeta nici sub tortură. Mai am câteva combinații, dar și săptămâna mai are câteva zile, așa că mă opresc aici.
Miercuri, 10 septembrie: Am avut o revelație pe terasă: mâncatul pe săturate face parte din zona mea de confort (Céline Dion!!!, Céline Dion!!!).
Chiar dacă n-aș fi aflat de la un membru al Academiei de Slăbit că „e foarte important să mănânci ce-ți place cu adevărat și ce te inspiră”, mi-aș fi dat seama și prin experiență nemijlocită în cele din urmă. Ceea ce mă face, nu-i așa?, susceptibil de calitatea de membru al Academiei de Slăbit. În cinstea viitoarei nominalizări, am dezbătut cu o persoană în compania căreia îmi place să mă aflu dacă mănânc dezordonat sau în exces. Am ajuns împreună
la concluzia că mănânc dezordonat și în exces. Se întâmplă atât de rar să
cădem de acord așa de repede, încât am sărbătorit cu o sticlă de coniac franțuzesc delicios de chihlimbariu.
Joi, 11 septembrie: Mi-am revăzut obiceiul alimentar de a mânca un castron cu struguri albi pe zi. Asta m-a făcut să mă visez din nou, pentru a nu știu câta oară, în filmul A Goodyear, în plin abandon provensal, la o masă
de lemn negeluit la care înfulecam gospodărește alături de Russell Crowe, 23
Marion Cotillard și Albert Finney (știu că a murit, dar tocmai am scris că
„mă visez”). Abia trezit de aroma unei cafele aduse de persoana în compania căreia îmi place să mă aflu, mi-am conștientizat tiparul emoțional de-a da gata o pungă de caju când Real Madrid joacă bine și două
pungi când joacă prost. Ca dovadă că rezonează la nevoile mele și mă
sprijină până la capăt, persoana în compania căreia îmi place să mă aflu s-a suit în mașină și a dat o fugă până la cea mai bună shaormerie din oraș. A luat și pentru ea un ayran.
Vineri, 12 septembrie: Sunt veșnic recunoscător persoanelor dragi pentru energia pe care mi-o oferă în procesul de transformare. Asta presupune, ce-i drept, dereglarea cântarului și până la urmă înlocuirea lui, dar sacrificiul merită făcut. Sub privirile persoanelor dragi, cu precădere ale celei în compania căreia îmi place să mă aflu, îmi inventariez voluptuos obiceiurile alimentare și mă bucur de fiecare dată când consemnez un new entry. Astăzi, de exemplu, îmi face plăcere să trec în rândul obiceiurilor delicata Poutine Montréal din inefabila bucătărie portugheză (pui la jar, cartofi pai, telemea, ardei copt, ceapă caramelizată, castraveciori murați, sos piri piri de usturoi cu turmeric). Chiar așa, de câte ori trebuie să
mănânci un lucru ca să devină obicei alimentar? De zece ori în două luni e suficient? Da? Mulțumesc. Oricum, puține lucruri te pot duce atât de sigur spre obezitate ca rețetele de viață pe care le afli de la Academia de Slăbit.
Sâmbătă, 13 septembrie: E weekend și prin urmare tiparele emoționale stau la coadă să se manifeste. Primul și poate cel mai important ține de mulțumirea de-a nu te duce la serviciu și de-a întârzia în pat până spre prânz. Francezii numesc această deprindere faire la grasse matinée, numai că proverbiala lor lipsă de imaginație îi face să rămână cu ochii pe pereți și cu gândurile în dezordine. Cu totul altfel se prezintă mulțumirea față de perspectiva unei zile de trândăvie când zăbovești în pat uitându-te la televizor și dând gata trei pungi cu chipsuri, un platou cu bușeuri și halvaua rămasă de ieri. Singurul sacrificiu e părăsirea pentru treizeci de secunde a așternutului, timp în care te duci la frigider și-ți iei o sticlă mare de Pepsi.
Duminică, 14 septembrie: Dragul meu jurnal alimentar, e ultima zi a săptămânii. Colac peste pupăză, mâine începe ăla micu’ școala, așa că dintr-o clipă în alta trebuie să se întoarcă de la bunici. Profit de puținele ceasuri în care, singuri fiind, îți pot încredința cele mai netrebnice obiceiuri pe care le am la masă (aoleu, da, mănânc și în pat, ai dreptate). Află așadar că bag în mine alune seara târziu, pe furiș, după ce persoana în a cărei companie 24
îmi place să mă aflu se retrage pentru obolul morfeic. Dacă prind și un meci în direct din La Liga, cu atât mai bine. Mai află că ascund bucăți de ciocolată
învelite în staniol în tot felul de locuri și că n-am renunțat la strategie nici măcar după ce am uitat unde le pitisem pe unele și le-am găsit mult după
ce depășiseră termenul de garanție. Află de asemenea că nu declar acasă
toată pâinea pe care o cumpăr și că, deși persoana în a cărei companie îmi place să mă aflu știe că mă limitez la două felii de pâine neagră pe zi, în realitate li se adaugă o baghetă (cea de la micul dejun pe care-l iau după ce pleacă persoana la serviciu) și șase-șapte felii groase de „albă cu cartofi”.
Îți mărturisesc totodată, ca unui duhovnic al caloriilor ce ești, că nu există
plăcere mai intensă decât… hait, s-a auzit ușa, a venit ăla micu’, trebuie să
mă opresc, te-am pupat, mersi pentru tot.
Pe același site al Academiei de Slăbit Cruceru stau tot felul de panseuri grupate sub tutela Coachingului pentru învingători (încă nu e clar dacă există
ceva similar și pentru învinși). Printre cele care provoacă cele mai mari suspine sub căștile de la coafor se numără „Hrănește-ți mintea numai cu gânduri înalte, pentru că nu vei ajunge niciodată mai sus decât gândești”,
„Schimbă felul în care te uiți la lucruri și lucrurile la care te uiți se schimbă”, „
«încerc» este unul dintre cuvintele cu care ne autoprogramăm pentru eșec.
Eșecul acțiunii «încercate» este urmarea comenzii «încerc»” și, favorita publicului, „Cauza principală a nefericirii nu este niciodată situația, ci gândurile legate de ea. Fiți conștienți de gândurile pe care le gândiți. Separați-le de situație, care este întotdeauna neutră. Este ceea ce este!”.
„Doctoria n-o s-o iau!”
Dintr-un link în altul și dintr-o panglicărie în cea de alături, cei care, neputând să se mintă singuri pe gratis, acceptă să se lase mințiți de alții contra cost ajung și la așa-numitul „Program Geniu” al lui Florin Alexandru, care se recomandă drept „analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității și recunoașterea expresiilor faciale”. Florin Alexandru filozofează cu aplomb despre „Iubirea de sine prin acceptare”. Și o fi venind ea, pofta, mâncând, dar tot trebuie s-o stârnești întrun fel. Or ce metodă mai bună decât primele fraze ale acestei lecții de automotivare pentru șubrezi și naivi? Adică:
25
„Suntem foarte buni reparatori și uităm că ne-am născut să construim, să creăm Universul în care trăim.
Observ zi de zi la mine cum mă rezum la a repara și cum văd că uneori sunt atât de prins cu reparatul, că uit ce sunt.
Mă trezesc că fac eforturi în a reconstrui relația cu fiul meu, relația cu părinții mei, relația cu partenera sau alte relații.
