maestrul Facundo Cabral, care dă exemplul acelei fraze pe care o auzi la orice petrecere: „Cine este frumoasa aceea blondă care stă lângă
prostănacul ăla?“
Enunțate în Cuentos para pensar, Del Nuevo Extremo, Buenos Aires, 2007
În spaniolă, în original, oso, de unde inițiala verbului „a obține“. De asemenea, OSO (urs) reprezintă inițialele verbelor obtener („a obține“),
sustituir („a înlocui“), olvidar („a uita“), care apar în expunerea autorului.
(n. tr.)
2
Câteva excepții
Nefericire și așteptări
A fost odată un prin ț care trăia într-un palat ș i avea tot ce- ș i dorea, a ș a cum i se cuvine oricărui prin ț din poveste. În diminea ț a din această poveste vede trecând un cer ș etor care cer ș ea cu o farfurie în mână. Prin ț ul porunce ș te să fie chemat ș i încearcă să-i arunce câteva monede în ciudata strachină gălbuie. Dar cer ș etorul îl opre ș te ș i îi spune:
– Iertare, domnule, tu e ș ti cel mai bogat bărbat din lume; dacă vrei într-adevăr să-mi dai o pomană, ș i- ț i mărturisesc că nu e ș ti obligat, dă-mi îndeajuns cât să-mi umplu farfuria. Nu-mi da bani, dacă nu vrei, dă-mi mâncare sau gunoi, dar dă-mi atât cât să-mi umpli strachina. Dacă nu vrei sau nu o po ț i face, a ș prefera să a ș tep ț i să vină următorul cer ș etor ca să
faci milostenie în această diminea ț ă.
Prin ț ul este uimit, îi vine să-l dea afară în ș uturi, dar se gânde ș te că poate cer ș etorul are dreptate. Dacă un prin ț nu-l poate mul ț umi pe un cer ș etor, cine ar face-o?
Prin ț ul bate din palme ș i apar doi servitori cu o tavă plină ochi de pungu ț e din piele încărcate cu monede. Fără să rostească vreun cuvânt, prin ț ul începe să toarne monedele în farfurie ș i vede surprins cum acestea dispar imediat în adâncul recipientului. Nu-i vine să creadă ce se întâmplă, dar, la câteva secunde după ce a aruncat ultimele monede, farfuria este la fel de goală ca la început.
Suveranul îl cheamă pe consilierul său ș i, la scurt timp, este adus un cufăr mare, plin cu bijuterii valoroase din toate col ț urile lumii.
La început cu pumnii, apoi cu ajutorul servitorilor, cu to ț ii aruncau bijuterii în strachină pentru a reu ș i să o umple, chiar ș i numai o clipă… dar nu este cu putin ț ă, fundul gălbui pare să înghită imediat tot ce cade înăuntru.
Enervat, prin ț ul porunce ș te să se aducă mun ț i de mâncare ș i acela ș i lucru se întâmplă din nou, farfuria rămâne la fel de goală ca întotdeauna.
Sim ț indu-se învins, suveranul îi opre ș te pe cei zece servitori, care acum continuă să arunce în acela ș i timp, zadarnic, pâini ș i fructe în strachină.
– M-ai învins, spune prin ț ul. Eu, cel mai puternic dintre oameni, nu pot umple farfuria unui cer ș etor. Voi învă ț a această lec ț ie a umilin ț ei… Te rog, rămâi să iei masa cu mine ș i poveste ș te-mi de unde ai găsit această
strachină magică ce nu se umple niciodată.
– Cu câteva luni în urmă, răspunde cer ș etorul, vechea mea farfurie din lemn s-a crăpat. Căutând un trunchi căzut ca să-mi fac o strachină nouă, am dat într-o noapte peste un cadavru aruncat într-o parte a drumului.
Animalele devoraseră carnea sărmanului nefericit ș i nu mai rămăsese din el decât scheletul. Asigurându-mă că nu fac rău nimănui, am ob ț inut cu împrumut un fierăstrău de la ni ș te fermieri ș i am tăiat partea superioară a craniului. Am spălat-o ș i, de atunci, o folosesc ca farfurie. Ceea ce ai văzut, prin ț e, nu este magie, doar că acest craniu încă păstrează câteva dintre proprietă ț ile pe care le avea când făcea parte din capul acelui om; iar capul, Maiestate, este întotdeauna nesă ț ios.
Conform studiilor despre comportamentul infantil, primele cuvinte pe care le învățăm când suntem copii sunt, mai mult sau mai puțin, aceleași: mai întâi obișnuim să spunem mamă;
în al doilea rând, în general, pronunțăm tată;
și al treilea cuvânt este aproape întotdeauna mai mult.
Când mi-am început cariera în domeniul sănătății mentale, profesorii mei m-au învățat înainte de toate acest concept. În aceste prime cuvinte sunt reprezentate cele mai profunde și autentice dorințe ale noastre: mai întâi iubire, apoi siguranță și după aceea mai mult din cele menționate. Ca și cum ar determina că acolo sunt înrădăcinate cele mai primitive necesități ale noastre; necesitățile noastre fundamentale pe drumul spre fericire…
Când se caută semnificația cuvântului fericit în dicțio nar, prima definiție spune:
• Cel care se mulțumește cu posesia unui bun.
Această relație iremediabilă a fericirii cu mulțumirea de a poseda ceva ne conectează cu o situație din care este greu de ieșit: dacă, așa cum sugerează
povestea, natura umană este nesățioasă, se poate deduce că cel mai mare obstacol în calea fericirii este legat de propria noastră natură.
Dat fiind că nu este niciodată posibil să ne satisfacem toate dorințele, fie că
este vorba despre iubire, sex, bani, atenție, siguranță, plăcere sau hrană, putem spune că fericirea, ceea ce încercăm să definim, este ceva imposibil prin chiar definiția ei.
Celelalte definiții ale adjectivului fericit nu ajută mai mult:
•Caracterizat de noroc; norocos.
•Persoană care se bucură, care emană sau este marcată de plăcere sau de veselie.
•Cineva care se adaptează ușor circumstanțelor.
•Vesel. Bucuros.
Am citit în capitolul anterior cuvintele lui Dalai Lama, care ne arată clar că
averile nu ne pot influența fericirea pentru că ele sunt, prin definiție, insuficiente, imposibil de satisfăcut; și, dat fiind că nu suntem călugări
tibetani, cu siguranță va fi nevoie să găsim vreun parametru mai occidental care să ne permită să ne evaluăm, să ne măsurăm, să ne cântărim fericirea.
