Alt mod de a fi îndreptățiți să ne alăturăm grupului VDN este să dăm vina pentru nefericirea noastră pe lucrurile care ne fac diferiți de majoritatea celorlalți. Scunzii, înalții, grașii, urâții, cei care suferă de halitoză, săracii, cei lipsiți de afecțiune, abandonații, adoptații, văduvii și cei care transpiră
prea mult, printre alții, găsesc uneori în „stigmatele“ lor motivul pentru a se simți excluși din categoria majo rității. Cu toate că, după umila mea părere, cred că ar trebui să vorbim mai mult timp despre fiecare dintre aceste grupuri înainte de a ne decide să le clasificăm ca purtătoare ale vreunui handicap negativ.
În primul rând, pentru că atunci când vorbim despre marginalizare este aproape o datorie să amintim acea veche poveste a bărbatului care a cumpărat cea mai scumpă carte de bucate.
Volumul, cu coperte cartonate ș i plastifiate, se nume ș te Gusturi contemporane ale gastronomiei austro-ungare.
Bărbatul a ajuns acasă, s-a a ș ezat în cel mai comod fotoliu, ș i-a turnat un pahar din cel mai bun vin ro ș u, a aprins lumina ș i a început să citească.
Atunci a descoperit, foarte surprins, că acea carte nu avea decât o pagină
tipărită, prima, care spunea:
„După cum ș ti ț i, despre gusturi… nu există nimic scris.“
După cum am sugerat deja, presupușii marginalizați și presupusele marginalizate au, de multe ori, o problemă de anxietate sau de lipsă de inițiativă, și nu neapărat o problemă de respingere.
În al doilea rând, pentru că n-am încredere. Orice analiză psihologică am face, oricât de mică, cu sau fără ajutor profesional, va arăta că membrii acestui grup se autoexclud cu mult înainte de a fi excluși, ceea ce, într-un fel, îi evidențiază ca adevărații discriminatori. „Dacă aș fi slab, și eu i-aș
disprețui pe cei grași“, spune grasul cartierului.
Cel mai mare comic și unul dintre cei mai mari gânditori din istorie, Groucho Marx, a lămurit situația pentru totdeauna în fraza lui magistrală:
„Eu n-aș fi niciodată membru al unui club care ar fi dispus să accepte membri ca mine.“
(Minunat!)
Și, în ultimul rând, pentru că m-am îndoit întotdeauna de „rezultatul fatal, catastrofal și previzibil“ al vieții acestor plângăcioși uzurpatori ai locurilor lamentabile.
Adevărul pragmatic al evoluției reale a acestor presupuse victime ale circumstanțelor trebuie evaluat în timp.
Să luăm ca exemplu un grup care, de ani de zile, m-a inte resat mult: cel al copiilor adoptați.
Clarific că nu am în familia mea nici un caz direct, nici apropiat de adopție pentru a-l lua ca referință. Interesul meu a început, la fel ca în cazul altor
subiecte, într-un interviu profesional.
O pacientă mă consulta din cauza unei probleme cu copiii ei (avea doi). Eaa rămas însărcinată cu partenerul la câteva luni după adoptarea unui copil,pe care-l voiseră fiindcă femeia fusese diagnosticată cu o presupusă
sterilitate idiopatică. Acest paradox este, din fericire, destul de frecvent:după ce dispare anxietatea de a rămâne însărcinată, sarcina apare în modfiresc. Problema este că unul din copii nu- ș i putea controla gelozia pe care o sim ț ea fa ț ă de fratele lui. De ș i tatăl ș i mama urmaseră toate sfaturile celor mai renumi ț i terapeu ț i, controlaseră realitatea adop ț iei într-un mod foarte sănătos ș i inteligent, sincer de la început ș i în permanen ț ă afectuos, problema geloziei era cruntă, într-o măsură atât de mare, încât copilul începuse să- ș i manifeste nelini ș tea prin insomnie ș i cefalee.
Eu, lipsit de experien ț ă sau condi ț ionat, am încercat o interpretare lini ș titoare:
– Mi se pare logic să simtă pu ț ină gelozie. Întotdeauna există concuren ț ă
între fra ț i; iar în cazul acesta este foarte rezonabil ca, ș tiindu- ș i originea diferită, copilul adoptat să se simtă nedemn. Poate că, fără să vă da ț i seama, dumneavoastră ș i so ț ul dumneavoastră i-a ț i arătat o oarecare preferin ț ă copilului biologic, pe care vi l-a ț i dorit ș i l-a ț i a ș teptat atât de mult…
– Nu, domnule doctor – pe atunci pacien ț ii mei îmi spuneau doctor –, eu ș i so ț ul meu nu am făcut niciodată diferen ț ă, dar, în plus, gelos este copilul biologic, nu cel adoptat.
Eu am încremenit, m-am sim ț it ca un prost din cauza comentariului meu.
Ea a continuat:
– Când am considerat că era momentul potrivit, le-am vorbit amânduroradespre originea lor. Celui mic i-am spus cum s-a născut din pântecul mamei ș i cum tata l-a a ș teptat pentru a-l primi de îndată ce avea să iasă din vagin. Celui mare i-am spus că ne-am dus să-l căutăm într-un loc unde
erau mul ț i bebelu ș i care nu aveau mamă ș i că, plimbându-ne printre pătu ț uri, l-am văzut pe el ș i ne-a zâmbit. I-am zis că atunci când l-am ridicat în bra ț e ne-am sim ț it atât de ferici ț i, încât am cerut voie să-l luăm cu noi ș i l-am adoptat. Fiul meu mai mic sus ț ine că pe fratele lui l-am ales noi… iar pe el nu!
De atunci m-a interesat mereu foarte mult acest subiect și la fiecare investigație dădeam peste același lucru: pre supusele victime acuzate, bieții copii adoptați, aveau mari avantaje dobândite când erau evaluați după o vreme.
Doar ca exemplu: un studiu din iunie 1995 al National Institute of Mental Health Bethesi a descoperit că ado lescenții adoptați au raportat un indice mai scăzut de comportament neadecvat – a bea sau a fura – decât adolescenții crescuți de părinții biologici. În plus, 85% dintre copiii adoptivi au obținut un punctaj mediu mai bun în ceea ce privește indicatorii de bunăstare, inclusiv prietenii și eficiența academică.
Membri de la 200 001 în sus
În cele din urmă, există un grup de victime alcătuit din cei care au fost excluși sau victimizați de propriul comportament și care apoi îi acuză pe ceilalți de consecințele faptelor lor. Cazuri:
•Angajații care au fost concediați pentru comportamentul lor iresponsabil și care apoi dau vina pentru concedierea lor pe persoana care i-a dat afară.
•Studenții care pică examenele și care apoi dau vina pe profesori pentru notele lor proaste.
•Femeile care se îndrăgostesc în mod repetat de bărbați demni de dispreț, nu dau atenție bărbaților cumsecade care se simt atrași de ele, apoi dau vina pe toți bărbații pentru problemele lor.
•Popoarele care-și neglijează responsabilitățile când trebuie să-și aleagă
conducătorii și se plâng că sunt oprimate de o clasă conducătoare coruptă.
•Speculatorii care sunt trași pe sfoară când încercau să profite de presupusa naivitate a celui care apoi i-a escrocat.
Riscul evident de a găsi vinovați și de a menține o poziție de victimă
