înseamnă tocmai să ne eternizăm suferința, închistată, înrădăcinată și palpitând în ură; să perpetuăm durerea, potențată de aspectul nostru cel mai întunecat: resentimentul.
Problemele fac parte din viața noastră.
Problemele, singure, nu provoacă automat suferința.
Dacă reușim să le abordăm cu hotărâre și implicare, dacă reușim să ne concentrăm energiile în a găsi o soluție, problema se poate transforma într-o provocare.
Obișnuim să ne văicărim spunând: Nu este corect!
Dar… de unde știm noi că dreptatea este ceva firesc?
De fapt, nu este.
Nu este corect ca râurile să se reverse și să distrugă clădiri superbe.
Nu este corect ca erupțiile vulcanice să ia viețile a sute de oameni.
Nu este corect ca un incendiu forestier să pună capăt existenței a mii de animale.
Totuși, dacă rămânem blocați în gândul sau în văicăreala despre ce este corect sau incorect, adăugăm un factor de indispoziție și de neatenție.
Astfel, în loc de o problemă, vom avea două.
Sentimentul pur vindicativ față de nedreptate ne privează de energia necesară pentru a rezolva problema inițială.
Prima mare confuzie: identificarea fericirii cu succesul După cum vom vedea mai târziu, comparația cu ceea ce au alții este una dintre metodele preferate de a construi așteptări. Există o mare tentație căreia cu toții îi cădem pradă la un moment dat: a compara propria fericire cu aceea de care ne închipuim că se bucură cei care au succes.
Pentru a încuraja starea noastră de bine, o temă bună de cercetare ar fi să
vorbim cu aceia care au obținut succese importante și să-i întrebăm dacă
sunt fericiți. Vom descoperi întotdeauna același lucru: cei care spun că sunt fericiți erau deja astfel înainte de a obține succesul; iar cei care erau nefericiți înainte de a obține succesul continuă să fie nefericiți și după ce l-au obținut sau sunt și mai nefericiți decât înainte (fiindcă ei continuă să
echivaleze succesul cu fericirea și nu au atins-o, dedică mai mult timp căutării succeselor mai mari decât realizării acelor lucruri care le-ar permite în realitate să se simtă fericiți).
Atunci de ce ne „încurcăm“ atâta cu succesul?
Mulți dintre pacienții pe care i-am tratat urmăreau succesul pentru că
părinții lor le arătau afecțiune doar atunci când aveau succes. Au învățat,
așadar, să caute succesul pentru a fi iubiți.
Pentru alții, succesul profesional acționează ca un declan șator natural al aplauzelor devenind astfel depen denți de această apreciere. Din acel moment drogul aprecierii sau al admirației celorlalți este căutat în doze din ce în ce mai mari pentru a calma durerea tăcerii sau pentru a înlătura teama bolnăvicioasă față de critică.
Bărbații, în special, tind să echivaleze fericirea cu succesul profesional și material deoarece cred că acesta atrage femeile. Iată cât de mare este forța motivațională a atracției dintre sexe.
Din același motiv, multe femei își condiționează fericirea de faptul de a se simți frumoase și dorite.
Unii dintre noi au trăit lungi perioade din viață urmărind succesul, crezând cu fermitate că, fără el, nu există posibilitatea fericirii. Suferim și ne simțim frustrați și nefericiți de fiecare dată când avem un eșec.
Soluția pentru a ieși din confuzie constă în a găsi altă sursă de curaj și demnitate, care nu are legătură cu succesul, nici cu aplauzele, cu ajutorul căreia să putem relaționa cu lumea din jurul nostru fără să concurăm unii cu alții pentru a ajunge mai departe, pentru a sări mai sus, pentru a fi cei mai buni: este vorba despre legătura care se stabilește prin simplul fapt de a ști că aparții comunității umane.
Este evident că împărtășim cu toții această calitate și este important să ne dăm seama că această legătură este suficientă pentru a crea o conștiință de apreciere și respect care trebuie să rămână intactă, chiar și în cazul celora care au pierdut restul lucrurilor.
O rețea de sprijin și o sursă de seninătate care să rămână intactă în fața problemelor, frustrărilor cotidiene și fluc tuațiilor stării noastre de spirit sau, și mai bine, care să se întărească în momentele grele. O senzație de aparte -
nență care face parte în mod firesc din însăși matricea ființei noastre.
Din această perspectivă, ne va fi mai ușor să nu disperăm atunci când ceva
„NU iese“, căci vom ști că merităm aprecierea, respectul și considerația celorlalți pentru simplul fapt că facem parte dintre ei.
Fără îndoială, această descoperire anulează pentru totdeauna una dintre cele mai primitive și mai ancestrale temeri ale noastre: frica de a fi abandonați.
Sunt sigur că această „descoperire“ poate avea un efect foarte profund, ne poate face mai receptivi, mai înțelegă tori, mai solidari și mai deschiși în ceea ce privește bucuria de a trăi.
A doua mare confuzie: echivalarea fericirii cu plăcerea După cum am văzut deja, oamenii identifică de obicei feri cirea cu a te bucura de ce se întâmplă. Ei chiar spun: „Sunt atât de fericit…“ în ziua în care totul a ieșit așa cum își doreau sau de fiecare dată când li se întâmplă
ceva foarte amuzant.
Când li se cere, de exemplu, să-și imagineze o scenă cu oameni fericiți, majoritatea evocă imediat imaginea unor persoane care râd, se joacă sau beau la o petrecere. Puțini își imaginează un cuplu crescându-și copilul, un soț și o soție care împlinesc cincizeci de ani de căsnicie sau pe cineva care citește o carte sau persoane care fac lucruri importante.
Dar „a te distra“ nu produce fericire, pentru că – așa cum se întâmplă cu orice fel de distracție – plăcerea pe care o provoacă se termină când se sfârșește distracția și chiar în momentul acela toate persoanele care au sosit nefericite încep să-și simtă din nou nefericirea și devin dependente de căutarea necontrolată a plăcerii ca singur mijloc de scăpare. Nu este nevoie să lămuresc că asta conspiră împotriva fericirii, în loc să o aducă mai aproape.
Mâncărurile delicioase pot fi o mare sursă de plăcere pentru cei cărora le place mâncarea bună și totuși, dacă abilitatea noastră de a simți plăcerea trece doar prin stomac, mai devreme sau mai târziu vechile plăceri gastronomice vor deveni o sursă de nefericire, și nu de fericire.
Această confundare a plăcerii momentane cu fericirea este ceea ce îi motivează pe mulți bărbați și pe multe femei să susțină cu convingere că, dat fiind că nu te poți bucura întotdeauna de ceea ce se întâmplă, fericirea nu există decât în momente plăcute și trecătoare.
