Să reluăm exemplul cu mâncarea și să ne imaginăm un fel de mâncare hrănitor, pregătit conform regulilor tradi ționale de igienă și de viață
sănătoasă, ca metaforă a tuturor nevoilor de bază ale vieții noastre: hrana reprezintă ocupația noastră zilnică, iar condimentele sunt echivalente cu distracția sau plăcerea. Chiar dacă este adevărat că, pentru mulți, mâncarea fără condimente nu are nici un gust, toată lumea știe că n-am putea să ne hrănim doar cu condimente; nu doar pentru că mâncarea conține nutrienții indispensabili pentru viață, ci pentru că, în realitate, condimentul folosește doar pentru a potența gustul mâncării.
Unii au fost educați astfel încât asociază plăcerea mâncării cu păcatul sau cu boala și e posibil ca acele persoane să fie chiar mai sănătoase; dar mulți nu s-ar bucura niciodată de o cină gustoasă (nu trăiești mai mult mâncând mâncare macrobiologică fără sare – spune prietenul meu Quique –, ci pur și simplu viața ți se pare mai lungă).
Reclamele la mâncarea pentru câini conțin exact ceea ce trebuie: nutriție și gust.
Dacă ceva îmi iese bine sau dacă fac o afacere bună, ori dacă câștig mulți bani, s-ar putea să mă simt fericit sau s-ar putea să nu. De fapt, nimic nu garantează că ceva plăcut, care-mi oferă o oarecare bucurie, se identifică cu fericirea. Că mi se spune un banc și râd nu înseamnă că sunt fericit.
A treia mare confuzie: să crezi că iubirea este de ajuns
Se spune că:
•Aceia care, pasionați de romanele de dragoste, așteaptă să apară iubirea vieții lor
•Aceia care idealizează legătura crezând că totul se află acolo, în așteptare
•Aceia care cred că, dacă există iubire, restul nu are importanță
•Aceia care cred în povestea cu sufletul-pereche
•Aceia care s-au folosit de frustrări pentru a justifica orice
•Aceia care s-ar putea sinucide din dragoste, dar nu sunt dispuși să trăiască
pentru ea
•Aceia care cred că iubirea înseamnă să te pierzi în celălalt
•Aceia care luptă pentru a susține imposibilul, iubirile necondiționate, eterne și infinite
•Aceia care, în sfârșit, în loc să aducă poezia în viața lor, pretind să facă din viața lor un poem de dragoste…
… nu se pot înșela cu toții.
Printre altele, fiindcă sunt din ce în ce mai mulți.
Și, de fapt, este adevărat, nu se înșală, pur și simplu sunt confuzi.
Viața este o tranzacție amoroasă, nu o tranzacție comercială.
În 1995 Asociația nord-americană a Spitalelor Veterinare a realizat un sondaj printre stăpânii de animale de companie. Rezultatele pe care le-a publicat sunt, cel puțin, interesante:
60% au declarat că, dacă s-ar afla pe o insulă pustie, ar prefera să fie însoțiți de un animal de companie, nu de altă persoană.
47% au afirmat că, dacă un străin și câinele lor s-ar îneca, ar salva mai întâi câinele, iar 25% au răspuns că n-ar ști ce să facă.
72% și-au inclus animalul de companie printre cele mai importante cinci lucruri dragi.
În cele din urmă, aproape 30% dintre cei intervievați au recunoscut că
există cel puțin un membru al familiei lor cu care nu se mai vede sau pe care preferă să nu-l mai vadă niciodată. Cu toții au susținut că n-ar ști cum să supra viețuiască morții câinelui sau pisicii lor.
Cred că motivul acestor răspunsuri nu este greu de imaginat.
Dragostea pe care o simțim pentru animalele noastre de companie este pe deplin recompensată cu o iubire la fel de necondiționată din partea lor. Iar această iubire reciprocă este de cea mai bună calitate, „bucuria față de simpla exis tență a ființei dragi“, așa cum spunea Joseph Zinker în definiția pe care a dat-o iubirii adevărate.
În mod evident, o asemenea necon diționare nu putem găsi decât la părinții noștri. Fără îndoială, merităm să fim tratați decent de toate ființele umane și suntem, într-un anumit mod, obligați să ne purtăm la fel; dar este minunat să clădești și să menții permanent respectul și iubirea.
Nu putem să cerem în continuare, ca niște bebeluși, acea iubire necondiționată infantilă și inexistentă.
Eu știu, tu știi, toți știm…
Și totuși, din când în când ne simțim disperați pentru că nu o obținem și visăm în continuare să o întâlnim.
Iubirea adultă nu este niciodată necondiționată. Depinde de ceea ce dau și primesc.
Și trebuie hrănită. Nu contează cât de mult am ajuns să-mi iubesc partenerul; această iubire depinde de cum se poartă celălalt, de ceea ce simte pentru mine, de felul lui de a fi.
Prin urmare, va trebui să învățăm să avem grijă de prietenii noștri, să le oferim o importanță substanțială. Pentru că uneori uităm să facem asta.
Cunosc un pacient care a fost atât de ocupat să strângă banii de care aveanevoie ca să-i cumpere celui mai bun prieten al său cadoul pe care ș i-l dorea de ziua lui, încât în timpul anului nu a avut nici măcar jumătate de oră să stea de vorbă cu el.
Va trebui să învățăm să cerem ajutor când nu putem face ceva.
Va trebui să învățăm să mulțumim pentru acel ajutor, să fim în stare să-l apreciem.
Va trebui să învățăm, de asemenea, să nu așteptăm aplauzele, gratitudinea sau recunoașterea, care uneori apar, iar alteori nu.
