Obișnuință? Resemnare? S-ar putea, deși e posibil să se datoreze și faptului că, viața fiind mult mai grea aici, sufe rința a devenit mai vizibilă în cadrul națiunilor sărace: foametea, sărăcia, boala și moartea aparțin indiscutabil comunității și nu sunt negate, nici excluse, ci acceptate și comune tuturor.
Osho¹⁷ spune că…
Pe vremea lui Buddha a murit singurul fiu al unei femei pe numeKisagotami.
Nefiind în stare să suporte nici măcar ideea de a nu-l mai vedea, femeia alăsat cadavrul fiului ei în patul lui ș i a plâns multe zile la rând, implorându-i pe zei să-i îngăduie ș i ei să moară.
Cum nu găsea consolare, a început să alerge de la o persoană la alta, încăutarea unui medicament care să o ajute să trăiască în continuare fără fiulei sau, dimpotrivă, să moară ca el.
I s-a spus că Buddha avea medicamentul.
Kisagotami s-a dus să-l vadă pe Buddha, i-a adus omagii ș i a întrebat:
– Po ț i să pregăte ș ti un medicament care să mă vindece de durerea asta sau care să mă omoare, ca să nu o mai simt?
– Cunosc acel medicament, a răspuns Buddha, dar ca să-l pregătesc amnevoie de anumite ingrediente.
– Ce ingrediente? a întrebat femeia.
– Cel mai important este un pahar cu vin făcut în casă, a zis Buddha.
– Îl aduc imediat, a spus Kisagotami.
Dar, înainte ca ea să plece, Buddha a adăugat:
– Am nevoie ca vinul să provină dintr-o casă unde nu a murit nici un copil,so ț , tată sau servitor.
Femeia a încuviin ț at ș i, fără să piardă timpul, a străbătut satul, luând la rând fiecare casă ș i cerând vinul. Totu ș i, în fiecare dintre casele pe care le-a vizitat s-a întâmplat acela ș i lucru. To ț i erau dispu ș i să-i dăruiască vinul, dar când întreba dacă murise cineva, afla că toate casele fuseseră vizitate
de moarte. Într-o locuin ț ă murise o feti ț ă, în alta o servitoare, în altele so ț ul sau unul din părin ț i.
Kisagotami nu a putut să găsească nici o casă unde nu se trăise suferin ț a mor ț ii.
Dându- ș i seama că nu era singură în durerea ei, mama s-a despăr ț it de trupul neînsufle ț it al fiului ei ș i s-a dus să-l vadă pe Buddha.
A îngenuncheat în fa ț a lui ș i i-a zis:
– Mul ț umesc… Am în ț eles.
De la confuzie la conformism
Studiile sociologilor arată că locuitorii țărilor celor mai dezvoltate tind să
creeze un model de viață care să le permită să confirme prin fapte că lumea este, în principal, un loc plăcut, unde domnește dreptatea, unde toate persoanele sunt bune și generoase, într-un mediu filosofic în care fiecare merită să aibă ce-și dorește prin simplul fapt de a-și dori. Adică o prelungire a ceea ce părinții culturii noastre i-au făcut să creadă pe copiii noștri.
În cadrul acestui context educativ „excesiv de protector și mincinos“, o traumă relativ minoră poate avea un impact psihologic enorm, care intensifică autodescalificarea. Durerea sau tristețea, frustrarea sau amânarea obiectului dorinței nu mai sunt văzute ca fiind firești și omenești, ci sunt considerate o anomalie, un indiciu că ceva a fost făcut greșit, ca un eșec al vreunui sistem, ca o violare a dreptului nostru la fericire și chiar ca un complot împotriva noastră.
Toate aceste gânduri aduc cu sine multe pericole.
Dacă credem că frustrarea este ceva nefiresc, ceva ce n-ar trebui să
experimentăm, foarte curând vom căuta un vinovat.
Dacă mă simt nefericit, trebuie să fiu victima a ceva, a cuiva sau a mai multora.
În această direcție, ceea ce ne pedepsește cu suferința poate fi guvernul, sistemul educativ, niște părinți abuzivi, o familie disfuncțională, sexul opus sau partenerul.
Grupul VDN (Victime ale Discriminării Nedrepte)
Un grup interesant de oameni nefericiți este al acelora care se identifică
singuri ca victime, pentru a evita responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește propria nefericire.
Este aproape iremediabil și absolut de înțeles ca cineva care a fost supus unor umilințe și agresiuni continue în trecut sau care este ținta persecuțiilor constante în prezent să rămână în ipostaza de victimă, chiar și în mod tranzitoriu.
Dar, pentru mulți, faptul că au îndurat aceste situații nu este indispensabil pentru a intra în clubul Victimelor Discriminării Nedrepte.
Membri de la 1 la 100 000
Mulți indivizi se alătură ca membri nu pentru că au fost personal victimizați, ci pentru că sunt – decid că sunt sau se identifică cu – membrii unui grup care a fost victimizat.
În lumea noastră și dat fiind că, din punct de vedere istoric, femeile, homosexualii, copiii, bolnavii, artiștii, bătrânii, persoanele cu handicap și aproape toate minoritățile au fost victime ale vreunui tip de discriminare sau atac, oricărui membru al umanității i se poate părea posibil și tentant să
se recunoască victimă, chiar dacă nu este decât o justificare și o scuză față
de sine și de ceilalți.
Membri de la 100 001 la 200 000
