1.tristețe;
2.grijă față de persoana care urmează să moară;
3.repetiție mentală a situației decesului;
4.adaptare prealabilă la consecințele morții;
5.trăirea efectivă a despărțirii de pacient.
În orice caz, există o eroare naivă în ceea ce privește utilitatea pe care o poate avea un asemenea doliu. Eroarea cu pricina își are originea în ideea falsă că există un volum fix de tristețe, care, odată experimentată în prealabil, diminuează durerea ce „rămâne“ după ce a avut loc pierderea.
Din fericire sau din nefericire, emoțiile nu funcționează astfel.
Oricum, asta nu înseamnă că doliul anticipat nu are nici un rost, pentru că, bineînțeles, unele studii aduc date care dovedesc faptul că doliul anticipat poate îmbunătăți capacitatea de adaptare a rudelor, și uneori scurtează
timpul de recuperare în urma durerii asociate pierderii.
Pentru a demonstra că specialiștii nu se pun de acord, un grup extins de cercetători afirmă, în schimb, că anticiparea doliului nu are loc aproape niciodată și că, atunci când se încearcă acest lucru, este în detrimentul tuturor. Aceștia arată, bazându-se pe argumente serioase, că acceptarea morții unei persoane dragi înainte de vreme o poate face pe ruda respectivă
să se simtă apoi vinovată de abandonarea pacientului înainte de sfârșit. La argumentele contra se adaugă și cel conform căruia pacientul care percepe în jurul său atitudinea familiei trăiește o durere în plus datorită perceperii neconfirmabile a presupusei sale morți iminente.
În orice caz, ceea ce există cu siguranță este așteptarea firească, din cauza epuizării rudelor pacientului în cazul agoniilor prelungite, deși chiar și în aceste cazuri nu se evită total durerea din momentul propriu-zis al morții.
Integrarea gândului în sentiment
Un lucru este să te întristezi, și altul, total diferit, este să poți plânge.
Faptul că știu că sunt supărat nu e același lucru cu exprimarea supărării mele.
Acceptarea conștientă a unui sentiment nu înseamnă să ai automat
capacitatea de a-l exprima. Iar în cazul durerii pricinuite de doliu, este evident că procesul necesită ambele fețe ale aceleiași monede.
În cazul doliului, corpul se blindează (în multe cazuri, chiar se întărește prin contractură musculară defensivă și blocantă), se apără încercând să
amortizeze impactul pe care îl produce durerea.
Exprimarea sentimentelor pe care le produce o pierdere, fie suferință, furie, teamă… ne ajută să înfruntăm durerea pentru a permite apoi cicatrizarea rănii din suflet.
Dacă rămânem „puternici“, nu facem decât să înăbușim durerea, iar această
reprimare nu numai că împiedică încheierea doliului, ci conspiră și
împotriva creșterii noastre, împiedicându-ne să fim definitiv adulți.
Durerea ne poate învăța și ne va învăța iremediabil să dăm un nou sens vieții, schimbându-ne valorile și prioritățile.
De exemplu, deși este dureros până și să exprimi acest lucru, este firesc ca (din fericire) să trecem o dată prin doliul morții părinților noștri.³ Este firesc, deși ne este greu să acceptăm că, în viața noastră, vom asista la dispariția fizică a altor ființe dragi, dintre care unele la fel de tinere ca noi…
Poate acum ți se pare imposibil, dar cu timpul, se trece și peste moartea persoanei dragi. Și va veni ziua în care vei spune că viața continuă și că ești fericit pentru că trăiești, fără să fie nevoie să-l uiți pe cel care nu mai este.
Doliul văduviei
Blues funerar
Opri ț i toate ceasurile,
închide ț i telefonul,
nu lăsa ț i câinele să latre,
amu ț i ț i pianele
ș i, cu un sunet domol, aduce ț i co ș ciugul,
închide ț i u ș ile,
nu lăsa ț i avioanele să zboare.
A murit,
Pune ț i funde negre la gâtul
turturelelor,
spune ț i copiilor să tacă,
dispar florile,
