Unul dintre aspectele cele mai surprinzătoare care apar în raport cu moartea este să-ți dai seama că nu toți ne manifestăm durerea în același mod: De ce simt că nu pot suporta această durere, iar prietena mea, care și-a pierdut soțul, nu pare sau nu se simte la fel de rău?
De ce simt că mi se înmoaie picioarele gândindu-mă la moartea mamei, iar fratele meu nu simte la fel?
Reacțiile diferă (și este normal să fie astfel) nu numai între persoane diferite (chiar membri ai aceleiași familii), ci și la aceeași persoană, în diferite momente ale vieții, la diferite vârste sau în anumite circumstanțe în care se află când apare pierderea.
Există diferiți factori, circumstanțe și fenomene, care s-ar putea considera elemente de ajutor în gestionarea unui doliu și, de asemenea, există unii factori ce reprezintă un risc pentru procesul de evoluție a unui doliu normal.
De exemplu, în general, cu cât moartea este mai rapidă, mai neprevăzută și mai traumatică, cu atât mai mare va fi impactul emoțional, și același lucru se va întâmpla cu viața zilnică a subiectului, cu atât mai afectat de această
pierdere.
De asemenea, gestionarea unui doliu va fi condiționată de gradul de ușurință sau de dificultate pe care îl are fiecare atunci când vine momentul să exprime ceea ce simte.
Gradul de prezență sau de absență al unor factori poate face ca procesul de gestionare să fie mai natural sau mai disfuncțional.
Cei zece factori care intervin în momentul în care se stabilește gradul previzibil de sănătate al unui doliu
1.Calitatea relației cu persoana (intimă sau distantă, situații neîncheiate).
2.Felul morții (în urma unei boli sau a unui accident, subită sau previzibilă).
3.Personalitatea fiecăruia (temperament, trecut, conflicte personale).
4.Participarea la îngrijirea ființei dragi înainte de a muri.
5.Disponibilitatea sau lipsa sprijinului social și familial.
6.Probleme concomitente (dificultăți economice, boli).
7.Norme sociale ale mediului (acceptarea sau nu a gestionării doliului).
8.Vârstele extreme ale celui care suferă (foarte bătrân sau foarte tânăr).
9.Pierderi multiple sau acumulate (pierderea mai multor ființe iubite în același timp).
10.Existența ajutorului profesional sau a grupurilor (capacitatea de a cere ajutor).
Sinuciderea unei ființe dragi
Moartea prin sinucidere merită în acest capitol o nuanță suplimentară, dat fiind că, de obicei, îngreunează și uneori chiar împiedică gestionarea și depășirea doliului.
Iar acest lucru din cauza faptului că, în majoritatea ca zu rilor, oricât am încerca, nu reușim să înțelegem motivele care au determinat-o pe ființa dragă să-și ia viața.
Sinuciderea lasă întotdeauna în urmă multe întrebări.
După ce o ființă dragă atentează la viața sa, este firesc să simți furie și supărare față de persoana care te-a abandonat. Dacă, așa cum am spus, este aproape de așteptat să te superi pe cel care moare, chiar dacă a murit în urma unui accident, cu atât mai logic pare să te superi atunci când el sau ea a decis asupra propriei morți.
Uneori mă gândesc că, dacă cel care se sinucide și-ar da seama cu adevărat de răul pe care îl face familiei apropiate, mai ales copiilor, când există, nu s-ar sinucide.
Dacă ar ști cu adevărat ce gândesc copiii când tatăl sau mama decid să se omoare sau să se lase să moară…
Nu s-a gândit nici o clipă la mine.
Nu am fost un motiv suficient ca să continue să trăiască.
Dacă aș fi fost alături de el în acele momente, poate nu s-ar fi întâmplat.
Nu i-a păsat de ce mi s-ar putea întâmpla după aceea.
Acesta este un lucru foarte dureros, și e greu pentru cel ce rămâne să-și poată păstra stima de sine.
Evident că cel care se sinucide nu poate să se gândească la aceste lucruri în momentul respectiv.
Într-un anumit fel, capacitatea sa de analiză deductivă se întrerupe și nu îi permite să raționeze adecvat (dacă lucrurile nu ar sta astfel, poate nici nu ar fi în măsură să se omoare, întrucât propriul instinct de conservare l-ar împiedica).
În fața unei sinucideri, în mod sigur ne invadează un sentiment de
culpabilitate exagerat și uneori absurd. Ne simțim apăsați de ceva ce am spus sau nu am făcut, ca și cum o atitudine diferită din partea noastră ar fi putut, de una singură, să schimbe deznodământul.
Este nevoie să înțelegem foarte limpede, după o moarte de acest fel, că nici unul dintre noi nu a putut alege în locul persoanei dispărute, că decizia sinuciderii i-a aparținut întru totul. Să acceptăm că, indiferent de ce ai putea spune, cuvintele nu ar fi niciodată suficiente pentru a schimba o decizie luată deja.
Deși în fața sinuciderii unei ființe apropiate, pe măsură ce furtuna emoțiilor se calmează, apare treptat acceptarea. Trebuie să ne acordăm suficient timp pentru a ajunge aici, pentru că un doliu în urma sinuciderii poate necesita o durată mai mare să se vindece. Trebuie să avem răbdare și să lucrăm intens la ideea respectării alegerii celuilalt, chiar dacă nu suntem de acord, chiar dacă ne simțim nedreptățiți, chiar dacă nu înțelegem.
Doliul anticipat
Acest subiect dă naștere unei anume controverse chiar și când stabilim la ce se referă. În această carte mă voi referi la el ca la procesul care ia naștere în așteptarea unei pierderi previzibile și care include multe dintre simptomele doliului normal.
Următoarele aspecte sunt întotdeauna prezente:
