Diferite tipuri de pierderi. Doliu pentru moarteCând vorbim despre durerea noastră, acest lucru ne ajută să o calmăm.
Pierre Corneille
Așa cum am mai spus, doliul nu este apanajul exclusiv al morții cuiva, pentru că, așa cum spunea Reuchlin:
Suntem fiin ț e imperfecte, limitate de imposibil.
Există un doliu în față în viața oricui suferă o pierdere, care parcurge o schimbare, care părăsește o realitate pentru a intra în alta.
În acest capitol vom încerca să vorbim puțin despre ex pe ri ența dureroasă a doliului în urma dispariției fizice a celuilalt.
Moartea unei ființe dragi
Moartea este ceva natural, incontestabil ș i inevitabil.
Am manifestat permanent tendin ț a clară de a da deoparte moartea, de a o elimina din via ț ă. Am încercat să o omorâm prin tăcere. În fond, nimeni nu
crede în propria moarte. În incon ș tient, fiecare dintre noi este convins de nemurirea sa. Iar când moare cineva drag, apropiat, înmormântăm odată
cu el speran ț ele noastre, dorin ț ele noastre, bucuriile noastre. Nu ne lăsăm consola ț i ș i, în măsura în care putem, refuzăm să înlocuim ceea ce am pierdut.
Sigmund Freud, 1917
Moartea unei ființe dragi, indiferent de legătura noastră, este experiența cea mai dureroasă prin care poate trece o persoană.
Întreaga viață, în ansamblu, doare. Ne doare corpul. Ne dor identitatea și gândul. Ne dor societatea și relația noastră cu ea. Ne doare durerea familiei și a prietenilor. Ne doare inima și ne doare sufletul.
În această pierdere, ca în nici o altă situație, durerea traversează timpul.
Doare trecutul,
doare prezentul
și, mai ales, doare viitorul.
Această experiență atât de dramatică este o parte inevitabilă a vieții adulte, și probabilitatea de a trece prin ea crește odată cu trecerea timpului. Riscul de a trăi un doliu pentru cineva drag crește odată cu propria mea
îmbătrânire și cu propriul meu risc de moarte.
În fața rupturii care este absența, s-ar părea că numai întoarcerea ființei iubite ar putea semnifica „o adevărată consolare“, iar când îți dai seama că
este imposibil, înțelegi esența neputinței absolute în fața durerii absenței.
Adesea am senzația că societatea noastră, cu o fobie atât de pregnantă în fața durerii, încearcă să subestimeze experiența dureroasă și invalidantă a
doliului. Iar când denunți acest lucru, îți spune că o făcea cu cele mai bune intenții, pentru a-l ajuta pe cel care suferă pierderea să meargă mai departe.
Ai zice că o persoană în doliu ar trebui să demonstreze chiar în aceste momente că este sănătoasă și normală și, din acest motiv, conform
concepției populare, să facă eforturi pentru a depăși pierderea rapid și fără
nici un fel de ajutor.
Nimic mai departe de adevăr, cum se spune.
Nu există nici o îndoială că instrumentele cele mai utile în aceste momente sunt o îmbrățișare iubitoare, posibilitatea de a ne împărtăși povestea, plânsul în compania cuiva, umărul ferm, dispus să primească un cap obosit, și urechile care ascultă cu iubire și atenție ceea ce simțim nevoia să
împărtășim. Nimeni nu este mai potrivit decât familia noastră pentru a face față acestor cerințe.
Cei care studiază procesul doliului ne explică faptul că acesta este motivul pentru care moartea unui membru al familiei de origine (mamă, tată, bunic) este de obicei atât de emoționantă.
Nu afectează numai individual pe fiecare membru, ci afectează grupul ca întreg, ceea ce complică situația tuturor pentru că, în mod paradoxal, în familia propriu-zisă putem găsi cel mai bun sprijin și cel mai util ajutor (despre situația specială care este moartea unui copil vom vorbi mai departe în acest capitol).
Este obligatoriu ca, în aceste cazuri, familia să-și transforme slăbiciunea într-o fortăreață și să facă tot ce este nevoie pentru a rămâne mai unită
decât înainte, fără să se lase tentată de a aduce învinuiri, de a răspunde la acuzații și invidii, de suspiciuni care nu mai sunt de actualitate și nici nu ajută pe nimeni. Este necesar (mai bine spus, obligatoriu) să împărtășim durerea cu hotărâre și cu respect extrem pentru stilurile individuale. Situația este prea dureroasă pentru ca fiecare să fie nevoit să-și revină singur sau să
caute sprijin în afara familiei, la cei care nu trec prin ceea ce trecem noi…
În aceste forme de doliu, cele mai grele zile ale anului sunt de obicei sărbătorile. Dincolo de reacția la aniversări pe care am explicat-o deja, acest
lucru se întâmplă pentru că, în cadrul familiei, aceste evenimente evocă
foarte multe amintiri ale acelor momente pline de bucurie și inundate de prezența celor absenți. Imagini care acum contrastează cu tristețea doliului împărtășit.
Fiecare sfârșit de an, de exemplu, cu tradiționalul bilanț al evenimentelor, complică și mai mult situația dureroasă a pierderii.
Diferențe
