Ultima oară îl întâlnise pe Freddie la bodega Big Apple prin iunie.
Mătușa Millie locuia pe 129th Street dinainte de nașterea lui Carney. Era la o distanță de două străzi de locul unde crescuse el. Pe vremea aia, surorile Irving luau cina împreună cu băieții în majoritatea zilelor de duminică –
soții lor fiind, de regulă, duși cine știe unde – și asta se întâmpla, de obicei, la Millie. Big Mike era imprevizibil și nu prea se bucura să vină acasă și să
găsească lume la el în bucătărie, indiferent că erau membri de familie sau nu.
Carney evita cât putea cvartalul în care crescuse.
Se nimerea pe-acolo doar când, cu gândul la magazin sau la bani, rătăcea drumul spre casă. Era mai sănătos să-și dirijeze nostalgia pentru acele zile spre locuința lui văru-său, de pe 129th Street. Cunoștea pe de rost 129th Street între apartamentul lor și Lenox, și încă o considera regatul său, deși nimeni nu-i plătea tribut. Pe vecinii noi îi identifica după perdelele, lămpile și picturile cu Isus vizibile pe ferestre, după apariția unei plante cutezătoare pe un pervaz, după un steag portorican atârnat pe-o scară de incendiu.
Proprietarul de la nr. 134 se hotărâse, în sfârșit, să procure niște pubele noi.
Pe cele vechi le paradiseră el și Freddie cu niște petarde, pe 4 iulie 1941. În viața lor n-au mai fugit și nu vor mai fugi verii ca atunci.
— Ia te uită, îl măsură din priviri mătușa Millie în vestibul, trăgându-l înăuntru, și îl pupă. Copilașii tăi îți seamănă leit – arăți grozav.
O lăsă să vorbească. Își făcu în gând calculul. Dacă maică-sa, Nancy, se născuse în 1907, iar soră-sa e cu doi ani mai mare, înseamnă că mătușa Millie are cincizeci și șase de ani. Când simți aroma prăjiturii, se prinse care-i treaba. Nu-i vorba despre Freddie. E ziua de naștere a maică-sii.
— Hai, că ești de-al casei, spuse ea, vrând să-l invite în bucătărie.
Bineînțeles că e. Fusese căminul lui timp de doi ani. Când a murit maică-sa, taică-său s-a cărăbănit în mare viteză, dar n-a mai apărut după o zi ori o săptămână. L-a lăsat pe Carney aici și a revenit după două luni. Cu mintea lui de-acum, Carney își închipuia că, pesemne, a petrecut ceva timp la zdup.
Când s-a întors, mătușa Millie i-a sugerat ca el să rămână la ei. Taică-său n-a avut nimic împotrivă.
S-a distrat pe cinste. Unchiul Pedro a confecționat un pat suprapus pentru camera lui Freddie. Pe-atunci era mult mai disponibil și avea apucături paterne, ca, de pildă, când îi scotea în parc sau la cinema. Mătușa Millie era o bucătăreasă bună, iar lui Carney i-a lipsit această binecuvântare până când s-a căsătorit cu Elizabeth. Partea cea mai bună în toată povestea era că el și Freddie se aveau ca frații. Freddie trăgea un șut în patul de sus, să-l trezească: Hei, te-ai trezit? Băi, ce moacă ai! Mi-a mai venit o idee…
Inve ntaseră o păsărească haioasă și-un mod al lor de-a percepe lumea. Când împărțeau camera între ei, era ca și cum mitologia lor intimă ar fi fost gravată de foc pe tablete de piatră, ca în Cele zece porunci58.
Carney a plâns în ziua când taică-său a venit după el și l-a dus la el acasă, cu două străzi mai încolo. Era același tip de bloc și același gen de apartament, doar că era cu două etaje mai jos. Și la fel de nașpa în toate privințele.
Carney și mătușa Millie se așezară la locurile lor obișnuite, la masa din bucătărie. Pe scaunul lui Freddie era un maldăr de reviste, iar deasupra era ultimul număr din Amsterdam News. Mătușa Millie purta o rochie albastră, simplă și avea părul prins în coc, ceea ce însemna că Pedro nu-i acasă. Se ferchezuia doar când venea bărbatu-său acasă în vizită; pentru cine altcineva să arate bine? în ultimul timp, el își petrecea cea mai mare parte a anului în Florida, unde avea o altă femeie și o fiică tinerică.
Mătușa Millie făcuse o prăjitură cu glazură de cireșe. Carney o felicită
energic.
Ea se interesă de copii și el o aduse la zi cu ce mai fac John și May. Tatăl lui Elizabeth făcuse un comentariu abject la nunta lor și acum îi era foarte greu să-și împace mătușa și soția. S-au întâlnit o dată toți patru, el, Elizabeth și copiii, cu mătușa Millie pe stradă, pe 4 iulie, ceea ce a fost o chestie drăguță.
— Diseară ești la spital? o întrebă el.
— De la șase.
Lucra perioade mai îndelungate în tura de zi, apoi trecea pe tura de noapte.
58 Film american regizat de Cecil B. DeMille (1956), cu Charlton Heston și Yul Brynner în rolurile principale.
Cu câțiva ani în urmă fusese promovată, era un fel de șefă, dar cea mai mare parte a muncii ei consta tot în îngrijirea bolnavilor.
— Mi-a plăcut discuția cu Marie. Bate atâta drum, tocmai din Brooklyn?
— Zilnic.
— Raymond! Ai angajați ce iau metroul hăt din Brooklyn!
Îi spuse că maică-sa ar fi mândră de el – de pregătirea lui, de magazin, de felul cum poartă de grijă familiei. Adică: cu totul altfel decât își trăise viața taică-său.
Maică-sa a murit de pneumonie în ’42 și anul următor au început aceste întruniri aniversare, la această masă din bucătărie, cu Millie și cei doi băieți.
Deloc exorbitante, scurte, uneori chiar fără s-o pomenească măcar pe mama lui Carney. Sporovăiau despre filmele văzute. Freddie a lipsit primul de la o întrunire, acum patru ani. Anul trecut Carney a fost cel absent din cauza unei bronșite. De data asta uitase cu totul de aniversare.
Jenat, întrebă: Freddie? — ca să-i îndrepte atenția asupra celui care nu apăruse deloc.
— Nu dă nici un semn de viață, spuse mătușa Millie. Mă întâlnesc, întâmplător, cu unul, altul, l-au văzut ba ici, ba colo. Nu mă caută.
— Arăta bine când l-am văzut ultima oară.
Răsuflă ușurată. După ce terminară cu Freddie, Carney și mătușa lui făcură
ceea ce fac uneori rudele și prietenii – se prefăcură că vremurile și împrejurările nu le-au despărțit drumurile și că-s la fel de apropiați ca la început. Lui Carney nu-i era greu să joace teatru, la câte planuri ajunsese să
urzească. Pentru mătușă-sa era, probabil, un refugiu bine-venit. Îi povesti că
băcănia lui Mickey a fost preluată de un portorican care vinde mâncăruri și băuturi spaniole; că domnișoara Isabel de deasupra s-a mutat într-un complex nou de locuințe sociale de pe 131st Street, unde, pe vremuri, era salonul de coafură Maybelle; și îl sfătui să nu mănânce la noul local de peste drum de Teatrul Apollo, Jimmy Ellis59 mâncase un drob alterat și au trebuit să-i facă spălături stomacale la spital.
Erau lucruri pe care i le-ar fi spus lui bărbatu-său, lui fiu-său, scumpei ei surori dacă s-ar fi aflat prin preajmă. Dar nu era decât Carney.
Ca să-i arate cât e de entuziasmat de această întâlnire, o rugă să-i arate albumul cu fotografii. Mătușa Millie scotoci prin toată casa, dar nu-l găsi.