— Tot aici stă? se interesă Carney.
Întâlnirea asta fusese aranjată de domnișoara Laura și se întreba când o să
treacă la subiect. Ceva îi spunea că Laura nu-i numele ei adevărat.
— A stat, răspunse Laura. Acum nu mai stă. Ea e cea care m-a dus să lucrez la Mam Lacey – știi locul?
— Bineînțeles, spuse el și o privi pe furiș.
— N-am lucrat la parter, zise ea, referindu-se la bar.
— Mda.
El și Freddie glumiseră de multe ori pe tema mersului la etaj, dar nu se încurcaseră cu borfetele. Ei bine, Freddie era în stare de tot felul de chestii.
Cunoșteau o grămadă de țipi care mergeau la etaj sau frecventau celelalte bordeluri știute. În ziua când Carney a împlinit paisprezece ani, taică-său s-a oferit să-l ia cu el „într-un loc pe care-l știu“, iar el l-a refuzat și abia peste ani i-a picat fisa ce intenționase taică-său. Ce de glume făcuse Freddie pe seama unei femei sau a alteia care cobora din autobuz ori intra într-o farmacie, cum că asta precis lucrează pentru Mam Lacey! Are curul mare, e prea boită, iote ce privire are. Desigur. Ținea de umorul lui, iar Carney, de bună seamă, râdea în hohote la auzul lor. Când înaintezi în vârstă, glumele de altădată nu-ți mai par așa de nostime.
— Rămâneam în pat și ascultam muzica. Toată lumea se distra pe cinste la parter. Muzica aia… Dacă mă plictiseam ori mă trezeam maltratată, îmi închipuiam că-s și eu într-unul din grupurile alea de fete. Cu rochie lungă. Cu mănuși până aici, zise ea vârându-și încă o țigară în gură. La parter se petrecea fain, iar la etaj era cu totul altfel.
— S-a închis de ceva timp, îi spuse Carney.
— Pagubă-n ciuperci. Turbam de furie când vedeam ce frumos vorbea lumea despre ea.
Ultima oară când fusese la Mam Lacey’s, găsise locul închis de ceva timp, o ruină. Căuta o pistă împreună cu Pepper, după jaful de la Theresa, și ajunseseră aici. Mam Lacey murise, iar drogangiul de fiu-său, Julius, transformase locul într-un loc de taină al drogaților. În grădina din spate se înălța statuia ruptă în două a unui înger de piatră, iar Julius zăcea pe o bancă, vărzuit, picioarele statuii se ițeau separate de trup și de trunchi, iar aripile îi țâșneau din bălăriile robuste ale Harlemului. Oare statuia o fi fost întreagă pe vremea când domnișoara Laura privea pe fereastră? Și ce anume a rupt-o în două? Nu-și dădea seama de ce-i vine în minte gândul ăsta – el, Julius și domnișoara Laura într-un triunghi la Mam Lacey’s, contemplând statuia, fiecare din altă perspectivă. Privit dintr-un unghi, nu era locul potrivit pentru un înger, privit din alt unghi, poate, era locul care avea nevoie de un înger. Iar dintr-o altă perspectivă, dacă-i frumoasă, n-o să
reziste mult în locul acela.
Voi să-l pomenească pe puști, pe Julius, dar apoi renunță.
— Ai venit să-mi spui ce abia aștept s-aud? îl întrebă domnișoara Laura.
— Încă nu, răspunse Carney.
Era în întârziere. Joia trecută, copoiul Munson își săltase plicul săptămânal.
Carney îi amintise de propunerea lui referitoare la Biz Dixon.
— Ți-am spus c-o să mă ocup de chestia asta, i-a răspuns detectivul. Cum ziceam, oamenii ăștia au prieteni. Asta nu-i o treabă insurmontabilă, dar complică lucrurile. Din când în când toți trebuie arestați, indiferent de profilul activității, să fie democrație. Asta-i America.
Carney se gândise să-i toarne lui Munson un bonus, să-i îndulcească
pastila, însă ce avea? Spărgași. Borfași de mâna a doua. Ce-ar fi zis taică-său dacă ar fi știut că-și varsă gușa gaborilor? Că vrea s-ajungă binbangiu cu normă-ntreagă?
Chiar dacă i-ar putea explica situația domnișoarei Laura, ea nu pare să fie genul de persoană înțelegătoare.
— „Întârziere”? îl îngână ea și își frânse țigara într-un L în scrumiera de lângă ea, după care își aprinse una nouă. Nu ești bun de nimic.
Fapt e că aveau o înțelegere, iar Carney nu livrase. Dacă geamurile ar fi fost deschise, mirosul florilor și al țigărilor ei n-ar fi fost atât de grețos. E o telegramă, își zise în sinea lui. Era o vorbă de-a maică-sii despre nopțile ca asta de-acum. Ea primea telegrame doar când veștile erau proaste, așa că
ajunsese să numească o noapte rece de la sfârșitul lui august telegramă, una care te previne că s-a terminat vara. Rupe-o în bucăți și arunc-o la gunoi, dar știi că ai primit mesajul.
Domnișoara Laura își prinse capotul strâns în jurul gâtului.
— M-ai întrebat dacă mătușă-mea încă-i în oraș? zise ea. A plecat într-o bună zi din casa unde stăteam împreună lăsând în urma ei o restanță de două luni la chirie. N-a scos o vorbă. Eram săracă lipită pământului. Nu m-a dus ea de mână la Mam Lacey, dar m-a făcut să n-am de ales, de-aia am ajuns la ea. Ăla a fost începutul. Și-acum, iată-ne aici.
Se pregătea să-i dea un ultimatum. Își făcea manevrele, asemenea lui Carney, la ceasul de veghe de la miezul nopții. El își imagina că și-a avut și ea prima repriză de somn și își încheia socotelile înainte de-a se culca din nou.
Orașul era plin de oameni ca ei, o întreagă armată ticăloasă de intriganți și șmecherași nocturni ce-și puneau la cale loviturile. Mii și mii de oameni trudeau și urzeau în apartamentele și în garsonierele lor, în spelunci cu program non-stop, în așteptarea zilei când își vor scoate la lumină planurile.
Domnișoara Laura se sculă să-l conducă spre ieșire.
— Timpul zboară, spuse ea, și o fată ar trebui să se-ntrebe dacă unui om ca Willie i-ar plăcea să afle că cineva îi poartă sâmbetele. E un scârțar nenorocit, dar informația asta zău că ar valora ceva. Corect? Să știi că cineva te vânează.
Când el puse mâna pe clanța de la intrarea în clădire, să iasă în stradă, ea apucă să strige în urma lui:
— Termină-ți treaba, Carney. Termin-o odată!
ȘASE
Marie îi transmise lui Carney că mătușă-sa îl așteaptă la ora patru. Îi mai spuse că s-a înțeles bine cu mătușa Millie și că ea o să viziteze magazinul săptămâna viitoare, să ia împreună un prânz cu sendvișuri.
— Când mi-a spus că n-a mai trecut pe la magazin de când ați făcut toate schimbările astea, am pus-o să-mi promită c-o să vină.
Nici Carney, la rândul lui, nu mai dăduse de mult pe la mătușă-sa.
Interacțiunea dintre ei doi se concentra mai ales pe apelurile ei disperate, referitoare la Freddie. Unde e? L-ai văzut? De data asta, voia ca el să plece mai devreme de la lucru, în toiul pregătirilor pentru reducerile de preț
prilejuite de weekendul de Ziua Muncii. În ce rahat s-o mai fi vârât văru-său?
