– Nu în sens literal, dar da. Uită-te la pantofii individului. Ce vezi?
– Au tălpile tocite. Un şiret e rupt.
– Şi ce-ţi spune chestia asta?
– Că îi poartă de mult timp.
– Şi ce îţi spune asta?
Gibson medită îndelung asupra întrebării. Pantofii îi aminteau de mingea de baschet a lui Ben Rizolli. Tatăl lui Ben Rizolli îşi părăsise familia când Ben era mic, şi băiatul rămăsese cu mama lui. Nu aveau prea mulţi bani. Ben avea dintotdeauna aceeaşi minge de baschet, pe care o lua cu el peste tot. Cusăturile şi inscripţia de pe ea se uzaseră, şi mingea aproape că nu mai putea fi ţinută bine în mâini. Lui Gibson îi părea rău că un băiat atât de pasionat de baschet nu-şi putea permite o minge nouă.
– N-are prea multe perechi. Probabil că nu-şi permite să cumpere mulţi pantofi.
Speră ca nimeni să nu se uite la picioarele lui.
– Nu-i rău. Crezi că senatorul poartă pantofi cu tălpi tocite?
– Nici pomeneală.
– Ai dreptate, nici pomeneală. Acum uită-te la pantofii mei.
Gibson se uită în jos, la pantofii lui Duke. Tatăl său purta o pereche veche de pantofi negri, cu model perforat. Pielea se încreţise adânc deasupra vârfurilor. Îşi ridică ochii întrebător.
– Ei, ce-ţi spune asta despre tatăl tău? spuse Duke.
– Nu ştiu.
– Îţi spune că un om nu e definit printr-un singur lucru. Nu fi aşa de încrezut încât să-ţi închipui că ai ajuns să cunoşti un om judecându-l doar după pantofii pe care îi poartă. Totuşi…
– Totuşi, e un început?
– E un început, spuse Duke. Deci care este diferenţa dintre mine şi omul nostru?
– Cu tine, oamenii vor să vorbească.
Duke îi făcuse cu ochiul.
– Da, e un început.
Gibson dădu energic din cap, mândru de laudă. Avu senzaţia că îi scapă ceva, dar se bucura de atenţia tatălui şi nu voia să strice momentul punând prea multe întrebări. Va medita mai târziu asupra problemei şi va găsi singur răspunsurile.
– Bun. Acum uite ce e, fiule. Ne vedem peste o oră. Am nişte treburi de rezolvat, dar ştiu eu un loc în Georgetown unde fac un milkshake cu Oreo de milioane. De acord?
– De acord.
După trei ore, se trezi acolo unde adormise, încolăcit pe un pat, într-o cameră de oaspeţi şi învelit cu o haină de blană.
– Scoală, fiule. Hai, scoală-te.
Duke îl luase pe sus şi îl cărase până la maşină. Gibson nu se trezise decât în clipa în care se trântise portiera în urma lui.
– Scoală-te…
41
Gibson îşi reveni din leşin pe fundul unui ocean presărat cu vestigiile arheologice ale vieţii sale. În lumina difuză, de nepătruns, desluşi silueta mătăhă-loasă a vechiului şi ruginitului combi verde al tatălui său, pe jumătate cufundat într-un banc de nisip. Ruinele casei părinteşti stăteau prăbuşite într-o rână, în chipul cel mai nebunesc. Cu totul improbabil, arbustul de corn alb din curtea din spate înflorise. Prima lui bicicletă era rezemată de el. Iar în dreapta văzu sala de clasă unde FBI-ul îl încătuşase şi defilase cu el prin faţa unei mări de camere TV.
Ceva aflat la suprafaţa apei îi atrase atenţia. Îşi făcu vânt cu picioarele şi începu să se ridice. Când sparse suprafaţa apei, pleoapele i se deschiseră şi răsuflă adânc şi gâtuit. Un bec electric chior, ca un soare îndărătnic, se legăna prin faţa lui.
Clipi mărunt din ochi şi încercă să-şi focalizeze privirea. Dar când reuşi, regretă
imediat.
Era atârnat şi se balansa, cu vârfurile picioarelor abia atingând un scăunel din lemn. O funie înfăşurată în jurul gâtului era singurul lucru care îl împiedica să
cadă, numai că îi rodea adânc din carne. Încercă să prindă funia şi să o slăbească
pentru a diminua presiunea din jurul gâtului, însă descoperi că avea mâinile legate la spate. Intră în panică, începu să se zbată şi aproape că-şi pierdu echilibrul. Un braţ îl prinse strâns şi îl aduse în poziţia iniţială.
– Gata, stai liniştit. Stai liniştit, am zis, nu te mai zvârcoli. Încă nu a venit momentul. Mai întâi avem de rezolvat nişte treburi, rosti vocea din parcarea de la Blue Moon Diner.
Restaurantul.
Îşi amintea acum atacul. Era ceva legat de Duke. Inima i se frânse şi se simţi dintr-odată singur, ca un idiot. Funia care îi strângea gâtul îi îngreuna mişcările, dar trase aer cât mai adânc în piept şi-şi roti capul, cercetând împrejurimile.
Se afla într-un subsol. Ferestrele cu geamuri pe jumătate încastrate în rame erau montate sus, pe pereţii de un galben-pai. Era noapte. Pe pereţi stăteau agăţate
acuarele înfăţişând păsări: colibri, ciocănitori, cardinali. Într-un colţ zări un şevalet. Era în atelierul unui pictor? Un şir de trepte mochetate urca, însă spre ce?
