Bărbatul medită un timp asupra rugăminţii. Întinse braţul şi scoase dintr-un buzunar o foaie de hârtie pe care o despături cu atenţie, ferindu-se să vadă din greşeală conţinutul.
– Orice ar scrie aici, orice ai afla, nu-mi spune şi fă în aşa fel încât să nu citesc nimic pe faţa ta. Gândeşte-te la oamenii de sus, de la parter.
Gibson dădu aprobator din cap, şi bărbatul ridică foaia de hârtie, lăsându-l să
citească. Gibson făcu eforturi mari pentru a-şi focaliza privirea şi a înţelege ce citea. Era un test de paternitate. Trei coloane: „Suzanne Lombard,“ „Copil,“
„Tatăl (Presupus)“. Dedesubt erau şiruri de numere-pereche ale căror înţelesuri nu le pricepu. Iar în josul foii:
Nu se exclude posibilitatea ca tatăl presupus să fie tatăl biologic al copiluluitestat. Pe baza rezultatelor obţinute prin teste ADN, probabilitatea este de99,9998%.
Dar fraza care urma şi implicaţiile sale fură cele care îi aduseră un vuiet în urechi – comunicatul şocant care făcea ca piesele de domino care alcătuiseră
viaţa lui să cadă, în sfârşit, una câte una. O, Ursuleţul! O, Doamne Dumnezeule, Ursuleţul!
Benjamin Lombard nu se exclude ca fiind tatăl biologic şi se consideră a fi tatăllui Jane Doe.
Un sunet de lemn despicat urmat de paşi grei se auzi dinspre scări. Bărbatul smulse foaia din faţa lui Gibson. Ochii lor se întâlniră. Masca pe care bărbatul o purta pentru a se amesteca în mulţime căzu în acea clipă; dedesubt se afla ceva dezgustător. Ceva străvechi şi infinit de crud, despre care oamenii se amăgeau că
dispăruse cu mult timp în urmă, dar pe care bărbatul îl adusese cumva la viaţă.
– Gibson! răsună o voce de femeie.
Jenn?
Încercă să strige şi el, dar scaunul îi zbură de sub picioare şi alunecă pe podea şi, dintr-odată, se pomeni murind din nou, stând atârnat, inconştient.
Când îşi reveni, zăcea întins pe spate în subsol, cu Jenn Charles îngenuncheată
lângă el.
– L-ai prins? întrebă el.
– Pe cine? Nu mai e nimeni altcineva aici.
– Ce se întâmplă sus? întrebă Gibson, amintindu-şi de ameninţările îngrozitoare
la adresa proprietarilor casei.
– Sunt bine. Hendricks e cu ei. Tu cum te simţi?
Gibson râdea şi plângea în acelaşi timp, plutind succesiv pe culmi de disperare şi uşurare.
– Ce s-a întâmplat aici? întrebă Jenn, însă din fericire mintea lui găsise întrerupătoarele, şi nu mai fu în stare să răspundă.
Partea a treia. GEORGIA
42
Gibson se trezi stând întins pe un pat de o persoană. Se simţea ca după o aventură de o noapte cu moartea. Încercă să se întoarcă pe o parte, dar nu reuşi.
Renunţă şi rămase nemişcat. Corpul părea să-i fi fost târât şi sfâşiat în patru de două maşini puternice. Hendricks apăru cu o sticlă cu apă şi-l ajută să soarbă
câteva înghiţituri. Efortul îl epuiză şi adormi la loc.
Abia după trei zile fu în stare să înghită mâncarea pentru bebeluşi cu care îl hrănea Jenn cu linguriţa, şi după alte cinci să stea singur în şezut. Cuvintele îi ieşeau din gură cu un scrâşnet tremurat şi dureros. Hendricks îşi luă obiceiul să-i spună Tom Waits³⁸, iar el pe acela de a comunica în scris, nu verbal.
În dimineaţa celei de-a opta zile faptul că se afla în viaţă nu mai păru aşa de groaznic. Îşi aruncă picioarele peste rama patului şi-şi adună puterile pentru sarcina herculeană de a se uşura. Se săltă şi porni să meargă, făcând cu mare grijă paşi mărunţi – un târşâit de om bătrân. Rămase blocat la vederea propriei reflexii în oglinda de la baie. Era un om bătrân şi cu faţa distrusă, ca un alcoolic înveterat. Barba, nerasă de zece zile, nu reuşea să îi ascundă vânătaia de culoarea plumbului, dureroasă, care îi traversa grumazul de la o ureche la cealaltă. Îşi trecu degetele peste ea şi se gândi cât de aproape fusese de moarte.
Şi acum, ce urma?
Dădu drumul la apă pentru un duş fierbinte şi prelungit. Ursuleţul deschise ochii.
Era întinsă în pat. Era târziu, şi ea se uita la lumina ce se strecura pe sub uşă.
Urmărea umbrele. Şi aproape că nu respira.
Gibson încercă să-şi alunge imaginea din minte. Asta îi atrase atenţia Ursuleţului, care îşi îndreptă acum ochii către el. Implorându-l. Gibson ar fi vrut să o întrebe cum de făcuse Lombard ceea ce făcuse. Cum o redusese la tăcere.
Dar bănuia deja; îi era uşor să-şi închipuie şantajul emoţional oribil la care recursese tatăl ei pentru a o izola. Şi a o controla.
Şi totuşi, ai dat greş, nenorocitule. Nu ai reuşit. În tot acel timp, Ursuleţul îşi
plănuise evadarea cu Billy Casper. Şi dintr-odată Gibson avu o revelaţie: Tom B.
nu exista. Ursuleţul îl inventase. Crease un tată fictiv pentru copilul ei nenăscut,pentru cazul în care n-ar fi izbutit să fugă. O poveste plauzibilă, pentru a explicasarcina şi pentru a-şi proteja copilul. Şi mama. Poate chiar şi pentru a-şi protejatatăl – copiii renunţă foarte greu la sentimentul de loialitate faţă de părinţi.
Ursuleţul luase totul asupra sa. Cum de găsise atâta forţă în ea?
