– Şi dacă ştie deja? Dacă e la fel ca soţul ei?
Jenn trecuse acum de partea lui Hendricks.
– Nu, nu pot să cred aşa ceva. Am cunoscut-o. Imposibil ca Grace Lombard să fi fost părtaşă la asta.
– Dar dacă Grace Lombard s-a împăcat cu soarta şi a ajuns să-i placă prestigiul şi puterea de care se bucură în asemenea măsură încât să nu mai vrea să renunţe la ele? N-am face decât să îi cădem în plasă.
– E posibil, nu neg, dar tata mi-a spus întotdeauna că ea e fiinţa cu cel mai mult bun-simţ din lumea politică din câte a cunoscut vreodată.
– Iisuse! exclamă Hendricks. Chiar eşti dispus să-ţi pui viaţa la bătaie pe baza unei păreri de acum doisprezece ani? Venită din partea unui om care, fără supărare, s-a înşelat fatal în privinţa şefului său?
– S-ar putea să ai dreptate, spuse Gibson. Probabil că e o idee prostească. Dar n-avem altceva la îndemână. Decât fuga. Iar dacă fugim acum, vom fugi toată
viaţa. Şi asta chiar că e o idee proastă.
Replica asta le închise gura celor doi. Da, planul era îngrozitor, dar altă opţiune nu aveau.
Hendricks chicoti.
– La naiba, Vaughn, când ţi-au căzut ouţele? Îmi place noua ta imagine.
Telefonul sună. Se opriră din vorbit pentru a se holba la el. Era un chin să-l lase să sune, dar aşa stabiliseră. După un timp, telefonul scoase un bâzâit, atenţionându-i că primiseră un mesaj vocal.
Jenn luă telefonul şi ascultă mesajul. După ce termină, închise aparatul şi-şi ridică ochii spre cei doi bărbaţi.
– Gata, jocul a început.
44
Denise Greenspan stătea în capătul opus al intersecţiei şi nu avea un aer prea entuziast. Îşi verifica telefonul din treizeci în treizeci de secunde. Gibson o urmărea de la fereastra unei cafenele situate în josul străzii. Acum regreta că
Hendricks nu insistase mai mult pentru a-l determina să renunţe.
– Dacă e urmărită, tipii sunt buni, nu se dau de gol, o auzi el pe Jenn în cască.
Colega lui se afla pe un acoperiş din apropiere, cu vedere asupra intersecţiei în ambele direcţii.
– Foarte încurajator, ce să zic…
– Nu-mi amintesc să-mi fi spus că ai nevoie de încurajări atunci când ne-ai propus planul ăsta nebunesc.
– M-am gândit că este de la sine înţeles.
– De la sine înţeles? Ei bine, află că speranţa medie de vârstă a unui bărbat american alb este de şaptezeci şi şase virgulă doi ani. Aşa încât, statistic vorbind, ai toate şansele să ieşi cu bine din povestea asta.
– Nu te pricepi deloc la încurajări.
– Uite ce e, nu ştiu câtă importanţă mai are acum, dar cred că eşti capabil să
judeci corect oamenii. Nu pot decât să sper că doamna Lombard e aceeaşi femeie pe care ai cunoscut-o.
În căşti se aşternu o pauză lungă.
– Mai ai ceva de zis la final? întrebă ea.
Lui Gibson nu-i veni nimic în minte. Azvârli căştile într-o pubelă – oricum nu avea cum să intre în hotel cu ele în urechi – şi ieşi în stradă. De acum era pe cont propriu. În clipele cât traversă strada, îşi ridică ochii spre Jenn pentru a-i face
semn din cap, însă femeia se făcuse nevăzută.
Denise Greenspan încremeni când îl văzu.
– Eşti tipul din restaurant. Cel care a stat lângă mine.
– Îmi cer scuze.
– Cum de mi-ai aflat parola?
– Mergi în fiecare seară în acelaşi local. Te-am filmat.
– Nu pot să cred. Mi-ai mai luat şi altceva decât laptopul?
– Nu.
– Nu zău!
– Da, nici eu n-aş crede dacă aş fi în locul tău.
Denise îşi ţuguie buzele.
