destul de bună. Hendricks întinse farfuriile din plastic pe măsuţa de melamină şi se apucară toţi trei să mănânce. Hendricks se mulţumi cu câteva rulouri cu ouă.
Le tăia la capete, golea conţinutul şi îl amesteca apoi cu sos de portocale. După
aceea înfăşura laborios la loc rulourile cu furculiţa şi le mânca.
Telefonul stătea în mijlocul mesei, ca o piesă de altar. Vorbiră vrute şi nevrute.
Conversaţie uşoară. Evitau să discute despre apelul aşteptat. Iar Gibson încercă
să creeze în continuare senzaţia de optimism cu privire la planul lui.
Conţinutul mesajului adresat lui Grace Lombard era relativ simplu. Începea cu fotografia lui Suzanne şi a rucsacului ei aşezat pe masă, fotografie făcută de Billy cu ani în urmă. Gibson îşi amintea propria reacţie atunci când o văzuse prima oară la ACG şi era convins că avea să o năucească şi pe Grace. Inseraseră
în fişier şi fotografii ale cărţii lui Suzanne. Nu incluseseră însă poza cu Suzanne însărcinată. Era atuul lor, şi Gibson intenţiona să i-l prezinte personal lui Grace.
Ultima parte a fişierului conţinea un film video cu Gibson aşezat la masă, cu şapca de baseball în faţă. Jenn se opusese iniţial. Le propusese să trimită o scrisoare şi atât, dar Gibson o convinsese că nu aveau altă cale. Dacă voiau o întâlnire cu ea, Grace trebuia să-i vadă faţa.
În film, el i se adresa direct lui Grace.
– Bună ziua, doamnă Lombard, sunt Gibson Vaughn. Nu ne-am văzut de mult, dar sper că sunteţi bine. Îmi amintesc de sendvişurile dumneavoastră, au fost
cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată. Mi-e dor de Pamsrest şi de zilele frumoase petrecute acolo, şi sper că mai aveţi casa. După o pauză, Gibson schimba tonul. Doamnă L., ştiu că e un mod ciudat de a vă aborda, dar cred că
veţi înţelege că circumstanţele sunt extraordinare. Am aflat anumite lucruri despre Suzanne, despre Ursuleţ, pe care cred că ar fi bine să le auziţi şi dumneavoastră. În persoană. Am ataşat fotografii care cred că dovedesc adevărul spuselor mele. Nu vreau nimic în schimb, numai oportunitatea unei discuţii faţă
în faţă. Pentru a vă mărturisi adevărul. Vă rog să păstraţi secretul până ce ne vom vedea. Dacă îl veţi implica pe soţul dumneavoastră, vă garantez că nu veţi afla niciodată de ce a fugit de acasă Suzanne şi ce i s-a întâmplat. Ştiu că sună a ameninţare, dar credeţi-mă, e purul adevăr.
Hendricks catalogase planul drept o nebunie şi încercase să-l desfiinţeze. Şi continua şi acum să îl atace cu argumente aruncate la întâmplare.
– Hei, e cea mai bună variantă pe care o avem, spuse Jenn.
De la cabana din Greensboro nu încetaseră cu certurile. Hendricks fusese sceptic, dacă nu mai mult, încă de la început.
– Poate, dar cel mai probabil Grace o să se ducă glonţ cu mesajul la soţul ei. Nu-mi pasă cât de bine susţii tu că ai cunoscut-o în copilărie, Gibson. Chiar îţi închipui că va ţine secret aşa ceva faţă de soţul ei?
– Da, aşa cred.
– De ce?
– Pentru că aşa e Grace şi pentru că e vorba de Suzanne.
Hendricks scoase un mârâit.
– Nu uita să le spui asta şi băieţilor din echipa SWAT⁴ atunci când vor ajunge aici. Eu unul aş prefera să facem totul public. Să ne adresăm presei. Să postăm totul pe net. Cartea. Şapca. Atunci n-o să mai aibă ce să ne facă.
În Greensboro întorseseră problema pe toate feţele. Hendricks nu era însă
singurul care avea dubii, şi uneori e bine să revezi lucrurile pentru a ţi le clarifica în cap.
– N-o să meargă, spusese Gibson la unison cu Jenn.
– De ce nu?
– Tu ai lucrat în poliţie, nu-i aşa? întrebă Gibson.
Hendricks nu păru foarte încântat să recunoască.
– Ei bine, între a şti ceva şi a putea demonstra e o diferenţă. Deci, ce putem dovedi noi? Cartea nu face decât să ridice întrebări. Şapca nu dovedeşte că Lombard e pedofil. Iar dacă postăm totul pe internet, nu vom fi decât o mână de conspiraţionişti ţicniţi, ca atâţia alţii. Nu vom avea nimic de câştigat.
Hendricks fu de acord, deşi nu cu tragere de inimă.
– Mda, dar tot e o nebunie. Asta înseamnă practic să intrăm în hotelul ăla care e ca o fortăreaţă. Păzit de oamenii lui Lombard. Dacă intrăm acolo, suntem morţi.
– Cred că ai înţeles pe dos. Hotelul e probabil locul cel mai sigur pentru mine.
– Cum adică?
– Ai văzut tu la ştiri reportaje despre noi?
– Nu.
– Exact. Şi asta pentru că Lombard nu şi-a pus la bătaie resursele oficiale. Nu Serviciul Secret mă caută pe mine. Ci tipii de la Cold Harbor, şi ei nu se vor apropia de hotel.
– E ceva imposibil de făcut, spuse Hendricks.
– Trebuie făcut, ripostă Jenn. Grace e singura care ne va crede. Şi e singura căreia Lombard nu-i poate închide gura.
– Dacă Grace va crede că îi pot da veşti despre Suzanne, mă va asculta, spuse Gibson, încercând să pară mai încrezător decât era.
