Când termină de vorbit, rămaseră cu toţii tăcuţi. Nu mai era nimic de spus. Unul după altul, Jenn şi Hendricks ieşiră din bucătărie. Ca nişte boxeri care se retrag în colţurile lor din ring pentru a se regrupa după bătaia gongului. Gibson se îndreptă spre frigider pentru a vedea dacă mai rămăsese ceva de mâncare.
Spânzurătoarea face adevărate minuni pentru apetitul cuiva.
43
O săptămână mai târziu, când ajunseră la Atlanta, găsiră oraşul fremătând şi convenţia în plină desfăşurare. Toate camerele de hotel erau ocupate. Partici-panţii la convenţie erau veseli şi optimişti cu privire la candidatul lor şi la şansele acestuia în alegerile generale. Beţi de entuziasm, creaseră o atmosferă ca de carnaval, cea mai apropiată de un Mardi Gras³ din câte se pot închipui în politică. Străzile din preajma centrului de convenţii erau ticsite de puncte de control al securităţii şi tabere de presă. Deplasarea se făcea cu mare greutate pe trotuarele pline de pietoni la orice oră. Atlanta acceptase intruziunea în buna tradiţie a ospitalităţii sudice de modă veche. În mod cert, proprietarii barurilor şi restaurantelor din zona centrului de convenţii nu aveau motive să se plângă.
Gibson o urmărea pe asistenta personală a lui Grace Lombard, Denise Greenspan, care tocmai cotise şi se îndrepta spre el. Licenţiată în istorie şi ştiinţe politice la Hamilton College. Master în politici publice la Universitatea Georgetown. Trotuarul era plin de participanţi la convenţie, însă nu exista nici un risc să o piardă din ochi. Înaltă de un metru optzeci, Denise avea o tunsoare afro superbă şi distinctă, cu o slabă tentă roşiatică. Astăzi, avea părul strâns la spate cu o eşarfă galben cu verde şi înainta cu paşi maiestuoşi, plutind pe deasupra oceanului de capete. Participase la crosuri şi alergări pe pistă la Hamilton şi, cu o toamnă înainte, terminase maratonul organizat de infanteria marină în trei ore şi douăzeci şi opt de minute – un rezultat impresionant pentru o debutantă. În Washington, Denise făcea jogging cu Grace Lombard în fiecare dimineaţă, iar cunoscătorii afirmau că aşa se explica relaţia strânsă dintre cele două femei.
Denise lucra pentru Grace de patru ani şi se ştia că avea o atitudine foarte protec-toare faţă de şefa sa.
Denise era o persoană cu tabieturi. În ultimele trei seri, fix la ora şase îşi luase o oră liberă pentru cină la acelaşi restaurant de sushi, situat la opt sau nouă
cvartale de centrul de convenţii. Ocupa aceeaşi masă lângă fereastră şi citea pe laptop blogurile de ştiri şi politică.
Cu o zi înainte, Hendricks se aşezase la masa ei. Restaurantul era mic, şi mesele, înguste şi înghesuite, fapt care înlesnise filmarea ei în momentele în care intro-
ducea parolele de logare la laptop – mai întâi la sosire şi apoi când se întorsese de la toaletă. Mai târziu, Hendricks derulase înregistrarea cu încetinitorul şi se aşezaseră tustrei în jurul monitorului, derulând filmul înainte şi înapoi, în încercarea de a desluşi dacă una dintre literele tastate era K sau L. Din cauza unghiului de filmare, mâna stângă a lui Denise acoperise parţial zona din dreapta tastaturii. Totuşi ajunseseră la concluzia că parola era DG5kjc79oGD. Sau poate DG5kjl79oGD. Jenn credea că era DG5lhj79oGD. Oricum, una dintre ele.
Acum venise rândul lui Gibson să stea la masa alăturată. Se scuză şi-şi mută
geanta de pe locul femeii. Ea îi mulţumi cu un zâmbet şi se aşeză. Îşi deschise laptopul fără a comenta că amândoi aveau acelaşi tip de computer. La urma urmei, modelul respectiv era destul de comun.
Gibson îşi reluă lucrul la noul laptop, cumpărat cu numai o zi înainte. Denise dădu comanda chelneriţei, după care începu să parcurgă mai multe bloguri cu articole despre anunţata alianţă Lombard-Fleming.
Pe deasupra capului, Gibson zărea reflexia feţei lui Jenn în oglinda mare de lângă uşă. Stătea la micul bar de sushi, cu spatele spre el. Când chelneriţa preluă
farfuria cu mâncarea comandată de Denise pentru a o duce la masă, Jenn se ridică şi se îndreptă spre holul din spate, ce ducea către toaletele unisex.
Chelneriţa aşeză mâncarea pe masa lui Denise şi îi întrebă, pe fiecare în parte, dacă mai doreau ceva. Denise ceru ceai, iar Gibson, nota de plată.
În ultimele trei seri, Denise aşteptase până să vină mâncarea pentru a merge să se spele pe mâini. Gibson îşi ţinu respiraţia şi o aşteptă să-şi închidă laptopul şi să
se strecoare printre cele două mese. O urmări prin oglindă cum dispare după
colţ. Făcu schimb de laptopuri fără să-şi ridice privirea. Era mai bine să lucreze repede şi cu un aer de încredere în sine decât să rişte să atragă atenţia uitându-se furiş în jur ca un hoţ.
În cască se auzi: „S-a încuiat în baie. Nouăzeci de secunde“.
Deschise laptopul lui Denise şi introduse prima parolă. Acces respins. Gibson şuieră, frustrat. Varianta bună e întotdeauna ultima, îşi spuse sumbru. A doua încercare… din nou acces respins. A treia – din nou fereastra de logare pâlpâi dezaprobator.
– Cum merge? întrebă Jenn.
– Îmi trebuie un minut, murmură el în microfon.
– Defineşte minutul.
– Caută-l în dicţionar. Am treabă.
Gibson se zgâi la cele trei combinaţii posibile. D-ul şi G-ul erau evident iniţialele numelui ei, în ordinea prenume-nume de familie, şi invers. Deci Denise nu era contra abrevierilor personale. D – Denise. G – Greenspan. 5k venea oare de la cursa de cinci kilometri? Şi la ce se refereau oare literele mici? Se uită din nou la cele trei variante. Mulţi de j, de l şi un c. Ce naiba tastase Denise?
O zări pe Jenn, care ieşise din hol şi se aşeza acum înapoi la bar. hc – Hamilton College. Chiar aşa de simplu să fie? Tastă „DG5khcG79oGD“. Computerul permise accesul. Oamenii păstrau amintiri plăcute din facultate. Introduse stickul USB şi începu să descarce fişierul pe laptopul lui Denise. Denise Greenspan era o femeie ordonată, aşa că avea să vadă fişierul pe desktop de la prima logare.
Nu terminase descărcarea când Denise ieşi din toaletă. O văzu în oglindă fără să-şi ridice capul. Ce scuză ar fi putut inventa pentru faptul că lucra pe laptopul ei?
Desigur, alta decât că era un hoţ.
– Opreşte-o, şopti el în microfon.
Jenn se întoarse brusc şi îi spuse ceva lui Denise. Denise se opri din mers şi se întoarse încet cu spatele la Gibson. Cele două femei începură să converseze prieteneşte. Gibson rosti o rugăciune de mulţumire pe altarul lui Jenn Charles, scoase stickul şi aşeză laptopul la locul lui. Când Denise reveni la masă, îl găsi pregătit să achite nota de plată.
*
– Ce i-ai spus? întrebă Gibson.
– Am întrebat-o de unde şi-a cumpărat eşarfa. I-am povestit că iubita mea are părul ca al ei şi că sunt în căutarea unui cadou pentru ea.
Se aplecară înainte, pe deasupra măsuţei de cafea, pentru a ciocni cu sticlele de bere.
– Nu credeţi că vă grăbiţi cu sărbătorirea?
Hendricks stătea lângă fereastră şi supraveghea aleea prin deschizătura dintre perdele. Nu găsiseră decât o singură cameră liberă la un motel situat la patruzeci şi cinci de minute de mers cu maşina de Atlanta şi dormeau cu schimbul, unul dintre ei stând permanent lângă fereastră.
Gibson nu-şi putea dezlipi ochii de pe telefonul cu cartelă aşezat pe măsuţa de cafea, între ei. Oare telefonul devenise echivalentul electronic al unui vas care dădea în clocot?
Hai odată, Grace. Sună, ce mai aştepţi?
Hendricks luă cheile de la maşină şi declară că-i e foame. Lipsi treizeci de minute şi îi surprinse când reveni cu mâncare pentru toţi. Mâncare chinezească
