– Sigur, spuse Vaughn. Contrar părerilor cel mai des vehiculate, golirea „coşului de gunoi“ al unui computer mută de fapt informaţiile dintr-un spaţiu într-altul.
Informaţiile rămân pe hard drive, dar computerul primeşte acum permisiunea de a scrie peste documente, în eventualitatea când ar fi nevoie de spaţiu
suplimentar. Un fişier „şters“ poate rămâne într-un computer ani de zile, în funcţie de obiceiurile utilizatorului. Recuperarea aşa-ziselor fişiere şterse de pe hard drive este un lucru simplu. Aşa au fost depistate o mulţime de pretinse minţi criminale. Şi de aici, necesitatea unor programe precum Heavy Scrub, care scrie sistematic peste alte fişiere în hard drive până ce datele existente devin irecuperabile. Nu e tocmai genul de lucru la care s-ar pricepe în mod normal o fată de paisprezece ani.
– Şi mai ales, nu una descrisă de părinţi drept o persoană „atehnică“, spuse Jenn.
– Ceea ce şi era, fără urmă de îndoială, interveni Hendricks. Pentru că atunci când a instalat programul şi l-a pornit pentru a-şi acoperi urmele, a închis laptopul înainte ca programul să se termine…
Vaughn întoarse imediat capul spre Hendricks.
– Şi atunci computerul a intrat în modul hibernare, iar Heavy Scrub s-a oprit la jumătate, completă el. Deci, Ursuleţul a dat greş cu programul de ştergere?
– Corect, răspunse Jenn. Laptopul a fost dus la Fort Meade, unde au fost reconstituite informaţiile conţinute, care s-au dovedit a nu fi prea multe. În majoritate era vorba de nimicurile obişnuite printre adolescenţi: fragmente de teme, eseuri, e-mailuri etc. Totuşi, pe computer s-a descoperit un client al unui Internet Relay Chat¹ despre care părinţii ei nu ştiau nimic. Un IRC pe care nu-l folosea nici unul din prietenii ei.
– Îmi amintesc că FBI-ul a tot scotocit fără succes după un oarecare WR8TH.
Aşa au aflat de existenţa lui? întrebă Vaughn, aplecându-se în faţă pe scaun.
– Da. Cineva cu numele de utilizator WR8TH s-a împrietenit cu Suzanne în acea cameră de chat. WR8TH i s-a prezentat lui Suzanne drept un băiat de şaisprezece ani şi a devenit confidentul ei. S-a descoperit că o încurajase să fugă de acasă şi o ajutase să-şi acopere urmele.
– Şi federalii au reuşit să dea de el?
– Nu, pista WR8TH a fost o fundătură. Aşa cum ştii, FBI-ul i-a făcut numele public, dar nu s-a ales cu nimic.
– Nu mă miră, spuse Vaughn. IRC-ul a fost special conceput pentru a asigura
anonimatul utilizatorilor. Nu e nevoie să-ţi creezi un cont ca să te loghezi. La fiecare logare poţi să alegi un alt nume de utilizator. Atunci când m-am apucat să
studiez computerele, am folosit IRC-ul pentru a face schimb de trucuri, strategii şi coduri. Toată lumea era paranoică pe vremea aia: se temeau că FBI-ul îi spiona cu turnători pe chat.
– Aşa şi era, spuse Abe.
– Tocmai din cauza asta eu am jonglat cu douăzeci de nume diferite de utilizator.
Iar dacă WR8TH a fost prudent, va fi aproape imposibil să-i dăm de urmă.
– Asta s-a şi întâmplat până acum, în ciuda miilor de ponturi primite, spuse Jenn.
Nici un pont nu a dus la identificarea persoanei sau a persoanelor din spatele utilizatorului WR8TH. Nu pentru că FBI-ul n-ar fi găsit nici un utilizator cu numele ăsta pe internet, ba chiar dimpotrivă. Numele s-a dovedit incredibil de popular online. Sute de oameni l-au folosit numai pentru jocuri.
Jenn continuă cu prezentarea profilului psihologic relativ generic şi total speculativ al răpitorului fetei, alcătuit de specialiştii FBI-ului. Speculativ, deoarece, în afara fragmentelor de conversaţie din camera de chat de pe computerul lui Suzanne, nu putuseră folosi nimic altceva decât circumstanţele dispariţiei.
– Concluzia la care s-a ajuns, valabilă şi acum, este că infractorul era un tip foarte organizat şi cel mai probabil în vârstă de treizeci până la cincizeci de ani.
Era prea calm, prea încrezător în sine şi prea meticulos pentru un novice.
Infractorii tineri sunt impulsivi şi proşti în general. În timp ce omul nostru avea răbdare şi era viclean. Foarte posibil să fie un atacator experimentat şi cu un trecut bogat; probabil că Suzanne nu a fost prima lui victimă.
– Cum au ajuns la concluzia asta?
– Infractorul a reuşit să se dea drept adolescent, ceea ce sugerează că e o fire empatică şi cu abilităţi sociale. Nu e uşor să duci de nas o adolescentă. FBI se îndoieşte că individul a fost arestat vreodată, asta deoarece pedofilii rareori îşi schimbă metodele de racolare după ce au primul succes. Pentru orice eventualitate, au fost cercetate metodele de operare în cazuri vechi nerezolvate, fără nici un rezultat. S-a ajuns şi la concluzia că WR8TH era expert în computere, din moment ce putuse să-şi acopere urmele faţă de reprezentan-ţii legii. Se crede că locuieşte într-o casă, nu într-un bloc, ceea ce îi asigură un grad mai mare de intimitate, şi asta înseamnă că are o slujbă şi că e în stare să
funcţioneze ca un om normal în societate, fără a atrage bănuieli. Doi ani mai târziu, când ancheta a fost închisă, teoria cel mai des vehiculată a fost aceea că
atacatorul nu cunoscuse în fapt identitatea lui Suzanne Lombard. Nu s-a descoperit nici un indiciu că ea i-ar fi dezvăluit identitatea online, şi FBI-ul a rămas la convingerea că atacatorul a intrat în panică atunci când şi-a dat seama pe cine răpise. Probabilitatea să o fi ucis e mare, iar apoi să fi scăpat de cadavru şi să fi căutat o victimă care să-i pună mai puţine probleme.
Vaughn se holba la ea. Ochii lui verzi o sfredeleau.
– Unde e baia? întrebă el.
Se ridică şi ieşi din încăpere înainte de a primi răspuns. Uşa sălii de conferinţe se balansă şi se închise în urma lui.
– Ar fi trebuit să-l iei mai uşor, Charles, comentă Hendricks şi-şi sublinie spusele aruncând pixul pe masă.
– Mai du-te dracului, Dan! De unde era să ştiu că o să se poarte ca un fătălău?
Rilling se prefăcea că tastează ceva pe computer. George îşi drese glasul, şi cei doi tăcură, ca la un semn. Abe izbucni în râs. Jenn îi aruncă o privire; se aştepta să fie muştruluită. În schimb, văzu că şeful îi zâmbea.
– Îi pasă de Suzanne. Chiar mai mult decât m-am aşteptat. Ăsta-i un lucru bun.
– Da, domnule.
– Totuşi, ce-ar fi ca de acum încolo s-o iei mai uşor?
Vaughn se întoarse, dar nu intră în sală. Rămase în prag, cu un picior înăuntru şi cu unul afară. Se stropise neglijent cu apă pe faţă şi avea cămaşa udă.
– Uite ce-i, George, spuse el. Îţi mulţumesc pentru ofertă, dar dacă te aştepţi să
