Jenn îşi drese glasul.
– Dacă n-aveţi nimic împotrivă, aş vrea să încep cu începutul. Făcu o pauză, ca să vadă dacă erau obiecţii. Bun, aşa cum ştim cu toţii, în iulie se împlinesc zece ani de la dispariţia lui Suzanne. Într-o dimineaţă de marţi, pe data de 22 iulie, Suzanne Lombard, fiica senatorului Benjamin Lombard din Virginia, a fugit de acasă. Dintr-un cămin perfect şi fericit, după cum au comentat toţi observatorii.
De acord?
– Absolut, răspunse Vaughn.
– În fazele preliminare ale anchetei, poliţia şi FBI-ul au pornit de la ideea că
Suzanne fusese răpită de pe plaja de lângă cătunul Pamsrest, Virginia. Grace Lombard şi fiica sa petreceau frecvent toată vara acolo, în timp ce senatorul făcea naveta la Washington, DC.
Pamsrest era o comunitate mică, unde toţi se cunoşteau între ei. Buticuri ţinute de câte-o mamă şi fiica ei, mai multe magazine de îngheţată, un ponton şi un grătar fără amenajări suplimentare. O întoarcere la o epocă mai simplă, pe care oamenii şi-o aminteau fără a o putea însă defini în timp, dar genul de loc unde familiile se simţeau în suficientă siguranţă pentru a lăsa garda jos.
– Absolut, repetă Vaughn. În ultima vară pe care am petrecut-o acolo… câţi ani avea Ursuleţul?, cred că doisprezece… ea era deja liberă să vină şi să plece atunci când voia.
– Ursuleţul? întrebă Hendricks.
– Scuze. Suzanne. Eu îi spuneam Ursuleţul.
Hendricks îşi luă notiţe.
– Suzanne mergea peste tot cu bicicleta, continuă Jenn. În vara aceea şi-a luat o slujbă la piscină şi, de obicei, pleca dimineaţa şi lipsea toată ziua. Să ne amintim că era în epoca când copiii nu aveau telefoane mobile. Se întâmpla des ca Grace Lombard să nu poată lua legătura cu fiica ei toată ziua, aşa că nu s-a îngrijorat până pe la şase după-amiază. A dat două telefoane şi a aflat că Suzanne nu se prezentase în ziua aceea la muncă. Pe al treilea i l-a dat soţului, în Washington.
Senatorul Lombard a alertat FBI-ul. Şi aşa s-au pus lucrurile în mişcare. Până în dimineaţa următoare, oraşul fusese luat cu asalt de oamenii legii: poliţia locală, statală şi agenţii federali. La amiază, ştirea a ajuns în atenţia presei naţionale, şi Suzanne Lombard a devenit cea mai nouă obsesie a canalelor TV.
– Asta, pentru că era vorba de o fetiţă albă, comentă Hendricks.
Jenn aprobă cu o mişcare din cap. Hendricks avea, indiscutabil, dreptate.
Specialiştii în ştiinţe sociale numeau asta SFAD sau Sindromul Femeii Albe Dispărute. Suzanne călcase pe urmele lui Elizabeth Smart şi Natalee Holloway –
dacă dispăreai în America, era cu siguranţă de ajutor să fii o persoană albă, de sex feminin şi drăguţă. Iar dacă, pe deasupra, mai erai şi fiica unui senator al SUA, întruneai toate condiţiile pentru a deveni următoarea obsesie a întregii naţiuni. Presa descinsese în Pamsrest precum ciuma în Egipt. Carele de
transmisiuni ale televiziunilor formaseră un soi de orăşel strălucitor la periferia localităţii. Orice localnic dispus să stea nemişcat preţ de câteva secunde putea ajunge vedetă la televizor. Luni în şir, povestea a ţinut capul de afiş al tuturor jurnalelor de ştiri din ţară.
– În după-amiaza zilei de după dispariţie, bicicleta lui Suzanne a fost găsită la două oraşe distanţă, într-un refugiu năpădit de iarbă, în spatele unui magazin universal. Zona a fost cercetată în mod repetat, dar nimeni nu-şi amintea să o fi văzut pe Suzanne Lombard. Poliţia locală a deschis anchete asupra violatorilor din zonă, în timp ce FBI-ul s-a concentrat pe analizarea posibilităţii ca răpirea să
fi fost motivată politic. Nu s-a formulat nici o cerere de răscumpărare.
Abe şi Hendricks se foiră pe scaun. Jenn nu-i lăsă să intervină şi-şi continuă
expunerea. Voia să încheie cu trecerea în revistă a datelor vechi pentru a ajunge la cele noi.
– Primul indiciu a venit în ziua a şasea de după dispariţie. O studentă pe nume Beatrice Arnold a sunat la numărul de telefon pus la dispoziţie de FBI pentru a raporta că îi vânduse nişte gustări lui Suzanne Lombard la staţia de benzină unde lucra, în Breezewood, Pennsylvania. Înregistrarea video de la staţie a produs un cutremur în cadrul investigaţiei şi a modificat complet ipotezele de la care plecaseră oamenii legii. Suzanne Lombard nu fusese răpită, ci fugise. Reuşise să
parcurgă, nu se ştie cum, nu mai puţin de trei sute cincizeci de mile, de pe ţărmul Virginiei până la graniţa cu Pennsylvania, fără a atrage atenţia nimănui. Din analiza înregistrării au rezultat trei concluzii de necontestat. Prima, că Suzanne voia să-şi ascundă identitatea. A doua, că aştepta pe cineva. Şi a treia, că, cel puţin în accepţiunea ei, acel cineva era un prieten. În timpul cât se mersese pe ipoteza răpirii, nimeni nu se obosise să-i acorde prea mare atenţie lui Suzanne. Fusese o fată inocentă, care nimerise în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Dar, după
apariţia înregistrării de la Breezewood, FBI-ul s-a concentrat pe viaţa ei particu-lară. Mediul în care trăia, lucrurile ei din casă, anturajul – toate au fost inventariate şi disecate. Jenn făcu o pauză. Până aici totul sper că e clar, nu-i aşa?
Vaughn dădu aprobator din cap.
– Bun, de aici încolo intrăm pe un teren necunoscut presei. Aşa că, dacă ai întrebări, opreşte-mă.
Vaughn încuviinţă iar din cap.
– Deci cine era acest „prieten“ cu care Suzanne s-a întâlnit la Breezewood şi cum îl cunoscuse? Primele interogatorii la care au fost supuşi colegii lui Suzanne de la piscină au scos la iveală existenţa unui iubit, un oarecare „Tom B.“, spuse Jenn arătând spre spaţiul gol de pe panou.
– Suzanne avea un iubit?
– Te miră?
– Un pic. Ce ştim despre el?
– Nu prea multe. Prietenele au recunoscut că au „acoperit-o“ de mai multe ori pe Suzanne, ca s-o ajute să plece mai devreme de la serviciu pentru a se întâlni cu el. Părinţii au insistat că fiica lor nu avea un iubit, dar percheziţia din camera ei a scos la iveală un vraf de scrisori de dragoste ascunse în bibliotecă.
– Şi?
– Şi nada. Oamenii legii au scotocit tot pe o rază de cincizeci de mile, dar nu au dat peste nici un Tom B. Au extins cercetările la variaţii ale numelui: Tom C., Tom D., Tom E. şi aşa mai departe, dar fără rezultat.
– Şi individul nu s-a prezentat de bunăvoie la poliţie?
Jenn clătină din cap.
– Dar la cercetarea laptopului lui Suzanne a apărut un nou indiciu. Hard drive-ul fusese şters cu Heavy Scrub, un program proiectat să şteargă datele definitiv.
– Gibson, poţi să ne explici cum funcţionează? întrebă George.
Jenn aruncă o privire întrebătoare spre şeful ei. George ştia exact cum funcţionează Heavy Scrub. Şi îi explicase şi ei. Fără îndoială că avea motivele lui să-l chestioneze pe Vaughn. Dacă lucrai pentru George era ca şi cum jucai şah cu un mare maestru. Ceea ce nu făcea decât să-i accentueze ei paranoia.
