Ordinele primite nu includeau o acţiune imediată. Echipa lui Abe se afla în urmărirea cuiva, şi Tinsley trebuia să intervină numai în cazul când ei aveau să
localizeze ţinta. Până atunci, instrucţiunile prevedeau să aştepte şi să-i supravegheze.
Puse primul plic deoparte şi îl deschise pe al doilea. Îl întâmpină o figură
familiară. Una pe care nu o mai văzuse de ani de zile, dar la fel de bine ar fi putut să treacă doar o oră. Avea să-i facă plăcere să o revadă.
Măi, măi… La asta chiar nu se aşteptase.
Studie conţinutul celui de-al doilea plic. De această dată îi luă mai puţin timp. O
femeie de şaizeci şi ceva de ani nu avea cum să-i pună beţe-n roate, iar ordinele nu specificau că trebuia să aştepte. Luă plicul cu antet, aşa cum i se ordonase, şi, deşi plicul fusese lăsat nesigilat, nici nu se gândi să verifice conţinutul. Nu pentru că nu l-ar fi interesat; pur şi simplu ştia că aşa era corect să procedeze.
Tinsley bătu în geamul despărţitor pentru a-i semnala şoferului că-şi încheiase treaba. Maşina se opri, şi el ieşi. Îşi scoase mănuşile, le aruncă într-un coş de gunoi din apropiere şi dispăru în mulţimea de navetişti în întunericul ce se lăsa peste oraş.
9
– Cum adică aţi intrat în contact? întrebă Gibson.
– Credem că am fost contactaţi de persoana sau persoanele cunoscute drept WR8TH, răspunse Jenn.
– Cum? întrebă el şi-şi reluă locul la masă. Când?
– Domnule? zise Jenn şi se întoarse către şeful ei.
– Mulţumesc, Jenn, o să-i răspund eu, spuse Abe. În urmă cu câteva luni, o prietenă veche, producătoare la CNN, m-a rugat să-i acord un interviu pentru un documentar pe care intenţiona să-l facă despre Suzanne. O retrospectivă la zece ani de la dispariţie. De-a lungul anilor, mulţi mi-au solicitat interviuri.
– Şi n-ai acceptat niciodată? Nici după ce ai fost concediat?
– Nu, şi adevărul e că nu intenţionam nici acum să sparg tăcerea. Refuzasem deja cinci sau şase propuneri venite de la alte televiziuni. Din respect pentru familie.
– Am crezut c-ai terminat-o cu Lombard.
– Aşa e. Însă, în ciuda celebrităţii zgomotoase de care se bucură, Benjamin nu e unicul părinte al lui Suzanne.
Avea dreptate Abe, îşi spuse Gibson. După evenimentele tragice din urmă cu zece ani, Grace Lombard lucrase neobosit în beneficiul copiilor daţi dispăruţi. Dar o făcuse discret, în spatele scenei, lăsându-şi soţul să iasă la rampă. Un aranjament care îi convenea de minune lui Benjamin Lombard. Pentru el, totul se reducea la propria persoană.
– Dar, dintr-odată, pe linia telefonică de urgenţă s-a înregistrat o uşoară creştere a traficului.
– Mai funcţionează linia telefonică de urgenţă? După atâta timp?
– Calista a fost cea care a insistat, răspunse Abe.
– Calista?
– A, scuze. Calista Dauplaise.
Gibson recunoscu numele. Calista Dauplaise era o protagonistă cu apariţii regulate pe scena teatrului politic al lui Lombard, însă doar unul dintre numeroşii adulţi pe care tatăl său îl menţiona din când în când în conversaţii. Nu-şi amintea să fi schimbat vreodată alte vorbe cu ea decât „bună“ şi „la revedere“.
– Calista era… este, se corectă Abe, naşa lui Suzanne. O veche prietenă a familiei Lombard. Şi unul dintre oamenii care lucrează ca anchetatori în firma mea. Printre multe altele, Abe Consulting administrează în numele ei linia telefonică de urgenţă. L-a cunoscut foarte bine pe tatăl tău.
– Şi în ce fel e ea implicată în caz?
– Recompensa. Ea e cea care o oferă. Calista a fost distrusă după dispariţia lui Suzanne. Şi a oferit o recompensă de zece milioane. În speranţa că suma va fi suficient de mare pentru a crea senzaţie şi a-i determina pe cei care ştiu ceva să
se arate la faţă.
– Şi totuşi nimeni nu a făcut-o.
– Nu fi ridicol. Jumătate din omenire a avut ceva de spus. Am primit mii şi mii de ponturi, teorii şi păreri pe linia de urgenţă şi ne-a luat ani de zile să le verificăm. O hazna incredibil de adâncă, în care s-a îngropat un număr incredibil de ore de muncă.
– Desigur, cu timpul, şansele de a afla ceva nou au scăzut considerabil, interveni Jenn. După patru ani, traficul a scăzut pe website, dar în cazuri de genul ăsta nu se ştie niciodată. Poate că infractorul începe să se simtă cu conştiinţa încărcată, îl apasă vina şi nu mai poate suporta. Ori ajunge în închisoare pentru o faptă care nu are legătură cu cazul şi se laudă cu ceea ce a făcut în faţa unui coleg de celulă.
Foarte puţin probabil, însă se mai întâmplă.
– Bun, deci despre ce trafic e vorba? întrebă Gibson.
Mike Rilling se aplecă în faţă, dornic să participe la discuţie.
– În ultimii cinci ani, pe linia de urgenţă s-au înregistrat în medie 1,8 apeluri pe lună. Dacă nu luăm în considerare spamul, primeam lunar 4,6 e-mailuri. Iar website-ul era accesat lunar de 467 de ori. Monitorizăm traficul pe site şi verificăm IP-urile, în caz că atacatorul devine curios şi/sau are un moment de prostie.
– Bravo! Şi care e situaţia acum?
– Treizeci şi opt de apeluri pe lună. Două sute patruzeci şi opt de e-mailuri. Peste trei mii de accesări pe site.
– Evident, toate numai prostii, spuse Hendricks.
– O singură pistă ne e de-ajuns, îi aminti Abe.
