În prima duminică muncise până târziu în noapte. Mike Rilling se oferise să-l ajute şi-i instalase un post de lucru, însă Gibson îl alungase politicos, dar ferm din sala de şedinţe. Avea nevoie să fie singur pentru a putea gândi. Charles şi Hendricks nu se arătaseră prea încântaţi după ce fuseseră lăsaţi pe dinafară, dar Abe îl înţelegea şi dăduse instrucţiunile necesare.
În jurul orei 3 a.m., în acea primă noapte, Gibson dăduse peste un obstacol neaşteptat şi luase o pauză ca să se plimbe pe coridoarele pustii de la ACG. Gândea mai limpede atunci când se afla în mişcare şi, după câteva ture, începuse să
se contureze un răspuns tot mai clar în mintea sa. Se întorcea spre sala de conferinţe când observă o rază de lumină ce se strecura pe sub o uşă care fusese cufundată în întuneric ultima dată când trecuse pe lângă ea. Se oprise şi trăsese cu urechea şi uşa se deschisese deodată. Se trezise faţă în faţă cu Jenn Charles care, încălţată cu tocuri, l-ar fi depăşit probabil în înălţime cu câţiva centimetri.
Femeia îşi scosese jacheta, dar nu scăpase de pistol, noul accesoriu al ţinutei de birou.
– Ce cauţi aici?
– Scuze, spuse el făcând un pas în spate. Nu credeam că mai e cineva la birou.
M-am gândit să nu fie vreun hoţ.
– Ai nevoie de ceva?
– Nu. Mă plimbam pe aici, făceam ture, răspunse el trasând un cerc în aer cu degetul. Mă ajută să gândesc mai limpede.
Jenn încuviinţă din cap impasibilă.
Gibson ezită o clipă, apoi se hotărî să vorbească:
– De fapt, aş vrea să te întreb ceva. Pe panou… de ce aţi pus un semn de întrebare între WR8TH şi Tom B.?
– S-a vehiculat o teorie cum că Tom B. şi WR8TH ar fi una şi aceeaşi persoană.
– Dar dacă individul locuia în zonă, de ce s-ar fi dus Suzanne în Pennsylvania ca să-l întâlnească?
– Nu ştim dacă s-a întâlnit de fapt cu el în Pennsylvania. E doar o presupunere.
Poate că s-au întâlnit la Pamsrest, şi Pennsylvania era în drumul lui spre casă.
– Dar tu ce crezi?
– E posibil. Poate că voi avea ocazia să îl întreb direct pe el.
– Ce cauţi aici la ora asta? E târziu.
– Lucrez.
– La ora trei dimineaţa? N-am nevoie de bonă.
– Am de terminat un raport.
– Bine, spuse el, recunoscându-se învins. Ei bine, ştii unde mă găseşti.
– Da, ştiu.
Jenn se retrase şi se pregătea să închidă uşa.
– Unde ai făcut serviciul militar? întrebă Gibson.
Femeia se opri şi miji ochii la el.
– Nu face asta.
– Ce să nu fac?
Jenn îi trântise uşa în nas, şi Gibson rămăsese nemişcat în prag, holbându-se şi chicotind în sinea lui de mirare. Ei bine, chestia asta era chiar… De fapt, nu ştia cum ar fi putut să catalogheze gestul. Jenn Charles avea un soi de duritate pe care el nu o înţelegea. Dar poate că aşa era mai bine, dacă peste câteva zile îşi va fi terminat treaba. Se întorsese în sala de şedinţe şi îşi reluase lucrul.
Luni dimineaţă, când personalul începuse să vină la birou, Gibson se afla în sala
de şedinţe. Stătea în picioare şi se zgâia la fotografia lui Suzanne, prinsă în piuneze pe perete. Abe ceruse să-i fie instalat un pat în încăpere. Gibson îl folosea pentru a îngrămădi printuri pe el. Cineva fusese trimis să-i cumpere un schimb de haine, însă sacoşa zăcea neatinsă pe pat. Îi era comandată mâncare, şi el o înfuleca în timp ce lucra. Pornise iar la vânătoare, şi fiecare zi îl apropia tot mai mult de pradă.
La început, Gibson făcuse obiectul multor speculaţii printre membrii personalului firmei. Evident, nimeni în afară de colaboratorii apropiaţi ai lui Abe nu cunoştea motivul prezenţei sale în clădirea companiei, şi asta le stârnise interesul. Până marţi după-amiază, curiozitatea începuse să slăbească: a urmări pe cineva care lucrează la computer se încadrează în top cinci cele mai plicticoase activităţi din lume. Mike Rilling băga periodic capul pe uşă ca să-l întrebe dacă are nevoie de ceva. Iar de fiecare dată când intra ca să ia vreun dosar, Hendricks îi arunca o privire încruntată. Jenn Charles deveni vizitatorul său cel mai regulat: trecea din oră în oră prin sala de şedinţe, ca un paznic care îşi face rondul.
Joi dimineaţă la prima oră, Gibson ceru să i se printeze istoricul accesării browserului din luna precedentă. Conţinea aproape o mie de pagini. Le împărţi în patru vrafuri şi începu să le răsfoiască şi să sublinieze cu un marker ceea ce îl interesa. Era o treabă epuizantă şi plictisitoare, însă în următoarele douăzeci şi patru de ore reuşi să restrângă aria posibilităţilor la numai câteva.
Acum avea certitudinea.
Se uită la ceas: şase dimineaţa. Vineri. George urma să sosească la birou în jurul orei şapte, aşa că închise ochii. De data asta, Ursuleţul îl lăsă în pace. Când se trezi, George era la el în birou şi părea să-l aştepte. Gibson îi povesti ce aflase.
Abe primi relativ bine vestea cea proastă şi îl întrebă ce opţiuni aveau.
Gibson îi oferi trei.
– Tu pe care o recomanzi?
– Pe prima. Asta, dacă vrei să mai ai vreo şansă să-l prinzi pe WR8TH.
