Uşa din faţă era încuiată, la fel şi cea din spate. Gibson încercă pe rând toate ferestrele, care erau şi ele bine zăvorâte. Se încruntă. Se întoarse la uşa din faţă, dând ocol casei, şi folosi cheile maşinii pentru a tăia o deschizătură în folia din plastic care acoperea fereastra spartă. Băgă mâna prin crăpătură şi dădu rama la o parte.
Casa era în fapt o cocioabă. La început, se gândi că Jenn şi Hendricks aruncaseră
gunoaie înăuntru, dar după puţin timp îşi dădu seama că mizeria se adunase în ani de zile, nu în câteva ore. Nevrând să rişte, nu aprinse lumina, dar se folosi de lanterna telefonului pentru a cerceta mormanul de gunoaie, piese de mobilier desperecheate şi cutii goale de carton. O grămadă de cel puţin patruzeci de umbrele. O armonică spartă. Un cap de cerb nemontat se holba în gol spre tavan.
Bucătăria era pur şi simplu infectă. Degaja un miros pestilenţial. Iisuse, cineva locuise acolo! Nu avu curaj să-i treacă pragul şi o lăsă la sfârşit. Singura zonă
ceva mai curată din casă era un al doilea dormitor, care fusese transformat în sală
de forţă. Înăuntru se găseau o bancă de exerciţii, nişte gantere ruginite şi o bară
de tracţiuni. Câteva oglinzi stăteau înşirate strâmb pe perete pentru a oferi celui care se antrena posibilitatea de a-şi admira trupul. De celălalt zid erau proptite vrafuri peste vrafuri de reviste de fitness: Muscle & Fitness, Muscular Development, Natural Muscle, Planet Muscle…
Gibson căută din ochi ceva personal, un obiect care să aibă înscris pe el numele care să îi confirme bănuielile. Se gândi mai întâi la revistele de fitness, însă
fuseseră cumpărate de la standuri de ziare. Se putea mulţumi şi cu o fotografie, numai că nu era nimic atârnat pe pereţi, şi casa nu avea aerul unei reşedinţe pline cu poze înrămate. În dormitor nu găsi nimic util. Se întoarse la uşa de la intrare, în faţa căreia descoperi un munte de corespondenţă nedeschisă.
Ridică scrisorile una câte una spre lanternă, în căutarea unui nume. Majoritatea erau adresate „rezidentului“ sau „ocupantului actual“, însă în cele din urmă dădu peste o scrisoare de la Departamentul Penitenciarelor din Pennsylvania. Numele înscris pe plic era cel la care se aşteptase: „Kirby Tate“.
Zgomotul făcut de cineva care încerca uşa de la intrare îl făcu să tresară. Clanţa se afla la numai câţiva centimetri de faţa lui şi se holbă încremenit şi fascinat la ea, urmărind cum se mişca în sus şi în jos. Nu auzise nici o maşină care să fi oprit pe alee. Să fie vreun vecin? Oare Tate avea prieteni? Mai probabil era ca Jenn sau Hendricks să fi uitat ceva şi să se fi întors ca să-l recupereze. Sau după
tine, îi şopti o voce nemiloasă în cap.
Îndesă scrisoarea într-un buzunar şi se îndepărtă de uşă. Dacă profita de elementul surpriză, avea o şansă cu unul din ei, dar nu cu amândoi. Nu voia să
stea pe loc şi să aştepte. Zgomotul scrâşnit al metalului frecat pe metal se auzea şoptit în casa cufundată în tăcere, însă din fericire uşa nu se deschise. Gibson îşi
aminti de un dulap aflat lângă bucătărie şi făcu un salt înapoi printre mormanele de gunoaie. Oare intenţionau să îl ucidă? Atât de departe se ajunsese?
Se strecură în dulap, se sprijini cu spatele de zid şi se ghemui. Nu avea cum să
închidă complet uşa, pentru că pe dinăuntru nu exista clanţă. Simţi sub picioare umezeală şi un miros de urină. Trecu telefonul pe modul avion şi auzi cum se deschide uşa de la intrare.
Din câte îşi dădea seama, era o singură persoană. Oricine ar fi fost aceea.
Intrusul nu strigă ca să afle dacă era cineva acasă şi nici nu aprinse luminile.
Gibson îl auzi cum închide uşa încet în urma lui. O lanternă se aprinse, şi prin crăpăturile uşii zări lumina dansând pe pereţi. De cum intrase în casă sesizase că
scândurile din podea scârţâiau, dar cel care se deplasa acum înăuntru fie cunoştea bine încăperile, fie se mişca uşor ca o fantomă. Îi auzea paşii, dar numai pentru că se concentra cu toate puterile asupra lor. Un bliţ se aprinse.
Urmă altul şi încă unul. Persoana care umbla prin casă făcea poze. Şi inventaria metodic fiecare încăpere. Oare inventarul includea şi dulapurile?
Dacă uşa în spatele căreia se ascundea el avea să se deschidă, era pregătit să
lovească cât mai jos şi cât mai tare. Şi să continue să lovească până ce persoana nu s-ar mai fi mişcat. Se temea totuşi să nu alunece în masa vâscoasă de sub picioarele sale. Se mişcă puţin, trecându-şi greutatea de pe un picior pe celălalt, în căutarea unei suprafeţe uscate în care să se proptească.
Nu credea că se dăduse de gol, însă intră imediat în alertă atunci când intrusul încetă să mai facă poze. Peste casă se aşternu o tăcere atât de grea, încât îşi simţi pulsul în urechi. Îşi ţinu respiraţia şi se încordă. Era ca într-un joc de-a şoarecele cu pisica, fiecare în submarinul său scoborât în adâncuri de nepătruns, fiecare pândindu-l pe celălalt, îngrozit de moarte să nu-şi trădeze poziţia.
Trecură câteva minute. Într-un târziu, Gibson auzi cum paşii fantomatici se retrag spre intrarea în casă. Uşa se deschise şi se închise la loc fără zgomot. Şi apoi nimic.
Expiră, dar nu se clinti din loc. Aşteptă, pitit în continuare în dulap, o aşteptare ce i se păru că durează o veşnicie. Se temea ca intrusul să nu se întoarcă sau, şi mai rău, să nu fi plecat de fapt şi să încerce să îl păcălească şi să îl facă să iasă
din dulap. Trase cu urechea atât de îndelung, încât tâmplele începură să-i zvâc-nească, dar casa rămase cufundată în tăcere.
Se furişă afară din dulap. Pentru o fracţiune de secundă intră în panică: capul cerbului arunca pe perete umbre care luaseră formă umană. Lăsă să-i scape un strigăt înăbuşit, după care se forţă să tacă, enervat pe sine însuşi.
Adună-te, omule!
Se încovoie din nou şi-şi frecă gambele înţepenite după atâta stat pe vine.
Recurse la lanterna de la telefon şi se uită în jur. Canapeaua era fără îndoială
locul unde Kirby Tate îşi petrecea cea mai mare parte a timpului. Gibson se aşezase pe singura porţiune goală, restul spaţiului fiind ocupat de farfurii murdare, caserole cu resturi de porcării şi reviste pornografice. Sute de exemplare. Habar n-avusese că se mai tipăreau asemenea reviste.
Chicoti în sinea lui, apoi un gând îi trecu brusc prin minte şi se opri. Cine ar fi putut să ştie că se publicau şi acum reviste porno? Un tip fără conexiune la internet. Nu văzuse antenă de satelit în curte. Lipsa ei însemna lipsa televizorului şi, lucrul cel mai important, lipsa conexiunii la internet.
Cum era posibil ca persoana răspunzătoare de spargerea serverului ACG să nu aibă acces la internet? Cercetă din nou casa. De data asta în căutare de indicii de presupus a fi găsite în locuinţa cuiva pasionat de computere. Nu descoperi nimic.
Nici un fel de echipamente. Nici un fel de cărţi, de spaţiu de lucru ori de aparatură de stocare a datelor. Nimic altceva decât gunoaie, pornografie şi echipamente de forţă. Dacă Kirby Tate era hacker, atunci era primul întâlnit de Gibson care să fi putut trăi fără acces non-stop la internet de mare viteză.
Dacă stăteai mult timp la computer, internetul devenea un fel de a doua casă. Un refugiu. Un loc unde să-ţi împărtăşeşti ideile, să faci schimb de coduri, să cunoşti oameni cu aceeaşi pasiune pentru aplicaţii ilegale ale programelor. Ar fi putut o astfel de persoană să supravieţuiască fără internet? Presupunea că da. Şi totuşi, îl contrazise o voce interioară, cât de probabil era acest lucru? Acum era mai sigur ca oricând că, indiferent de ceea ce îşi propuseseră să facă Jenn şi Hendricks la Grafton Storage, greşiseră omul. Ceea ce se afla pe laptopul lui Kirby Tate n-ar fi putut ajunge acolo decât cu ajutorul altcuiva.
Deci, cine îl ajuta pe Tate? Un partener?
Gibson se strecură afară din locuinţă cât de silenţios putu. Prin comparaţie cu bezna din casă, afară părea să fie ziua în amiaza mare. Nu zări pe nimeni, dar, pentru siguranţă, făcu un ocol pentru a ajunge la maşină. Şi nu aprinse farurile
decât după ce se îndepărtă câteva mile de casa lui Tate.
