Femeia închise telefonul fără a se obosi să-i răspundă.
Gibson se holbă întrebător la telefon. Bun, deci Jenn şi Hendricks se încuiaseră
într-un depozit abandonat de pe o şosea uitată de Dumnezeu. Lăsând la o parte, pe moment, ciudăţenia situaţiei în sine, întrebarea era cum intraseră şi apoi încuiaseră poarta în urma lor? Tocmai când se pregătea să dea ocol perimetrului în căutarea celei de-a doua intrări, observă că sârma ghimpată fusese tăiată pe o porţiune situată cam la cincizeci de picioare de poarta principală: un loc uşor de trecut cu vederea de pe şosea.
Porni de-a lungul zidului, trecându-şi palma peste suprafaţa netedă. Teoretic vorbind, gaura era suficient de largă pentru a permite pătrunderea unei persoane, însă zidul avea zece picioare înălţime, şi până şi un căţărător experimentat avea nevoie de ceva de care să se agaţe cu mâinile. Sau de… o scară.
Ceva galben în tufăriş îi atrase privirea. Porni cu paşi mari într-acolo şi numai norocul făcu să nu se împiedice, lăsându-se păcălit de porţiunea lipsă din sârmă.
O văzu în ultima clipă, încolăcită ca un şarpe în iarba înaltă, cu fire îngrozitor de ascuţite, şi fu nevoit să facă o piruetă stângace pentru a o evita. Îşi pierdu echilibrul, se dădu înapoi şi-şi prinse piciorul într-un obiect solid, aterizând greu pe spate.
Rămase la pământ, cutremurat de durere, apoi se ridică şi cercetă scara pliabilă
nou-nouţă de care se împiedicase.
Ce naiba se petrece aici?
Încă mai medita asupra întrebării, când o funie zbură peste zid dinspre interiorul proprietăţii. Rămase atârnată şi legănându-se la un metru distanţă de pământ.
Preţ de o clipă, Gibson se holbă prosteşte la ea. După aceea se ridică împleticit în picioare şi abia reuşi să se ascundă în spatele unui copac înainte ca Jenn să-şi arunce un picior peste zid şi să se lase să alunece în jos pe funie. Strigă la cel aflat de cealaltă parte că ajunsese şi funia dispăru după zid.
Gibson o urmări cum deschide lacătul şi închide la loc poarta. Hendricks ieşi cu maşina din incintă. Spatele Cherokee-ului era gol, ceea ce însemna că des-cărcaseră echipamentul înăuntru. Asta îl făcu să se întrebe ce se găsea în celelalte rucsacuri negre. Şi unde se aflase Hendricks în timp ce el codificase programul pentru bibliotecă.
Jenn încuie la loc poarta, şi Gibson îi urmări pe cei doi dispărând cu maşina pentru a doua oară în acea zi. Se gândi să escaladeze şi el zidul pentru a porni în recunoaştere, numai că i-ar fi putut lua o săptămână întreagă pentru a le descoperi tabăra. Mai bine rămânea cu ei pentru a vedea încotro mergeau. Se scutură de praf şi o luă înapoi spre maşină.
23
Punctul roşu îl conduse pe Gibson printr-o serie de orăşele, unul mai deprimant decât altul, locuite de pătura de jos a clasei mijlocii. La momentul când ajunse să-l traverseze pe ultimul, se înserase, şi cerul se vedea roşu-cenuşiu în oglinda lui retrovizoare. Încetini pentru a arunca o privire pe telefon – punctul care marca poziţia lui Hendricks pe hartă nu se mişcase de treizeci de minute. Mai avea puţin până acolo.
O certitudine cumplită se instalase în el de când părăsise complexul de depozite, şi din păcate ştia aproape cu exactitate încotro se îndreptaseră Jenn şi Hendricks.
Spera să se înşele, însă era singura explicaţie plauzibilă pentru acţiunile lor.
Oricum, mai avea puţin până să afle.
Casele se răriră treptat, până ce ajunseră să aibă mai bine de o sută de yarzi distanţă una de alta. În locul acela izolat nu existau demarcaţii clare între proprietăţi. Nici un fel de garduri. Doar spaţii larg deschise, care se succedau unul după altul.
Chiar dacă proprietăţile erau vaste, casele în sine erau modeste, cu un singur nivel şi acoperişuri joase ori construite din prefabricate de beton. Farfuriile ante-nelor de satelit dominau majoritatea curţilor. Noaptea nu prea aveai ce face în pustietatea aceea, decât să te uiţi la televizor sau să navighezi pe internet, iar până ce avea să se obosească cineva să tragă cabluri pe stâlpi, urma să treacă
ceva vreme.
Coti şi zări Cherokee-ul în faţă, pe partea stângă a şoselei. Fusese parcat pe o alee de prundiş, lângă un combi cu caroserie cu inserţii din lemn. Culoarea în care fusese iniţial zugrăvită casa, oricare ar fi fost ea, pălise de mult şi bătea acum în nuanţa unui castron jegos, plin cu budincă stricată. Una dintre ferestrele din faţă se spărsese şi, în loc să fie înlocuită, o folie de plastic astupa deschizătura. Acoperişul gri din şindrilă stătea îndoit şi într-o rână în mijloc, şi casa întreagă părea gata să se prăbuşească. O canapea maro cu galben fusese trasă sub un ulm şi lăsată să se prăfuiască în iarba înaltă până la genunchi.
Gândul că cineva şi-ar fi dorit să locuiască acolo era de-a dreptul deprimant. Nu, nimeni nu s-ar fi stabilit de bunăvoie într-o asemenea pustietate.
Nu găsi nici un loc în care să ascundă maşina, aşa încât conduse mai departe. În interiorul Cherokee-ului nu se afla nimeni; probabil că intraseră cu toţii în casă.
La două case mai încolo, dădu peste o veche biserică baptistă. Pe panoul de pe şosea stătea scris îndemnul „V no să te r gi cu n i“, dar, judecând după modul în care arăta clădirea, nimeni nu-l mai urmase de ani de zile. Nici lui Dumnezeu nu i-ar fi plăcut să trăiască acolo. Gibson dădu ocol bisericii şi parcă Taurusul în spate, unde nu putea fi zărit din şosea.
Scoase binoclul şi se ghemui în spatele unui zid scund pentru a observa şi aştepta. Îşi verifică telefonul, dar nu avea semnal.
Trecură câteva ore.
Luna nu răsărise. Un tunet anunţa o furtună spre sud, dar frontul atmosferic se îndepărtă fără să cadă vreun strop de ploaie. Pe stradă nu erau stâlpi de electricitate, şi singura sursă de lumină era becul de pe vreo verandă veche sau albastrul slab şi pâlpâitor al televizorului, aşa cum răzbătea prin ferestre. Însă în casa în faţa căreia se afla parcat Cherokee-ul era întuneric beznă. Nu-şi dădu seama dacă erau lumini aprinse înăuntru pentru că obloanele fuseseră lăsate.
Gândul la ceea ce se putea petrece în casă îl tulbura.
Cântări în minte argumentele pro şi contra pătrunderii în locuinţă. Pro: astfel, putea să-şi facă o idee mult mai bună cu privire la ceea ce se întâmpla. Contra: cei doi erau înarmaţi, el nu. Dacă îl vedeau, nu ştia la ce se putea aştepta. Ce ciudat! În dimineaţa aceea îl enervaseră doar pentru că îl bătuseră atâta la cap.
După numai douăsprezece ore, situaţia se schimbase dramatic.
Când Jenn şi Hendricks făcură în fine o mişcare, Gibson nu realiză decât în clipa în care fostul poliţist porni motorul SUV-ului. Farurile se aprinseră, şi prin binoclu zări silueta lui Jenn conturată de lumina acestora. Femeia împingea pe cineva afară din clădire. Capul persoanei era acoperit de o cagulă, dar, judecând după umerii săi largi şi puternici, era un bărbat. Avea mâinile legate la spate, aşa că Jenn îl împingea de ceafă spre bancheta din spate a maşinii. După aceea urcă
şi ea în vechiul combi parcat pe alee şi trase maşina în spatele Cherokee-ului condus de Hendricks.
Gibson se piti în spatele zidului. Jenn şi Hendricks nu chemaseră federalii. Cel puţin deocamdată, deşi sentimentul său era că cei doi nici nu intenţionaseră vreodată să o facă. Acţiunile lor nu aveau nimic de-a face cu aducerea lui WR8TH în faţa justiţiei, ci cu răzbunarea. De aceea îl trimiseseră pe el acasă. Ce îi spusese Calista Dauplaise în Georgetown? Că persoana responsabilă de răpirea lui Suzanne Lombard avea să plătească. Nu, nu aşa se exprimase; spusese că
avea să sufere.
Nici George şi nici Calista nu îi erau loiali lui Benjamin Lombard. Ambii suportaseră cu mare greutate pierderea lui Suzanne. Gibson o simţise în vocile lor. Iar vicepreşedintele habar n-avea de asta, şi Gibson se îndoia că avea să afle vreodată. Era vorba strict de o problemă între George, Calista şi răpitorul lui Suzanne.
Cum de se lăsase el atras în toată povestea asta? Şi cât de vinovat era? Ar fi putut să dovedească, dacă era cazul, că nu ştiuse nimic de planurile lor? Dar ce importanţă ar mai fi avut? Doar spărsese computerul unei biblioteci publice… şi ce de valuri putea face un procuror districtual iscusit pe seama pătrunderii lui într-o clădire guvernamentală. Plus plăţile în numerar pe care le acceptase şi care dintr-odată păreau să îl acuze şi mai mult.
Îşi cântări opţiunile. Să sune chiar acum la poliţie. Aşa ar proceda probabil cei mai mulţi oameni, numai că el nu era deloc pregătit să se întoarcă în închisoare.
Sau să îl sune pe Lombard. Şi să îi spună vicepreşedintelui cu ce se îndeletnicea vechiul său aliat politic şi şef al echipei care îi asigurase protecţia personală. Ţi-ai găsit, îşi spuse Gibson, Lombard să mă protejeze pe mine şi să se răzbune pe toţi ceilalţi.
După plecarea lui Jenn şi Hendricks, Gibson aşteptă zece minute, după care se îndreptă către casă. Pietrişul de sub tălpi scotea un zgomot scrâşnit, ca o formaţie de rock care se încălzea pentru spectacol. Clădirea cea mai apropiată se afla la o distanţă cât un teren de fotbal, fapt care însă nu era de natură să îl liniştească.
