În primele două zile, individul se agăţase de basmul cum că nu auzise niciodată
de Suzanne Lombard şi de răpirea ei. Fusese o minciună prostească, şi Hendricks îl presase suficient de tare pentru a-l face să renunţe marţi la ea. În final smulseseră de la Tate întreaga poveste. Omul era obsedat de cazul Suzanne Lombard şi îl cunoştea în cel mai mic amănunt. Totuşi, până în clipa aceea, Tate nu le oferise nici o informaţie care să nu fi fost difuzată public şi continua să se jure pe toţi sfinţii că n-avea nici o legătură cu spargerea ACG-ului.
– Cât crezi că vom mai putea să-l pistonăm astăzi? întrebă Hendricks. Tipul are nevoie să mănânce. Şi să doarmă. E deja pe jumătate incoerent.
Jenn îl aprobă cu o mişcare din cap. Erau pe cale să-l facă bucăţi pe Tate, dar nu într-o manieră productivă. Iar ea trebuia să-l pună la curent pe George. Căruia nu avea să-i placă cele auzite. Calista îl pisa să producă rezultate, şi fiecare zi cu care îşi prelungeau şederea la Grafton Storage creştea riscul de a fi descoperiţi.
Asta nu era de bine, într-o exprimare moderată. Dacă Jenn şi Hendricks erau prinşi în compania lui Tate, ceea ce făcuse individul nici nu mai conta, pentru că
ei doi aveau să înfunde pentru mult timp puşcăria.
Telefonul lui Hendricks îi bâzâi în mână. Se uită la el, mai întâi mirat, apoi nedumerit şi îngrijorat.
– Ce e? întrebă Jenn.
– Virusul lui Vaughn.
– Ce-i cu el?
– Tocmai s-a activat.
Gibson şedea culcat pe burtă şi îi urmărea pe Jenn şi pe Hendricks, care se dezbrăcau de combinezoanele identice. Se căţărase pe acoperişul unui depozit situat în capătul îndepărtat al complexului Grafton Storage, de unde avea o perspectivă neobstrucţionată asupra celor doi. Nu ştia cu precizie ce anume i se întâmpla lui Tate, dar avea bănuielile lui. Faptul că Jenn şi Hendricks purtau cagule de schi îl tulburase un pic. Tate era, fără îndoială, un individ abject, dar asta nu justifica ceea ce se petrecea în depozit.
Şi atunci, de ce nu sunase la poliţie? Faptele celor doi depăşeau cu mult standardele lui morale. Totuşi, chiar dacă nu lupta în tranşee cot la cot cu Jenn şi cu Hendricks, era la fel de vinovat ca şi ei. Cât de mult era dispus să închidă
ochii pentru a-i lăsa să afle ce ştia Tate? Unde trebuia să tragă linia?
Îşi simţi telefonul vibrând şi lăsă deoparte binoclul. Se aştepta să primească la un moment dat un apel de la ACG. Sunase luni pentru a întreba dacă putea păstra maşina încă o săptămână, susţinând în continuare că se afla în zona Washington, DC. Asistentul lui George îi răspunsese că avea să-l sune înapoi, dar nu o făcuse.
Din câte se părea, ACG-ul avea altele pe cap.
Îşi privi telefonul; avusese dreptate, dar numai pe jumătate. Era un mesaj text de la ACG, dar care nu avea nimic de-a face cu maşina. Virusul de avertizare pe care îl inserase în fişierele ACG se activase.
Textul cuprindea o listă lungă de date şi se încheia cu nişte coordonate GPS.
Instrucţiunile pe care le scrisese iniţial prevedeau instalarea virusului în computerul hackerului, acoperirea urmelor şi utilizarea GPS-ului computerului-gazdă
pentru a-l notifica telefonic. Numai că lucrurile nu se petrecuseră aşa. Virusul fusese descărcat şi rămăsese în stare latentă. De aceea fuseseră nevoiţi să recurgă
la supravegherea bibliotecii.
Virusul original avusese oricum prea puţine şanse de reuşită, şi Gibson nu se mirase că nu-şi făcuse treaba. Pentru asta ar fi trebuit ca subiectul să deschidă
fişierele ACG de pe un computer conectat la internet. Numai că hackerul procedase exact aşa cum ar fi procedat şi el, şi anume mutase fişierele descărcate într-un loc sigur şi le studiase de pe un computer nelegat la reţea.
Faptul că virusul se activase în timp ce Tate era ţinut prizonier îi confirma lui Gibson suspiciunile. Virusul nu se putea autoactiva. Alerta telefonică însemna că
cineva se conectase intenţionat la internet. Şi, cu certitudine, acel cineva nu era
Kirby Tate. Atunci cine? Cine sunase clopoţelul?
Îndreptă din nou binoclul asupra lui Jenn şi Hendricks, angajaţi într-o discuţie aprinsă. Hendricks arăta furios cu degetul spre depozitul unde se afla Tate. Jenn îşi împletise degetele deasupra capului, într-un gest de incredulitate.
Nici tu nu te aşteptai la mesajul ăsta, aşa-i?
Gibson încercă să pună lucrurile cap la cap. Dacă virusul se activase acum, un alt jucător era implicat. Tate avea un partener. Pe cineva priceput la computere, care activase virusul conceput de Gibson fie din greşeală, fie deliberat. A doua variantă fiind mai plauzibilă, după părerea lui. Întrebarea era de ce…
Dacă activarea fusese făcută intenţionat, asta însemna că partenerul lui Tate ştia că acesta era ţinut captiv. Activarea virusului putea fi un semnal menit să-i îndepărteze pe Jenn şi pe Hendricks de Tate. Partenerul, care nu dorea sau nu putea risca să sune la poliţie, făcuse tot ce îi stătea în putinţă pentru a abate suspiciunea de la Tate şi a-i salva astfel viaţa, făcându-i pe Jenn şi pe Hendricks să creadă că greşiseră omul.
Pentru asta era oare individul dispus să rişte să se deconspire? Nu, nu avea sens.
Ar fi trebuit ca relaţia lui cu Tate să fie extrem de apropiată pentru a-şi pune capul la bătaie, când putea atât de uşor să lase toată vina să cadă asupra lui Tate, iar el să-şi ia picioarele la spinare. Dar dacă Tate nu era partenerul său, ci doar un simplu pion? În acest caz, ce joc juca WR8TH?
Gibson renunţă să mai disece toate variantele şi reveni la urmărirea lui Jenn şi a lui Hendricks prin binoclu. Cei doi puseseră la cale un plan. Îl răpiseră pe Tate şi îl închiseseră în depozit, ca pe o cutie cu haine vechi. Peste o jumătate de oră, amândoi erau îmbrăcaţi din nou în haine de stradă. Părăsiră Grafton Storage ca de obicei, Jenn sărind peste zid şi descuind poarta pentru SUV-ul lui Hendricks.
După plecarea lor, Gibson coborî de pe acoperiş şi se îndreptă spre depozitul unde se afla Tate. Jenn şi Hendricks îl încuiaseră pe dinăuntru, dar lăsaseră descuiat depozitul unde stăteau ei. Găsi cheile atârnate într-un cârlig fixat pe partea interioară a uşii. Se întrebă ce avea să găsească înăuntru. Nu ştia, dar spera să fi mai rămas ceva din Tate care să-i poată răspunde la întrebări.
25
Hendricks se înscrise pe Pennsylvania Turnpike²⁷ în direcţia Pittsburgh. Jenn îşi răsfoia notiţele, încercând să înţeleagă ce se petrecea şi cu speranţa că nu avea să
regrete decizia de a-l trimite pe Gibson înapoi la Washington, DC. În clipa aceea cunoştinţele lui i-ar fi fost de mare folos. Îşi trecu limba peste dinţi, gânditoare.
Hendricks era neobişnuit de tăcut, prea marcat pentru a fi dispus să dezbată
posibilitatea înfricoşătoare ca Tate să nu fie omul lor.
– Tipul nu e un înger, remarcă el într-un târziu.
