– De ce s-a sinucis? întrebă Hendricks.
Domnul McKeogh ridică din umeri.
– N-aş şti să vă spun. Vecinilor nu le place să vorbească despre asta. O tragedie.
– Şi nici nu vreau să aflu, interveni doamna McKeogh. Ţine de domeniul trecutului. Dacă individul s-a sinucis într-unul din dormitoarele copiilor? Ce aş
putea să le spun atunci? Închise brusc computerul. Gata, am terminat cu asta.
Jenn îşi simţi telefonul vibrând. Se retrase pentru a se uita pe ecran. Era un mesaj text generat automat de la ACG prin care era informată că virusul lui Vaughn se deconectase. Îi făcu semn lui Hendricks, care încheie rapid discuţia cu familia McKeogh. Îşi strânseră cu toţii mâinile în faţa uşii, după care Hendricks şi Jenn ieşiră pe alee. Jenn îi arătă mesajul primit pe telefon.
În capătul aleii, Jenn se întoarse spre cuplu.
– Încă ceva, spuse ea. De când locuiţi aici?
– Facem nouă ani în aprilie, răspunse doamna McKeogh.
– Şi de cât timp era casa goală până să vă mutaţi aici?
– De vreo doi ani, spuse domnul McKeogh.
– În regulă, mulţumim pentru timpul acordat.
După ce urcă în maşină, Jenn se răsuci către Hendricks.
– Ce notă ai da tu poveştii ăsteia?
– Care poveste? Că cineva a pătruns prin efracţie într-o casă oarecare de pe aleea asta de turtă dulce, pentru a descărca virusul lui Vaughn pe computerul unor copii? Şi totul, ziua în amiaza mare?
– Da, exact.
– Nota 11.
– Şi totuşi, ei nu sunt suspecţi. De acord?
– Cine? Famila McKeogh? Mda…
– Şi atunci, de ce toate astea? Şi de ce tocmai aici?
– Poate că cineva îşi bate joc de noi. Vrea să ne demonstreze că e prea deştept pentru a fi prins. Încearcă să ne conducă pe o pistă falsă.
– Crezi că face pe nebunul şi atât?
– Păi da, ne trimite după cai verzi pe pereţi.
– Nu ştiu ce să zic. Dacă e aşa, tipul îşi asumă un risc enorm. Spargerea unei case? Şi unde, într-un cartier ca ăsta? În miezul zilei? Pentru ce? Ca să ne facă să
pierdem două ore degeaba? Nu merită efortul.
– Poate că vrea să fabrice un alibi pentru Tate. Foarte probabil, ei doi lucrează în tandem.
– Asta ştim deja. În două ore se pot face o groază de lucruri. Ar trebui să ne
întoarcem la Grafton.
– De acord. Hendricks porni motorul, dar nu demară. Se holbă la partenerea lui.
Ce-i?
– Mă duc să vorbesc cu vecina.
– Cu bătrâna aia? întrebă Hendricks. De ce?
– Vreau să aflu ce legătură are Terrance Musgrove cu toată povestea asta.
Până la întoarcerea ei, trecură vreo patruzeci de minute.
– Ţi-a dat reţeta ei de fursecuri?
Jenn îl atenţionă să tacă ridicând un deget în aer în timp ce îl suna pe George. Îi explică acestuia situaţia, iar Hendricks se mulţumi să asculte.
Când termină, George o întrebă cu ce o putea ajuta.
– Vreau o verificare completă a datelor personale ale lui Terrance Musgrove, spuse Jenn dictând numele pe litere şi dându-i adresa de pe Orange Lane. Declaraţii de impozitare, cazier, orice documente din urmă cu aproximativ zece ani.
Se răsuci cu faţa spre Hendricks.
– În ce comitat suntem?
