– Şi totuşi, uite unde ai ajuns.
Tate se holbă lung la el. Gibson se forţă să nu-şi ferească privirea. Văzu pe faţa lui Tate cum îi cade treptat fisa.
– Fir-ar al dracului! scuipă cuvintele Tate.
Bărbatul cel solid se ridică în picioare şi începu să păşească înjurând de jur împrejurul celulei. Gibson îl lăsă să se potolească şi să se aşeze pe jos în faţa lui.
– Ce ţi-a zis c-am făcut? Pe bune, nici măcar n-am făcut cine ştie ce schimburi.
– Chiar aşa?
– Zău că da, omule. Io i-am trimis la început nişte chestii, da’ el nu mi-a dat nimic la schimb, aşa că nu i-am mai trimis nici io.
– Dar ceilalţi membri ai grupului?
– Alţi membri nu existau. Tipu’ a tot încercat să racoleze oameni, da’ n-a putut să-i convingă. Erau prea speriaţi, aşa a zis. Şi că el era singuru’ care avea o viziune. M-am oferit să-l ajut cu racolările, da’ mi-a spus că e mai sigur dacă se ocupa numai el.
– Cum comunicai cu el?
– La început, prin bileţele lipite pe uşă. După ce mi-am luat computer, vorbeam cu el pe computer. Lui Tate îi veni o idee. El ţi-a zis că am răpit-o pe fata lu’
Lombard, nu-i aşa? De-aia nenorociţii ăia ai tăi m-au adus cu avionu’ aici şi m-au aruncat în văgăuna asta. Fincă el a zis că io am făcut-o.
Cu avionul? Gibson spera că Tate nu sesizase surprinderea lui în întunericulcare îi înconjura. Dacă va fi cazul, avea să se gândească mai târziu la zborulacela misterios. Între timp, se hotărî să îi cânte în strună lui Tate.
– Da, asta ne-a zis.
– Ce porcărie!
– Ai internet acasă?
– La mine acasă? Nţ. N-am nici o conexiune la cutia aia de rahat.
– De ce?
– Nu-mi permit, omule. Ştii cât câştigă foştii puşcăriaşi în zilele astea? Nu prea mult. Oamenii nu se calcă pe picioare ca să-i angajeze. Fac tot felu’ de treburi nasoale pentru unchiu’ meu. Şi mai muncesc cu ziua, atunci când găsesc de lucru, numai că scârbele alea de mexicani îi preferă pe ai lor. Aşa că nici vorbă
să-mi permit antenă prin satelit. Şi ce nevoie aş avea de internet? Pentru treburile mele nu trebuie decât să mă duc la bibliotecă, deci ce rost ar avea?
– Pe internet poţi afla tot felul de lucruri, Kirby.
– Nu, omule. Ar însemna să citesc prea mult. Aşa că la dracu’ cu netu’. Şi aşa îmi dă dureri de cap.
– Şi atunci, de ce îl protejezi pe individ?
– Ba nu-l protejez. Nu ştiu cine e. N-am nimic de-a face cu el.
– Ai spart ACG-ul pentru el. Sau ai făcut-o pentru tine?
– Şi ăilalţi doi m-au bătut la cap cu aceeaşi chestie. Omule, îţi jur că n-am spart
nimic.
– Zău aşa, Kirby. Vreau să te ajut, dar trebuie să mă ajuţi şi tu. Vineri, la bibliotecă, ai descărcat aproape zece megabiţi de date de la ACG.
– Nici vorbă, omule. Am descărcat fotografii şi chestii de-astea, atâta tot.
– Nu mă minţi. Te-am ţinut sub observaţie. Am găsit datele pe computerul tău.
– Uite ce-i, singuru’ motiv pentru care am cumpărat computeru’ de la el a fost ca să pot să mă uit la poze dintr-alea. Atât.
Gibson rămase tăcut.
– El ţi-a vândut computerul?
– Da. Io voiam să-mi iau unu’ la mâna a doua, da’ el mi-a zis să nu, că-mi face el unu’. A făcut nu ştiu ce reglaje la el ca să fiu în siguranţă.
Gibson închise ochii. Tate nu avea un binefăcător misterios şi nici partener. Ci un păpuşar abil. Ce idee genială. Recrutezi un pedofil ademenindu-l cu un cerc inexistent de pasionaţi de pornografie infantilă, îi fabrici un computer şi-i vinzi minciuni despre curăţarea serverelor în zilele de vineri.
– Ce-i? Care-i treaba? întrebă Tate.
Gibson nu îl băgă în seamă. WR8TH îşi construise o uşă de intrare prin dos în computerul lui Tate, pe care îl manevrase de la distanţă, ca pe o dronă.
Descărcase date de la ACG folosind computerul lui Tate, lăsase o copie pe hard drive pentru a fi găsită de ei şi-şi văzuse mai departe de treabă. Adevăratul WR8TH se putea afla la fel de bine la mii de mile distanţă sau la masa alăturată
din parc.
Toate bune şi frumoase, dar Gibson tot nu înţelegea ce urmărea WR8TH. Dacă
