– E neînarmat, îl anunţă agentul pe partenerul său aflat de partea cealaltă a maşinii.
Agentul îl conduse către primul SUV. Partenerul său se apropie de ei, strecurându-se printre barele de protecţie ale celor două vehicule. George se uită
în jos şi remarcă o îndoitură de mărime considerabilă pe aripa maşinii. FBI-ul nu mai era ce fusese odată. Pe vremuri, dacă o maşină din dotare avea vreo zgârietură, era scoasă din circulaţie şi pusă la vânzare în douăzeci şi patru de ore.
Aruncă o privire către plăcuţa de înmatriculare, şi zâmbetul i se şterse de pe faţă.
Maşina nu avea plăcuţe guvernamentale, şi nici de DC sau Virginia. Ci de Tennessee… Fusese prea ocupat să o sune pe Jenn pentru a observa atunci când fusese tras pe dreapta. Abia acum îşi aminti şi că agentul nu se legitimase. Nu, categoric cei care îl opriseră nu erau de la FBI. Ar fi dat o avere să aibă la îndemână pistolul, lăsat în torpedo, mult prea departe.
Încetini mersul şi îşi pipăi buzunarele jachetei sport, ca şi cum ar fi uitat ceva.
– Mi-am lăsat telefonul în maşină, spuse el, dând să se întoarcă.
– Urcaţi în maşină, domnule.
Bărbatul îl prinse de braţ pentru a-l răsuci înapoi.
Individul se aştepta probabil la oarecare rezistenţă. George nu se opuse, dar folosi strânsoarea pentru a se întoarce cu faţa către el. Pumnul său se opri sub bărbia individului. Era o lovitură năprasnică, ca de ciocan, şi, dacă ar fi nimerit în gât, aşa cum intenţionase George, i-ar fi zdrobit laringele omului. Cum însă
picioarele îl alunecară uşor pe pietriş, pumnul nu-şi găsi bine ţinta.
Aşa încât capul agentului zvâcni pe spate, şi omul scoase un mârâit de durere.
George nu avea cum să scape fugind şi, dacă într-o luptă corp la corp ar fi fost capabil să îi doboare pe cei doi, indivizii aflaţi în SUV-ul din spate i-ar fi venit de hac. Prin urmare, încercă în schimb să înşface arma individului. Singura lui şansă era să ajungă la ea înaintea partenerului celui lovit. Întinse braţul şi dibui mânerul pistolului, pe care îl răsuci într-o parte, pentru a se distanţa de partenerul care se apropia între timp de el. Încercă să tragă arma în sus, dar aceasta i se agăţă de căptuşeala hainei. Smuci pentru a o elibera, dar partenerul ajunse la el.
Un pistol cu electroşocuri explodă în sistemul nervos central al lui George.
Jenn stătea aşezată în Cherokee, pe locul pasagerului. Pe bord se afla fotografia cu scena sinuciderii lui Terrance Musgrove. Şocată de descoperirea făcută în celula lui Tate, o ignorase. Dar acum, în timp ce se gândea la ceea ce Gibson Vaughn ar fi putut face în Pennsylvania, îşi aminti de ea.
Deschise laptopul şi începu să răsfoiască dosarul despre trecutul lui Gibson, pe care îl compilase atunci când George îl abordase pentru a-i propune misiunea.
Dădu clic pe folderul intitulat „Duke Vaughn“ şi derulă fotografiile până ce o găsi pe cea căutată. Ochii îi fugiră de la o poză la cealaltă.
– Cum e posibil? se întrebă cu voce tare.
Era un lucru mărunt, un detaliu nesemnificativ, aflat în colţul de jos al ambelor poze. Ceva ce n-ai fi remarcat decât dacă te uitai în paralel la ele. Se gândise că
memoria ar fi putut să-i joace feste sau că similaritatea era, în cel mai bun caz, o simplă coincidenţă. Dar nu. Detaliul era acelaşi. Cum de era posibil?
Îi arătă fotografiile lui Hendricks.
– Cum e posibil? repetă el întrebarea ei, ca un ecou.
Jenn nu ştiu ce să răspundă, dar un lucru era sigur: între Duke Vaughn şi ceea ce se întâmpla în Somerset exista o legătură. Ceva ce avea de-a face cu răpirea lui Suzanne Lombard.
Hendricks îi aruncă o privire serioasă.
– Până aflăm ce se întâmplă, asta să rămână între noi.
– Nu-i spunem nici lui Vaughn?
– Mai ales lui. Trebuie să am o discuţie cu el.
Îşi reluară treburile, pentru că era paralizant să se gândească la asta prea mult, plus că nu îşi permiteau să rămână acolo nici o secundă mai mult decât era necesar. Asta funcţionă o vreme, până când ea tresări la auzul unor înjurături proferate de Hendricks pe un ton ciudat. Credea că e capabilă să recunoască
toate tonalităţile vocii partenerului ei, dar acum, din vocea lui, răzbătea o nuanţă
nefamiliară. Părea panicat. Îl găsi postat în picioare lângă geanta lor cu arme.
– Care-i problema? întrebă Jenn.
– A dispărut unul dintre ele.
– Adică? Vreo armă?
– Unul dintre pistoalele Glock. Vocea bărbatului se frânse într-o şoaptă. Ăsta şi două magazii de gloanţe.
– Altceva?
– Mai e nevoie să lipsească altceva?
– Despre ce vorbeşti?
– Mă are la mână. Despre asta vorbesc. Nu-mi puteam imagina de ce să ia cadavrul lui Tate în loc să-l lase cu noi. Dar acum pricep.
– Oh, la dracu’!
– Bine zis la dracu’. Am tras cu arma aia de o mie de ori. Am încărcat magaziile cu gloanţe. Am curăţat-o cu mâna mea. Amprentele mele sunt pe fiecare element al armei, pe fiecare cartuş.
