– Ce a zis George? întrebă Hendricks.
– Nu mi-a răspuns la telefon.
– Grozav! Şi acum ce facem?
– Distrugem tot. Curăţăm celula şi-i dăm foc. Ştergem toată înregistrarea.
– Şi dacă vom avea nevoie de ea mai târziu?
– E un risc pe care va trebui să ni-l asumăm.
30
George Abe apăsă un buton pe volan şi încheie convorbirea telefonică. După o clipă, în maşină răsună o înregistrare live neautorizată a formaţiei Rolling Stones la LA Forum’75. Jagger mormăia ceva despre o regină a barurilor îmbătată cu gin² . Era primul turneu fără Mick Taylor al celor de la Stones şi, deşi Ronnie Wood era un înlocuitor mai mult decât competent, acesta îşi păstrase stilul personal şi îşi punea amprenta asupra muzicii altuia. Melodia era una dintre favoritele lui George, numai că acum avea nevoie să gândească. Aşa că închise combina stereo şi continuă să conducă în linişte.
Discuţia telefonică pe care o avusese cu Calista nu fusese una plăcută. Femeia îşi pierduse răbdarea, era îngrijorată şi din ce în ce mai frustrată pentru că lucrurile nu avansau mai rapid la Somerset. Dar asta reprezenta numai o parte a problemei, căci moartea surorii ei mai mari o zguduise profund, iar Calista nu era deloc în apele ei, dacă nu mai rău.
Avusese o relaţie apropiată cu sora ei şi, din multe puncte de vedere, Evelyn Furst fusese ultimul membru al familiei care se încadra în această categorie.
Evelyn împărtăşise preocuparea pasionată a Calistei pentru valorile şi poziţia socială a familiei. Calista se mândrise cu cariera îndelungată de chirurg şi decan al Facultăţii de Medicină de la Universitatea din Pittsburgh a surorii sale. Evelyn fusese o pionieră în lumea femeilor, o deschizătoare de drumuri, ceea ce pentru Calista echivala cu a fi demn de a purta numele Dauplaise.
A spune că nimeni nu se aşteptase la un asemenea deznodământ ar fi prea puţin.
Abe o cunoştea pe Evelyn de ani buni şi, când discutaseră la petrecerea aniversară a lui Catherine, i se păruse că se poartă normal. Desigur însă, nimeni nu putea înţelege ce impact avea asupra unui om pierderea partenerului de viaţă.
Biletul de adio lăsat de Evelyn fusese profund şi plin de amărăciune Imediat Calista începuse să se plângă, în mod destul de dramatic, că rămăsese
„singură pe lume“. Cam greu să o crezi, atâta timp cât nu mai puţin de treizeci de musafiri veniseră să locuiască în casa ei cu ocazia funeraliilor, însă Calista era genul care trasase întotdeauna o linie de demarcaţie clară între cei care susţineau
valorile familiei Dauplaise şi cei care se ascundeau în cine ştie ce cotlon din Florida. După părerea ei, Evelyn fusese una dintre ultimele purtătoare de stin-dard. O adevărată Dauplaise. Singurul lucru care o interesa pe Calista era rezultatul şi nu avea pic de înţelegere în privinţa timpului necesar pentru a ajunge la el. Cert e că lucrurile se complicaseră tot mai mult în Pennsylvania.
Calista se supărase şi pentru că Gibson Vaughn fusese trimis înapoi acasă. La început nu fusese de acord cu cooptarea lui, dar acum se comporta ca şi cum ab-senţa sa explica tergiversarea lucrurilor. Continua să aibă îndoieli cu privire la competenţa lui Jenn şi a lui Dan şi insista ca George să se ocupe personal de afacerea din Somerset.
George o înţelegea într-o oarecare măsură. Femeia se agăţa de un fir de pai pentru a păstra controlul asupra unei situaţii volatile. Se mişca într-o lume care îi era străină şi, în acest context, căutarea lui Suzanne o expunea la riscuri considerabile. În fapt, îi expunea pe toţi. Şi pe el punea o povară uriaşă. Abe susţinuse tactica atâta timp cât Kirby Tate fusese o abstracţiune. Dar acum Tate devenise o persoană în carne şi oase, şi George era nevoit să-şi pună întrebări în legătură cu aspectele morale ale trimiterii oamenilor săi pe urmele lui. Jenn şi Dan îi erau loiali. Iar la final George era convins că avea să primească nota de plată.
Telefonul bâzâi; era un mesaj vocal de la Jenn. Îl mai sunase de două ori în timp ce discuta cu Calista. Până acum avusese suficient timp să studieze, împreună cu Dan, dosarul lui Musgrove. George hotărâse să nu-i spună nimic Calistei despre Musgrove până nu afla ce legătură avea acesta cu ancheta lor. Ea ar fi putut reacţiona exagerat la o asemenea întorsătură neaşteptată de situaţie.
Un SUV negru îl depăşi în viteză şi se plasă agresiv în faţa lui pe şosea. George apăsă pe frână în timp ce SUV-ul încetini, şi luminile roşii şi albastre ale giro-farului porniră să se rotească. Un al doilea SUV negru se apropie din spate, blocându-l. Vehiculul din faţă emise un sunet scurt de sirenă, semnalându-i să
tragă pe dreapta. George se conformă şi apăsă simultan pe un buton de pe volan.
Maşina întrebă ce număr de telefon doreşte să apeleze.
– Jenn Charles, pronunţă el numele cât se poate de clar şi răspicat.
Telefonul sună în timp ce micul convoi se oprea pe acostament. Imediat intră
căsuţa vocală, şi George rosti un singur cuvânt: „Meiji“.
Închise telefonul în momentul în care un agent înalt, îmbrăcat într-un costum negru, îi bătu în geam. Un al doilea agent se postase la portiera de pe partea pasagerului. Portierele din spate ale SUV-ului erau deschise, însă nici unul dintre agenţi nu se clinti din loc. George coborî un pic geamul.
– FBI. Sunteţi George Abe?
– Da.
– Vă rugăm să veniţi cu noi, domnule.
– Despre ce este vorba?
– Suntem de la FBI Pennsylvania. Ieşiţi din maşină, domnule.
Agentul încercă portiera, care era încuiată.
– Vă rog să descuiaţi portiera, domnule.
– Sunt arestat?
– Am prefera să evităm asta, dacă se poate.
George îşi cântări opţiunile.
– Coborâţi din maşină, domnule.
– Lăsaţi-mă un minut, ceru George.
– Domnule, vă rog să ieşiţi din maşină, repetă agentul pe un ton uşor ameninţător.
Între timp, din celălalt SUV coborâră alţi doi agenţi. George simţi că situaţia escalada rapid. Deblocă portiera, şi agentul o deschise. George ieşi din maşină şi îi permise să-l percheziţioneze.
