– Şi n-a mai lăsat nici un cartuş…
– Nu. Nici unul. Am verificat de două ori. Le-a adunat pe toate. Ceea ce înseamnă că poate să arunce cadavrul, să planteze arma alături şi să mă acuze de crimă oricând vrea. După cum spuneam, mă are la mână.
– Cine?
– Oricine o fi fost. Gibson. WR8TH. Chiar contează?
Hendricks rămase în expectativă, cu ochii la ea, asemenea unui copil care nu vrea decât un cuvânt de alinare. Lui Jenn nu-i venea în minte un asemenea cuvânt. Se crezuseră cu doi paşi înainte, când colo erau mult mai în urmă. Ea se întrebă ce ar face George într-o asemenea situaţie. Genul acesta de situaţii fără
ieşire erau punctul lui forte, dar el nu era de găsit. Aşa că întrebarea care se punea cu adevărat era: ce ar face ea?
– Trebuie să am o discuţie cu individul ăla, spuse el.
– Dar nu Gibson e vinovatul.
– Convinge-mă.
– Ce zici de asta? gesticulă Jenn spre dâra de sânge din celula lui Tate. Nu e opera lui.
– Atunci de ce nu s-a întors acasă? De ce ne-a minţit cu chestia aia, cum că vrea să ţină maşina câteva zile în plus? Vaughn a fost tot timpul aici. Plus scamatoria cu computerul familiei McKeogh. Nu crezi că a fost mâna lui?
– Vrei să zici că Gibson a activat virusul ca să ne îndepărteze pe noi, după care s-a întors la Tate ca să discute cu el între patru ochi? Perfect expus camerei de filmat?!! Şi că, după o oră şi jumătate, s-a întors ca să-l ucidă pe Tate, de data asta ferindu-se să fie înregistrat? După care, pentru orice eventualitate, a mutat cadavrul şi ne-a furat una din arme? Chiar ţi se pare un scenariu plauzibil?
– Poate că nu, dar intenţionez să aflu adevărul cât mai curând.
31
WR8TH stătea aşezat în faţa lui Gibson. Cel mai căutat pedofil din lume, în carne şi oase.
Văzut de aproape, părea şi mai tânăr. Putea trece cu uşurinţă drept student. Avea o energie de puştan şi nu stătea o clipă locului. Ochii căprui, afundaţi în cap, sclipeau cu o inteligenţă jucăuşă. Dar necazurile îi săpaseră cute adânci în jurul ochilor, şi un smoc de păr îi încărunţise în mod ridicol. WR8TH îşi făcu de lucru nervos cu ochelarii, însă îl lăsă pe Gibson să îl măsoare din priviri în voie.
Scoase un pachet de ţigări, extrase una pe jumătate, apoi o împinse la loc.
– Mai bine nu, spuse el. Doamna M. ar pune să fiu arestat. Şi asta ar fi prea de tot.
– Doamna M.?
– Doamna Miller.
WR8TH îşi încovoie degetul mare şi arătă înspre bibliotecă.
– Doamna Miller, bibliotecara cea prietenoasă. Bea de stinge pe ascuns, la ea în birou, dar Doamne fereşte să mă prindă pe mine fumând!
– Iisuse, tu eşti tipul care se ocupă de reţeaua de net a bibliotecii! exclamă
Gibson.
– Recunosc.
– Omule, am ştiut eu că funcţiona cam prea bine pentru o bibliotecă publică.
Deci lucrezi pentru comitat?
– Mda. Şi nu m-am putut abţine şi am plusat un pic.
– Nu, nu, te-ai descurcat de minune. M-ai păcălit.
– Mersi.
WR8TH părea realmente încântat de compliment.
– Billy Casper, se prezentă el.
Gibson îi strânse mâna cu un gest mecanic. Numele îi spunea ceva, dar numai vag.
– Cum e posibil? Cum se poate ca tu să fii WR8TH? Câţi ani aveai atunci?
Şaptesprezece? Optsprezece?
– Şaisprezece ani şi cinci luni.
– Şi cinci luni?
– Da, tocmai îmi luasem carnetul de şofer.
– Şi-mi spui aşa, în faţă, că eşti omul pe care toată lumea îl caută de atâţia ani?
– Crede-mă, am lăsat FBI-ul să adulmece peste tot şi să-mi răstoarne lumea cu susul în jos. În primii doi ani eram la fel de paranoic ca o cloşcă. Credeam că
