– Da? Nu aşa îşi amintea Gibson din copilăria lor. Crezi că Lombard a ştiut că
fiica lui este însărcinată?
– Nu, nu cred. Când a fugit de acasă, sarcina nu se vedea. Ştiu însă că era îngrozită de ceea ce ar fi putut face el dacă afla. Cum ar fi luat-o razna. Fiindcă e un tip temperamental, din câte am auzit. Suzanne mi-a spus că tatălui ei nu-i păsa decât de cariera lui. Şi se tot gândea ce ar fi putut să-i facă dacă afla. Ei şi copilului. De asta a fugit de acasă.
Gibson reluă în minte întreaga poveste. Ursuleţul rămâne însărcinată cu iubitul ei, misteriosul Tom B., şi decide să fugă de acasă de frica tatălui. Până aici, sce-nariul părea plauzibil. Dar de ce să apeleze la ajutorul lui Billy, şi nu la Tom B., iubitul ei? Oare Tom ştia că o lăsase însărcinată? Sau poate că ştiuse şi tocmai de aceea nu ieşise în faţă?
– Şi unde sunt ei acum? Unde e Suzanne? Unde-i copilul?
– Nu ştiu.
– Zău aşa, Billy. Să zicem că până aici te cred, dar am nevoie de un final mai veridic.
Billy se duse la frigider, luă o bere şi o bău pe nerăsuflate, cu spatele la Gibson.
Gibson îl urmări cum pune sticla goală pe blatul de bucătărie, apoi dă gata o alta.
După aceea, Billy se răsuci cu faţa către el şi îl privi duşmănos, cu ochii scăpărându-i din nou de furie.
– Ascultă, dacă aş şti ce s-a întâmplat cu Suze, crezi că te-ai mai afla acum aici?
De ce aş mai avea nevoie de tine dacă aş şti? Doar n-am riscat să mă expun, nu mi-am riscat viaţa spărgând serverul ACG ca să împart un moment de tandreţe cu tine. Am făcut-o pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, şi asta mă ucide.
Omule, am iubit-o şi n-am putut să îi asigur protecţia. Nu am putut să am grijă
de ea aşa cum i-am promis. Şi copilul… era ceva în neregulă cu el. În ultima lună Suze nu s-a simţit bine. A încercat să ascundă, dar ştiu că sângera. Şi nu se mai putea mişca. Nu am ştiut ce să fac. Eram nevoit s-o las singură, şi asta mă
ucidea. Am vrut s-o duc la un spital. Am implorat-o de multe ori, dar era al naibii de încăpăţânată.
Billy plângea acum.
– I-am luat un telefon de unică folosinţă, ca să mă sune în caz de urgenţă. Şi, într-o noapte, am primit un mesaj. Billy se opri şi încercă să se adune, vorbind acum în şoaptă. Avea o voce aşa de dulce. Mi-a zis că mă iubeşte şi că îi pare rău. „Ei mi-au promis că mă ajută“, aşa mi-a spus. Şi atât. Am sunat-o, dar nu mi-a răspuns nimeni. Înţelegi? Eu n-am fost în stare s-o ajut, şi atunci a apelat la altcineva. Şi ei au venit şi au luat-o. Şi au dus-o undeva, nu ştiu unde, dar nu acasă. Am tot aşteptat să apară la ştiri povestea cu „fata care s-a întors în familie“. Dar au trecut zece ani, şi nada. Deci, unde e Suzanne?
– Ai crezut că George Abe a luat-o?
– Aşa m-am gândit. Mai exact, mi-am zis că îşi sunase tatăl, şi el îşi trimisese lacheul ca să se ocupe. Şi să ţină lucrurile sub control. Să o împiedice să-l facă
pe Lombard de râs. Uite ce-i, ştiu cum sună, dar nici nu-ţi închipui ce gânduri paranoice mi-au trecut atunci prin cap.
– Da, e paranoia curată.
– Să-ţi zic una şi mai tare. Noaptea în care m-a sunat Suze e aceeaşi cu cea în care domnul Musgrove „s-a sinucis“. După ce am primit mesajul, am venit încoace, şi ea dispăruse. Când m-am întors acasă, după vreo cinci ore, strada era plină de maşini de poliţie, una de pompieri şi o ambulanţă. Îl scoteau pe domnul Musgrove din casă într-un sac.
– Şi crezi că există vreo legătură?
– Cred că Suze a refuzat să mă trădeze. Cred că ei au presupus că domnul Musgrove o răpise, pentru că Suze stătea în casa lui.
– Deci, bănuieşti că Benjamin Lombard a pus să fie ucis vecinul tău pentru a preveni un scandal? Ce Dumnezeu, Billy, te-ai uitat la prea multe filme.
– Zău?
– Şi crezi că misterioşii „ei“ erau în fapt George Abe?
Billy ridică din umeri,
– De asta ai spart serverul de la ACG, ca să vezi dacă George ascunde ceva?
– A fost cel mai la îndemână punct de plecare. Nu-s aşa de nebun încât să încerc să sparg serverul vicepreşedintelui SUA.
– Pe atunci nu era vicepreşedinte.
– Ştiu. Râd de tine. Dar ai dreptate, de asta am spart serverul ACG-ului. Am vrut să fac valuri şi să văd ce se întâmplă. Să găsesc măcar ceva, oricât de mic, care să mă îndrepte în direcţia bună. Numai că George Abe nu ştie mai mult decât ceilalţi. Şi el o caută pe Suze, la fel ca noi. Ar fi trebuit să renunţ atunci. Adică
atunci când mi-am dat seama. Pentru că, în cele din urmă, tot vor găsi pe cineva care să-mi dea de urmă.
– Dar nu ţi-am dat de urmă, Billy. Tu ai fost cel care a venit la noi.
– Mda, la tine, nu la ei.
– Ce vrei să spui?
– Că poate a fost un semn. Te-am recunoscut imediat. Mai ţii minte ziua în care ai făcut jogging până la bibliotecă? Eram acolo, în maşină, şi foloseam Wi-Fi-ul bibliotecii. Am ridicat ochii şi te-am văzut. Gibson Vaughn, BrnChr0m în persoană. Legenda.
Gibson ridică o mână în aer.
– Scuteşte-mă.
Billy schiţă un zâmbet, pentru a-i arăta că făcea pe deşteptul.
