– Nu ştiu cum să-ţi explic. Te-am văzut şi… am avut sentimentul că o să mă
înţelegi.
– Dar mă cunoşti atât de puţin.
– Aşa e, dar Suzanne te cunoştea. Şi avea încredere în tine, iar pentru mine asta-i de-ajuns.
– După zece ani în care ai stat cu capul la cutie, îţi asumi un risc enorm.
– Poate. Dar am obosit, omule. Am obosit să tot stau ascuns. Am obosit să-mi fie frică. Vreau ca totul să se termine, într-un fel sau altul.
– Încă o mai iubeşti, remarcă Gibson.
– Tu nu?
– Nu în acelaşi fel ca tine, dar da, o iubesc. Suzanne nu e genul de fată pe care să
încetezi să o iubeşti.
– Amin! spuse Billy. Hai cu mine, vreau să-ţi arăt ceva.
33
Meiji.
Jenn puse pe speaker mesajul primit de la George, ca să-l audă şi Hendricks. Se uitară unul la altul. Îl ascultă iar, în căutarea unor nuanţe care ar fi putut să-i scape în primele cinci dăţi. Nu descoperi nimic nou, însă mesajul era lipsit de echivoc. Semnificaţia lui era că George dăduse de necaz, la fel şi ei. Mesajul le transmitea totodată ordinul de a-şi păstra avantajul şi de a nu ieşi în evidenţă. Le spunea să nu facă pe eroii. Să nu-l caute şi să nu încerce să ia legătura cu el. Să
aştepte până primeau undă verde.
– Ce crezi? îl întrebă Jenn pe Hendricks.
– Cred că urăsc Pennsylvania.
– Dar ce zici de George?
– Probabil că lui îi place.
– Hendricks! Bun, ce facem mai departe?
– O ştergem de aici. Nu văd nimic rău în asta.
Avea dreptate.
Le luă tot restul zilei şi noaptea următoare pentru a şterge orice urmă a prezenţei lor la Grafton Storage. Hendricks spălă şi frecă celula unde îl ţinuseră captiv pe Tate. Jenn reinventarie echipamentul, în caz că individul care le stricase distracţia nu se mulţumise să le ia doar o armă.
Depozitele goale rareori iau foc, aşa că erau nevoiţi să creeze o scenă verosimilă.
Incendiul nu avea să trezească bănuieli decât dacă pompierii depistau ceva suspect. Hendricks aranjă celula astfel încât să pară că o persoană fără adăpost îşi făcuse culcuş în ea şi încercase în chip nesăbuit să facă focul înăuntru. Când fu mulţumit de rezultat, aprinse un chibrit şi urmări cum se desfăşoară proiectul
lui exagerat de incendiere premeditată.
Jenn era deja în SUV când Hendricks se aşeză în spatele volanului.
– Pe vremuri, îmi plăceau zilele de vineri, spuse el.
Lui Jenn îi luă un minut ca să facă socotelile.
– Astăzi e vineri, nu-i aşa? Ce săptămână nenorocită am avut!
– Ceva nou de la George?
Jenn clătină din cap.
– Fir-ar să fie!
– Mai e ceva ce n-o să-ţi placă.
– Ce?
– Telefoanele de la ACG au fost deconectate.
– Dar nu aşa prevede protocolul.
– Ştiu.
– Stai un pic. Toate?
– Toate.
