– Uite ce-i. Dracu’ să-l ia pe Tate! Din cauza lui soră-mea ia medicamente împotriva anxietăţii. Are fobii de care nici doctorii n-au auzit până acum. Nu poate ieşi din casă. Nu poate interacţiona cu oameni pe care nu-i cunoaşte. Nu-şi poate face singură cumpărăturile. Anul trecut am scăpat pe jos un pahar la ea în bucătărie. Timp de cinci minute nu s-a oprit din plâns. Nu a avut niciodată o slujbă permanentă. Da, Tate ar fi trebuit să rămână în puşcărie…, acolo ar fi fost în siguranţă, adăugă Billy privind în gol.
Gibson se holbă la el. Până în acel moment, cu greu acceptase că Billy Casper se făcea vinovat de dispariţia lui Suzanne şi de spargerea ACG-ului. Dădea impresia unui tânăr aşa drăguţ. Poate un pic naiv. Dar acum, ascultându-l vorbind despre Kirby Tate, îşi schimbă părerea. Văzu furia şi inteligenţa calculată ascunse în spatele ochilor prietenoşi ai lui Billy.
– Cât timp ai zis că ai ţinut-o pe Suzanne aici?
– N-am ţinut-o cu forţa. De câte ori să repet? Şase luni, atât a stat aici. De bunăvoie. Veneam în weekenduri şi după şcoală, dacă găseam un pretext. Era un drum al naibii de lung şi nu puteam rămâne prea mult. Am minţit acasă că mi-am găsit un job. Am inventat prieteni. Am amestecat minciunile. În cea mai mare parte a timpului, ea a stat singură. Şi mi-a fost foarte greu s-o ştiu fără nimeni alături. Deşi ei părea să-i placă. Citea mult. Într-un fel, cred că avea nevoie de asta. Avea nevoie de timp ca să se gândească. De fiecare dată când mă vedea era bucuroasă, dar nu părea tristă atunci când plecam. Înţelegi ce-ţi spun?
Gibson încuviinţă din cap.
– Îţi jur, aveam senzaţia că îmi petrec toată viaţa în maşină. Nu puteam să mă
duc la aceeaşi drogherie sau farmacie, râse Billy la amintirea unor scene numai de el ştiute. A trebuit să alerg de colo colo prin toată Pennsylvania, pentru ca lumea să nu se întrebe de ce tot cumpără vitamine prenatale un puşti de şaisprezece ani.
Gibson întinse braţul, apucă gâtul lui Billy şi îl împinse pe tânăr în blatul de
bucătărie. Iat-o, minciuna, minciuna pe care o anticipase.
– Şi zici că n-aţi făcut niciodată sex?
– Ce tot spui? Nu, omule. N-am făcut sex niciodată, se înecă Billy în timp ce Gibson îl strângea tot mai tare. Suzanne era însărcinată când am adus-o aici. De ce crezi c-a fugit de acasă?
Informaţia îl lovi pe Gibson ca un trăsnet şi, pentru o clipă, rămase năuc. Era ca şi cum toate presupunerile sale erau aruncate la gunoi cu brutalitate. Cât de mult se înşelaseră cu toţii! Îl eliberă pe Billy din strânsoare şi făcu un pas în spate.
– Scuze, spuse el. Acum mi-ar prinde bine o băutură.
Billy îşi frecă gâtul, dar nu se mişcă din loc.
– Probabil c-a mai rămas nişte bere în frigider.
Gibson deschise uşa frigiderului şi găsi în spate un pachet cu şase beri Iron City.
Luă două sticle, şi pe una i-o oferi lui Billy. Băiatul refuză. Gibson le deschise pe amândouă şi îi întinse din nou una.
– Scuze, repetă el.
Ochii lui Billy se aprinseră, apoi se răciră iar. Luă berea, şi cei doi stătură în tăcere, bându-şi berile.
– Al cui era copilul?
– Mi-a zis că al unui băiat, Tom.
– Ce ţi-a spus despre el?
– Nu prea multe. Doar generalităţi. Întotdeauna schimba subiectul atunci când o întrebam. Sincer să fiu, la început am crezut că tu eşti.
– Eu?
– Da. Din cauză că vorbea tot timpul despre tine. Am crezut că a inventat treaba cu iubitul ca să te protejeze.
– Nu am fost eu.
– Da, ştiu. Ştiu. Erai arestat atunci când a rămas ea însărcinată. Am făcut calculele, dar mai târziu.
– Vrei să ştii ceva?
– Ce?
– Autorităţile au crezut că tu eşti Tom B.
– Aş fi vrut eu, mormăi Billy.
O tăcere mormântală se aşternu în încăpere.
Într-un târziu, Gibson întrebă:
– Ursuleţul era… supărată pe mine?
– Glumeşti? Cum să fie supărată? Se tot gândea cum să ia legătura cu tine. Şi eu o certam, îi spuneam că a înnebunit. Cum să iei legătura cu el? E arestat şi trimis în judecată. Toată lumea te caută, şi tu rişti să trimiţi mesaje unui tip aflat în puşcărie? îşi ridică Billy braţele în aer. Fără supărare.
– Nici o problemă.
– De ce să se fi supărat pe tine?
– Pentru că am vrut să îl înfund pe tatăl ei.
– Nu, omule. Suzanne te iubea. Într-un fel, eram gelos pe tine. Cred că înţelegi…
Şi oricum, Suzanne nu era cel mai mare admirator al tatălui ei.