„inevitabilă“?
– Trăim într-o lume imperfectă, George. Evelyn a înţeles asta.
Evelyn Furst? Oare Calista era răul întruchipat?
– Ce ai făcut?
Calista îşi feri privirea.
– Unele sacrificii au fost absolut necesare.
– Dumnezeule! Propria ta soră… Ce se întâmplă în Pennsylvania? Şi cu Suzanne?
– Suzanne nu se află în Pennsylvania.
Pentru o clipă, George luă afirmaţia drept defetism. Un semn că femeia din faţa lui renunţase să o mai caute pe Suzanne. Dar nu asta voia să spună Calista.
– Unde e Suzanne?
Titus se apropie din direcţia camionului şi îi şopti ceva la ureche Calistei. Femeia îl ascultă, dar fără să-şi ia ochii de la George.
– Mă tem că ne-a expirat timpul, îl anunţă ea.
– Unde e? urlă George. Răspunde-mi!
– Destul! îl repezi femeia, după care îşi recăpătă controlul. Ajunge. Am terminat cu tine.
Din poziţia îngenuncheată în care se afla, George se uită în sus la ea.
– Înţeleg. Sunt ultimul tău punct nevralgic rămas nerezolvat?
– Aproape, răspunse Calista şi întinse mâna. Titus îi dădu un aparat de emisie.
Femeia dădu volumul mai tare şi îl aşeză pe genunchi. Aparatul era setat pe canalul de comunicare al unei echipe tactice a companiei Cold Harbor.
– Jenn Charles! Daniel Hendricks! Ieşiţi afară! Avem mandate de arestare pe numele voastre.
– E o femeie albă pe verandă, anunţă un membru al echipei.
– E Charles? întrebă un al doilea.
– Aşteaptă.
George îşi ţinu răsuflarea. Vocile se auzeau discutând în continuare.
– Contact pozitiv. Confirmare vizuală. E Charles.
Calista îl privi în ochi pe George.
– Foarte aproape.
Ascuns adânc în pădure, Fred Tinsley stătea sprijinit într-un genunchi şi urmărea tot mai iritat înfruntarea disproporţionată dintre Charles şi cei şapte bărbaţi din SUV-urile negre. Îşi petrecuse toată ziua aşteptând să se întunece pentru a pătrunde în casă. I-ar fi fost uşor. Cunoştea dispunerea camerelor de la ultima sa vizită.
Dintr-odată se dezlănţui infernul, cu împuşcături de o parte şi de alta şi zgomot puternic. Charles nu înghiţise povestea că tipii erau agenţi federali. Lui Tinsley nu îi păsa. Oricine erau, nu avea de gând să le permită să-i ucidă pe cei aflaţi în casă. Avea nevoie ca unul dintre ei să rămână în viaţă. Pentru moment. Pentru a-l chestiona. Şi prefera ca acela să fie Gibson Vaughn. Care părea să fie cu un pas înaintea celorlalţi, iar Tinsley voia să afle de ce.
Studie câmpul de luptă. Dacă se angaja într-un schimb direct de focuri cu arme de calibru mic, ar fi fost ucis. Fără urmă de îndoială. Sig Sauerul său era o armă
bună, dar nu putea concura cu şapte oameni bine instruiţi, dintre care cinci echipaţi cu puşti de asalt.
Ştia însă cum să neutralizeze acest avantaj al lor.
Se ridică şi înaintă la adăpostul umbrelor copacilor, ieşind la iveală la câţiva paşi de cel de-al doilea SUV. De o parte şi de alta a vehicului, în spatele portierelor deschise, stătea pitit câte un om. Motorul maşinii mergea, mascând sunetul paşilor lui Tinsley pe aleea pavată cu piatră albă. Oamenii erau concentraţi pe ceea ce se întâmpla în faţă şi stăteau cu puştile îndreptate în direcţia lui Charles.
Asta îi fu de ajutor.
Tinsley îl lichidă pe primul dintr-o singură mişcare îndelung exersată, înfigând cuţitul în el. Sângele împroşcă geamul maşinii. Îl lăsă să cadă la pământ în poziţia şezând, în aşteptarea morţii.
Prin portierele deschise ale SUV-ului aruncă o privire spre celălalt bărbat, care-şi întoarse în acelaşi timp capul către el. Preţ de o clipă se holbară unul la altul.
După aceea bărbatul se răsuci pentru a-şi aduce arma în poziţia de tragere, ceea ce se dovedi a fi dificil în spaţiul îngust dintre portieră şi vehicul.
Tinsley coborî mâna în care ţinea cuţitul şi-l întrebă cât era ceasul.
– Ce? întrebă bărbatul, ca şi cum nu auzise bine.
Având în vedere circumstanţele, întrebarea era ciudată, şi tocmai asta îl făcu pe bărbat să ezite o fracţiune de secundă. Suficient însă. Tinsley îl împuşcă în gât.
Datorită amortizorului, împuşcătura sună ca un huruit dogit în interiorul SUV-ului, şi omul se prăbuşi ţinându-se cu mâinile de ceea ce îi mai rămăsese din gât.
