portieră se deschise şi se închise. George îl auzi pe Titus discutând cu o femeie în spatele lui. Aruncă o privire disperată spre Mike Rilling, al cărui sânge se scurgea deja în praf. Bietul netot!
Sunetul unor paşi îl făcu să se încordeze. Titus se ivi în faţa lui. Aşeză acolo un scaun pliant şi plecă fără să scoată o vorbă sau să arunce un ochi în direcţia lui George.
– Fiţi cât mai scurtă, spuse el.
– Ba o să stau cât cred eu de cuviinţă, domnule Eskridge.
Calista Dauplaise se aşeză pe scaun.
– Bună, George!
Jenn crăpă uşa din faţă a casei şi se strecură afară pe verandă. Îşi duse mâna streaşină la ochi. Blestematele acelea de faruri erau foarte puternice. Hendricks rămase în urma ei în prag, cu arma pregătită.
– Culcat! lătră agentul. Mâinile cu degetele împletite la ceafă!
– Arătaţi-mi o legitimaţie, îi strigă Jenn.
– Coborâţi de pe verandă, doamnă, ca să stăm de vorbă.
– Nu până nu văd o legitimaţie.
Cei doi agenţi se consultară câteva clipe, după care înaintară. Cel plasat în spate avea jacheta descheiată şi mâna la curea. „O situaţie fragilă“, aşa caracterizase asemenea momente unul dintre foştii instructori ai lui Jenn. Situaţii care aveau tendinţa să degenereze la cel mai mărunt incident.
Agentul aflat în faţă purta un ecuson prins la gât cu un lanţ, pe care îl agită în aer în timp ce se apropia. De parcă Jenn ar fi putut să desluşească ce scria pe el de la o asemenea distanţă. Nu voia decât să-i distragă atenţia de la partenerul său, care se furişa prin dreapta în spatele lui. Chiar credeau că o păcălesc cu trucuri dintr-astea ieftine, încercând să o facă să se uite la mâinile unuia, în timp ce celălalt făcea toată treaba? Dacă cel de-al doilea agent scotea arma, între el şi Jenn avea
să se interpună partenerul său, care putea să o ia uşor în vizor.
Ochii lui Jenn se obişnuiseră suficient de bine cu lumina strălucitoare a farurilor pentru a distinge siluetele a cel puţin cinci alţi agenţi pitiţi în spatele portierelor deschise ale SUV-ului. Un alt agent se deplasase în stânga ei, la circa treizeci de yarzi distanţă. Adică la marginea razei eficiente de acţiune a unui pistol; prin urmare, omul avea să încerce să se mai apropie. Asta, dacă nu cumva tipii din spate aveau puşti. În acest caz, dacă lucrurile aveau să ia o întorsătură urâtă, casa avea să fie transformată într-un poligon de trageri, iar Jenn şi Hendricks, în nişte ţinte de carton ciuruite.
O situaţia foarte fragilă.
Primul agent veni până la maşina lui Gibson, încă parcată în faţa casei, blocând scările care duceau la verandă. Se postă în spatele vehiculului şi ridică ecusonul.
Dacă era un fals, atunci era unul al naibii de bine făcut. Jenn îşi pocni uşor gamba şi-l auzi pe Hendricks cum înjură în surdină.
– Mulţumită? întrebă agentul. Răspundeţi, sunteţi Jenn Charles?
Jenn încuviinţă din cap.
– Dan Hendricks e cu dumneavoastră? E înăuntru?
Jenn dădu să răspundă din nou afirmativ, când sclipirea unui obiect metalic îi atrase atenţia. Jacheta agentului se deschisese în clipa când îşi lăsase ecusonul să
cadă înapoi pe piept, dând la iveală arma pe care o purta. O armă
necorespunzătoare.
Jenn coborî încet scările verandei şi se îndreptă către agent, scoţând pistolul şi deplasându-se înainte dintr-o singură mişcare lină. La a treia treaptă ridică
pistolul. Agentul bâjbâi după armă, după care, când ochii săi întâlniră privirea rece a lui Jenn, încremeni cu pistolul îndreptat total inutil în jos. Se holbară unul la celălalt peste capota maşinii lui Gibson.
Partenerul agentului păşi în stânga lui Jenn, încercând să-şi asigure o poziţie bună de tragere. Jenn făcu simultan un pas în dreapta. Din locul unde se afla acum, agentul nu putea trage decât pe deasupra capotei şi avea toate şansele să
rateze. Jenn se rugă în gând ca Hendricks să-i apere spatele şi să se fi plasat întrun unghi bun. Agenţii din SUV-uri ridicară puştile şi le îndreptară către casă.
– Spune-le băieţilor tăi să stea cuminţi, îi spuse Jenn primului agent. Pentru că, dacă nu mă ascultă, nu apucă să aibă parte de altă acţiune.
Agentul dădu din cap aprobator şi le strigă oamenilor săi să rămână pe loc.
– Nu-i pentru prima oară când eşti în bătaia puştii, aşa-i?
Omul clătină din cap.
– Bănuiam eu. În majoritatea cazurilor, dacă îndrepţi o armă spre pieptul cuiva, individul se pierde cu firea. Nu-i cazul tău. Tu ai rămas ca de gheaţă. Admir asta.
Serios. Aşa că ce-ar fi să-mi spui cine sunteţi de fapt?
– Suntem de la FBI, doamnă. Lăsaţi arma jos.
– Nu. Îmi place arma mea. De la opt ani folosesc tipul ăsta de armă. Deci, mai fă
o încercare.
– FBI, repetă omul cu încăpăţânare.
– Ce ţii în mână, domnule agent? Un Glock 23 cumva?
Agentul aruncă o privire în jos. Ridică ochii şi, pentru întâia oară, păru tulburat.
