Pe un ton şi mai aspru, dacă asta era posibil.
Un braţ îi smulse cagula de pe faţă, şi Abe se trezi în genunchi, pe un povârniş
ce domina o vale întinsă spre sud. Cerul nopţii strălucea de stele. Dintotdeauna se minunase cât de mult pierdeai din splendoarea cerului odată ce te hotărai să
locuieşti la oraş. Oare numai în clipe ca acestea îţi era dat să observi astfel de lucruri?
Îşi roti capul pentru a-şi relaxa muşchii gâtului. Avea încheieturile mâinilor prinse cu cătuşe la spate; braţele îi erau legate cu o curea autoblocantă imediat deasupra coatelor, ceea ce îi forţa umerii în chip dureros. Oricât de mult încercă, nu reuşi să găsească o poziţie care să îi aline tensiunea din spinare, iar braţele începură să-i amorţească.
Anchetatorul nu îi pusese decât două întrebări. Unde erau Charles şi Hendricks şi ce se întâmplase cu Abe Consulting Group? Întrebările erau formulate în moduri diferite, însă esenţa era aceeaşi. La prima întrebare era hotărât să nu răspundă. Cu nici un chip. Mai bine murea decât să-şi trădeze oamenii. Cât despre a doua întrebare, George n-avea idee ce voia să însemne. Ceva în legătură
cu faptul că firma lui fusese închisă şi birourile golite. N-avea nici un sens, era probabil un şiretlic cu care intenţionau să-l facă să vorbească. În ciuda durerii şi a sângelui pierdut, se forţă să nu leşine.
A doua rundă de „întrebări“ implicase lovituri extrem de brutale. Bătăuşul lui Titus îl aranjase bine. Ochiul stâng îi atârna în orbită, şi nasul îi fusese spart.
Dâre de sânge uscat se întăriseră pe bărbie, gât şi gulerul de la cămaşă. Bătăuşul era dreptaci, şi coastele din partea stângă a corpului lui George fuseseră zdrobite sub muşchi.
Când se apropiaseră de el a treia oară, fusese pregătit pentru orice, însă se trezise cu o cagulă pe cap şi adus aici.
Fusese transportat în spatele unei camionete, aruncat pe banchetă ca o bucată de carne şi hurducăit pe un drum plin de gropi. Odată ajunşi în vârful povârnişului, fusese debarcat şi obligat să îngenuncheze în întuneric. Adevărul e că
schimbarea de decor îl bucura. Deşi nu îşi făcea iluzii că viitorul său se anunţa mai bun.
Titus căpătase probabil într-un alt mod ceea ce îşi dorise, şi asta era o veste proastă pentru Jenn şi Dan. Măcar Gibson Vaughn era departe şi în siguranţă, cu toate că asta nu avea prea mare importanţă. Pentru că Benjamin era genul care de obicei îşi rezolva problemele o dată pentru totdeauna.
O siluetă cu capul acoperit de o cagulă fu îmbrâncită în praf alături de George.
Cineva smulse cagula, şi de sub ea apăru figura terifiată a lui Mike Rilling. Avea mâinile prinse în cătuşe, dar nu părea rănit.
Mike se uită lung şi insistent la George în lumina lunii.
– George, tu eşti?
– Ce cauţi aici?
Mike clătină din cap pe muteşte.
– Michael. Ce-i cu tine aici? Ce le-ai spus?
– E în regulă, răspunse Mike pe un ton nesigur. M-am ocupat eu de toate.
– Ce ai făcut, Mike?
– Nu vor decât să discute cu Jenn şi Dan. Şi să rezolve totul paşnic.
– Ţi se pare că s-au purtat paşnic cu mine?
Mike îşi feri ochii.
– Ce le-ai spus? insistă George.
Mike nu apucă să răspundă. Peste vale răsună o unică împuşcătură. Mike se rostogoli în praf şi rămase nemişcat. George remarcă sângele ce pulsa în ceafa lui Mike şi ultimele spasme ale unei inimi moarte.
Scoase un mârâit şi se zbătu să se salte în picioare. Omul care îl ţinea captiv îl pocni cu ţeava armei în cap şi îl obligă să rămână pe loc, strângându-l cu o mână
de umăr. George expiră încet şi se uită în sus spre cerul nopţii, conştient că, dacă
era împuşcat, nu va auzi nimic.
– Ridge, care-i situaţia la tine? Terminat, pârâi un radio.
Apăsarea armei pe capul lui George slăbi.
– Unul din doi. Terminat.
– Care? Terminat.
– Rilling. Terminat.
– Bun, rămâi pe poziţie. Terminat.
– Am înţeles. Rămân pe poziţie. Terminat.
Cei doi bărbaţi îl lăsară pe George îngenuncheat în praf. Cu capul plecat, el îi urmări peste umăr. Îi văzu cum se întorc la camionetă. Cum se sprijină de aripa maşinii, în postura obişnuită a ucigaşilor experimentaţi. De la un aparat de radio plasat la bordul maşinii se auzea ceva, dar distanţa era prea mare pentru a desluşi ce anume. Judecând după cadenţa emisiei şi paraziţi, părea să fie un radar al poliţiei. Cei doi bărbaţi discutau scoţând mârâieli monosilabice în timp ce urmăreau ceea ce se difuza pe staţie, aşa cum alţi oameni urmăresc un meci de fotbal.
După un timp, un alt vehicul se apropie. Se opri, şi o portieră se deschise şi se închise la loc. După o scurtă conversaţie, nou-sositul le ordonă celor doi bărbaţi să plece. George prinse câteva răspunsuri scurte: „Da, domnule“. Era Titus.
După plecarea camionetei, în timp ce zgomotul scos de motor se îndepărta, o altă